FotografieCluj.BlogSpot.RO

sâmbătă, 8 septembrie 2012

Acum, creaţiile mele sunt disponibile şi pe DreamsTime

Participarea cu succes în concursuri şi expoziţii poate reprezenta o confirmare a talentului unui fotograf, acceptarea imaginilor sale dovedind că acesta a reuşit să îndeplinească criteriile tehnice, compoziţionale şi estetice impuse de juriu. De asemenea, apreciez că a avea imaginile tale expuse alături de nume consacrate ale fotografiei, care şi-au confirmat valoarea în repetate ocazii, reprezintă o onoare deosebită.

Totuşi, este inevitabil ca în expoziţii şi subiectivismul juriului să joace un rol important, ajungându-se ca imagini premiate într-o situaţie şi de aparţinători ai unei anumite şcoli de fotografie să fie literalmente desfiinţate de discipolii altei formaţii artistice.

Astfel, consider, împrumutând un principiu din economie, că piaţa este cea care dă măsura succesului unui fotograf: dacă imaginile sale sunt acceptate spre vânzare şi sunt capabile să atragă clienţii, înseamnă că au fost realizate corect, iar fotograful este unul de valoare... dacă nu, că mai are de muncit...

Animat de această idee, la finele lui iulie mă înregistram pe DreamsTime, site-ul unei reputate agenţii de stock photography, încărcând mai multe imagini, în vederea aprobării spre vânzare. Drumul nu este neapărat unul uşor - pe lângă că imaginile trebuie să fie cât mai reuşite ca mod de înfăţişare a subiectului, trebuie să fie realizate la calitatea tehnică maxim posibilă (nu vorbesc de rezoluţie, sunt acceptate imagini de la 3 MPx în sus, ci de focalizare şi claritatea subiectului redat, dar şi a elementelor care îl susţin; orice eroare este penalizată drastic, prin refuzul fotografiei în cauză) şi cât mai curate (nu sunt permise sigle sau embleme comerciale în imagine, nici reproduceri ale unor opere de artă protejate prin dreptul de autor, oricât de artistic ar fi realizată fotografia). Iar în cazul în care apar persoane identificabile, trebuie solicitat acceptul lor scris pentru publicarea imaginilor.

Apreciez însă feedback-ul excelent pentru imaginile încărcate, serviciul de suport tehnic al DreamsTime explicând în detaliu raţiunile pentru respingerea unei imagini - astfel încât în scurt timp am ajuns să înţeleg care imagini au şi care nu au potenţial comercial, precum şi care sunt condiţiile tehnice pentru ca o imagine să fie acceptată (în linii mari, nu ajunge ca imaginea să arate bine pe monitor, trebuie ca şi la o mărire de cca. 200% din rezoluţia nativă să îşi păstreze claritatea).

Puteţi vedea mai jos ultimele mele imagini înscrise, graţie widget-ului interactiv oferite de DreamsTime.


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.