FotografieCluj.BlogSpot.RO

duminică, 29 decembrie 2013

Clujul luminat de sărbătoare. Târgul de Crăciun din Piața Unirii

După modelul orașelor germane, și Clujul a găzduit anul acesta un târg de Crăciun în piața Unirii.

Numeroase tarabe, vâznând produse tradiționale, culinare și decorative, dar și o scenă de spectacole și un carusel pentru copii, au animat piața, aducând un aer de veselie centrului Clujului, lucru cât se poate de binevenit în preajma sărbătorilor.

Și, desigur, nu puteau să lipsească ghirlandele luminoase și brazii împodobți cu lumini, elemente intrate deja în tradiționalul sărbătorilor de iarnă în mediul urban.

Veți putea vedea, în articolele ce urmează, imagini înfățișând decorațiunile de Crăciun din centrul Clujului, pornind din Piața Unirii, continuând pe Bd. Eroilor și ajungând în Piața Avram Iancu.

Să începem cu câteva cadre din Piața Unirii, ce găzduiește târgul de Crăciun de anul acesta.


Nu am putut să nu mă joc puțin, exploatând creativ abundența de luminițe, ce ornează căsuțele cu bunătățuri din centru. Crescând progresiv focala în timpul unei expuneri prelungite, am obținut efectul din dreapta, ce atrage atenția asupra siluetei din treimea dreaptă.

Copacii ce străjuiesc bulevardul Eroilor au fost gătiți de sărbătoare, încărcați fiind cu ghirlande albastre (culorile au fost alese ca reprezentative pentru sponsorii ce au contribuit la decorarea orașului: albastru - Coral, galben - Banca Transilvania, roșu - Ursus).


Nu putea lipsi de la târg nici un carusel, principala atracție pentru familiile cu copii:





Crăciunul este, înainte de toate, o sărbătoare a bucuriei, pe care copiii o savurează, de departe, cel mai bine.


Căsuțele cu bunătățuri își așteaptă îmbietoare clienții:

Toate fotografiile au fost realizate cu Nikon D90, un aparat pe care îl găsiți până la sfârșitul anului într-o promoție excelentă la F64.

Rămâneți "pe recepție", în zilele următoare, voi reveni cu imagini din Piața Avram Iancu și de pe parcursul Bulevardului Eroilor.

Până atunci, vă urez să vă bucurați cât mai mult de mini-vacanța prilejuită de sărbătorile de iarnă!

marți, 24 decembrie 2013

Nikon DF - hands-on preview dupa un scurt contact la Yellow Store Cluj

Anunțat la începutul lui noiembrie sub sloganul Fotografie pură, cel mai nou aparat de clasă profesională de la Nikon a ajuns deja și pe rafturile principalilor distribuitori din țara noastră.

Am avut și eu plăcerea de a butona noul DF la Yellow Store Cluj... din păcate însă, până la organizarea unei sesiuni oficiale de testare nu mi s-a permis să introduc un card de memorie în aparat, așa că tot ce vă voi povesti se bazează pe impresiile unui prim contact cu aparatul, urmând a reveni în viitor cu imagini exemplificative.

Prima senzație e cea a unei construcții foarte bine închegate: aparatul e compact pentru un full-frame, fără nicio protuberanță care să-i mărească în exces volumul. Design-ul e clar unul retro, fără ca acest lucru să fie ceva rău: din contră, eu unul apreciez că s-a renunțat la aspectul consumerist, de tipul "aparatul mai mare e mai bun", și că avem de-a face cu un DSLR full-frame abia cu puțin mai mare decât un D90, care va rămâne probabil în istorie drept cel mai reușit aparat pe formatul DX al tuturor timpurilor.

După primul contact cu aparatul, controversele cu privire la imposibilitatea alegerii unor timpi de expunere intermediari, altfel decât din treaptă în treaptă, se evaporă: într-adevăr, rotița din partea superioară a aparatului permite alegerea timpului de expunere într-o manieră similară cu cea de pe vechile aparate pe film, la care potriveai timpul rotind selectorul pe gradația dorită după ce armai mecanismul de declanșare. (Să nu uităm că indicativul DF a fost ales tocmai pentru a face trimitere la seria F, de aparate pe film de la Nikon, iar D-ul însemnând, evident, "digital").

Putem fie selecta timpii de pe rotiță, treapăt cu treaptă, fie o comutăm pe poziția 1/3EV, după care utilizăm, ca pe orice DSLR din ultimii ani, rotița de pe latura posterioară a aparatului. Acest lucru poate părea bizar, însă el are o utilitate majoră, în special pentru când folosim obiective manuale - fie relativ noile AF-D-uri, fie cele AI-S, sau chiar non-AI, din anii 1970: putem socoti extrem de ușor prin numărarea pe rotiță înjumătățirea timpului de expunere, astfel încât să o corelăm cu treptele de pe inelul de diafragmă.

Eu unul am constatat, folosind obiectivul de 60 mm AF-D pe un Nikon F60 că mult mai ușor calculez expunerea numărând înjumătățirea luminii ce pătrunde în aparat cu fiecare treaptă de diafragmă și alegând timpul corespunzător: f/2,8 - 4 - 5,6 - 8 - 11 - 16 -22: 1/125 sec. - 1/60 - 1/30 - 1/16 - 1/8 - 1/4 - 1/2 - 1 sec. (asta deși pe F60, unul din ultimele SLR-uri pe film, timpul e ales tot electronic, ca pe DSLR-urile ce i-au urmat). Numărând treptele, vom face aceste corelații instantaneu, plus că ni se vor întipări mult mai bine în memorie, grație reperului vizual.

Încă un lucru care ne ajută la fotografierea cu obiective manuale îl reprezintă pentaprisma foarte luminoasă, de o excelentă calitate, moștenită, la fel ca senzorul, de pe vârful de gamă, Nikon D4. E mult mai ușor să realizăm punerea la punct a imaginii când nu ne bazăm exclusiv pe confirmarea de focus a aparatului, ci și ceea ce vedem noi e la claritatea maximă.

În special dacă folosim obiective pe montura M42 cu adaptor, vom aprecia vizorul optic extrem de luminos (am detaliat procedura în articolul precedent), la care ca urmare a blocării pin-ului diafragmei vom avea imaginea din vizor mai întunecată decât de obicei (în mod uzual, aparatul ne oferă imaginea din vizor la diafragma maximă, pentru a fi cât mai luminoasă, închizând irisul la valoarea stabilită de noi doar în momentul declanșării).

Ca fapt divers, agentul din magazin a rămas siderat când i-am spus că mi-aș dori un Nikon DF tocmai pentru a-l folosi cu obiectivele vintage pe M42... însă eu unul sunt pur și simplu fascinat de latura vintage a fotografiei și, în plus, consider că, exceptând fotografia sportivă și wildlife, se poate dovedi mai bine să ai instrumente care te obligă să-ți gândești cu minuțiozitate cadrul, decât să tragi rafale în speranța că... poate, poate, îți va aduce Moș Crăciun o fotografie care să ia premiul cel mare în zece expoziții la rând...

În ce privește controlul electronic diafragmei, DF-ul nu stă însă la fel de bine: rotița din partea frontală a fost mutată complet în exterior, ea trebuind rotită în plan vertical, nu orizontal cum eram obișnuiți de pe DSLR-uri. Acest lucru va necesita fără îndoială o scurtă perioadă de obișnuință... însă dacă nu folosim obiective din seria G, ci D, sau cele pur manuale, scăpăm și de acest minor neajuns, putând folosi direct inelul de pe obiectiv :).

Mi-a plăcut de asemenea prezența rotiței pentru compensarea expunerii - mult mai intuitivă decât prezența EV Compensation într-un meniu. Aceasta e plasată concentric cu rotița pentru sensibilitatea ISO - care preia din design-ul aparatelor pe film și care, la fel ca pe acestea, ne va aminti în permanență ce sensibilitate am ales.

În plus, a apărut din nou levierul pentru selectarea modului de declanșare, similar cu cel de pe D3100: Single-Shot, Cadence Low, Cadenge High, Timer (și, în plus față de modelul pentru amatori, Remote - la telecomandă). Probabil pentru că primul meu aparat a fost un D3100, acest levier mi se pare mai intuitiv decât combinația buton+rotiță de pe D90 și aparatele ulterior apărute.

Intrarea în Live View se face însă ca pe D90, prin apăsarea unui buton, nu prin acționarea unui levier. În rest, plasarea butoanelor este similară cu cea a DSLR-urilor lansate în ultimii ani, D3200 sau D7100 - ușor permutate față de D90/D7000, însă pe care orice nikonist le va găsi cu ușurință.

Fără să fiu cârcotaș, am găsit totuși și un dezavantaj major al Nikon DF-ului: absența unei ușițe separate pentru compartimentul card-ului de memorie (și prezența unui singur slot, ar putea adăuga posesorii de D7100/D610). Pentru a schimba card-ul, trebuie să deschidem compartimentul acumulatorului, la fel ca pe... Canon 1100D.

Nu că bateria n-ar avea și un element suplimentar de fixare, dar scoatem card-ul mult mai des decât schimbăm acumulatorul, astfel că are loc o uzură prematură a mecanismului. Din fericire însă, spre deosebire de DSLR-urile entry-level, pe un aparat de prețul lui DF, mecanismul ușiței e construit integralmente din metal.

Concluzia mea este că, în pofida primelor comentarii negative de pe forumuri/blog-uri ce au însoțit lansarea DF-ului, acesta e un aparat pe care eu unul mi l-aș dori, cel puțin într-un viitor în care să coboare ca preț, spre nivelul aparatelor pentru entuziaști. Să lăsăm fotografilor de sport și de nuntă aparatele cele mai mari și grele și să ne bucurăm de plăcerea fotografiei pure, realizată din dragoste pentru artă, cu un Nikon DF.





duminică, 22 decembrie 2013

Cum corectam problema focalizarii la infinit a obiectivelor M42 cu adaptor eliminand un surubas

După cum anunțam în articolul dedicat fotografiei de spectacol cu obiectivul M42 Revuenon 135 mm f/2,8, revin acum cu detalii privind corectarea erorii de focalizare la infinit a obiectivelor M42, atunci când sunt folosite cu un adaptor pentru DSLR-urile Nikon.

Vom vedea în rândurile ce urmează cum putem corecta problema imposibilității focalizării la infinit cu obiectivele M42 montate pe adaptoarele fără lentilă de corecție, pentru a le folosi la potențialul lor maxim.

După aceea, ne vom opri asupra blocării pinului diafragmei, operațiune necesară pentru a folosi întreaga plajă de valori disponibile.
M42 Lens Adapter for Nikon AF Mount D700 D300 D7000 D5100 D3100Adaptor M42-Nikon,
6,17 USD în oferta TinyDeal China

După cum este binecunoscut, e posibilă utilizarea obiectivelor pe montură metric-42 mm și pe aparatele DSLR contemporane, utilizând un adaptor cu lentilă de corecție, însă prețul plătit pentru  a face posibilă focalizarea la infinit este o deteriorare a calității imaginii, în special la diafragmele deschise.

Adică tocmai acelea pentru care ne-am dori un obiectiv vintage complet manual: întâlnim obiective de la unii producători renumiți odinioară, ca Revuenon, Soligor, Takumar, Pentacon, Zeiss, cu o luminozitate excelentă: numeroase exemplare cu f/2,8 la 135 mm, sau altele cu f/3,5 la 200 mm, la prețuri între 150 și  400 lei pentru cel de 135 mm și 300-600 lei pentru cel de 200, funcție de starea obiectivului și de cât e de dispus să negocieze proprietarul. Prin comparație, ar trebui să plătim cca. 3800 lei pentru un 180 mm f/2,8 AF-D de la Nikon.

În plus, construcția obiectivelor vintage, cu lentile din sticlă și corp metalic, este de o calitate mult peste cea a obiectivelor din aceeași clasă de preț din prezent, construite din plastic și cu lentile din policarbonat (o constantă a practic tuturor modelelor cu prețuri sub 2000 lei).


Obiectivul M42 Revuenon 135 mm f/2,8:


Problema este că, urmare a interpunerii adaptorului - în fapt, un colier metalic de câțiva mm grosime - între aparat și obiectiv, imaginea se va forma undeva în fața senzorului, nu pe acesta. Dacă încercăm să focalizăm corect, vom observa că nu mai putem obține imagini clare cu obiectele situate la peste cca. 20 metri de noi, întrucât ajungem la capătul cursei inelului de focalizare, iar imaginea tot nu e destul de clară.

Deși soluția achiziționării unui adaptor cu lentilă de corecție este cea mai simplă, apar următoarele dezavantaje: pe lângă că o lentilă bună (de ex. Bower/Samyang) costă cca. 180 lei, calitatea imaginii tot nu va fi aceeași ca în cazul utilizării obiectivului liber: la diafragme deschise, vor apărea contururi dedublate în mov ale obiectelor, iar claritatea nu va fi uniformă, ca și cum lentila ar fi murdară:



Cel mai bine este să intervenim noi asupra obiectivului, deblocând opritorul care ne împiedică să ducem cursa inelului de focalizare dincolo de marcajul pentru infinit. 

Atenție: cel mai sigur ar fi să lăsați intervenția pe mâna unui depanator foto priceput! Deși posibilitatea să stricați ceva e minimă, țineți cont că faceți operațiunea pe propriul risc!

Dacă privim obiectivul din partea superioară, vom observa că, la capătul cursei inelului de focus, acesta se alniază cu centrul marcajului câmpului de profunzime de pe partea fixă a obiectivului:



Pentru a "păcăli" obiectivul să-și continue cursa dincolo de infinit, compensând astfel front-focus-ul cauzat de prezența adaptorului (inelul din inox vizibil între obiectiv și capacul pentru montură), vom îndepărta șurubașul care blochează cursa inelului de focalizare, folosind o șurubelniță stea mică.

După îndepărtarea acestuia, vom observa că acum inelul se rotește dincolo de infinit, astfel încât putem obține imagini clare cu subiectul nostru, indiferent de distanța până la acesta.

Obiectivul M42, cu șurubașul eliminat:

Am corectat astfel problema focalizării... mai rămâne o chestiune de rezolvat, cea a deschiderii diafragmei: obiectivele M42 mai recente dispun de un picioruș pentru închiderea diafragmei, ce ne permite să observăm subiectul cu ea la deschiderea (și luminozitatea) maximă, închizând-o doar la declanșare.

Problema e că, DSLR-urile controlând diafragma în alt mod decât vechile aparate de dinainte de dezvoltarea electronicii (precum Zenit, Revueflex sau Chinon), acestea nu dispun de mecanismul necesar acționării piciorușului diafragmei.

Pentru ca inelul acesteia să funcționeze și noi să o putem închide manual, va trebui să blocăm picorușul. Eu am folosit bandă scotch și o bucățică de carton, decupată la dimensiunea corespunzătoare:


Acum, că e vorba de subiecte precum portretul pisicii de la cinci pași sau siluete ale unor clădiri aflate la distanță de câteva sute de metri, toate devin posibile, cu claritatea maximă:










joi, 19 decembrie 2013

Blitz-ul Nissin Di700 testat în fotografia de produs

De multe ori am dori să fotografiem chiar și atunci când condițiile de lumină ne sunt potrivnice... sau există situații pe care pur și simplu nu le putem recrea folosind lumina naturală.

Un astfel de caz este cel al fotografiei de produs, când dorim să izolăm pe alb obiectul pe care trebuie să-l fotografiem - cu alte cuvinte, să îl scăldăm într-o baie uniformă de lumină, astfel încât să pară suspendat în neant, fără niciun element care să permită punerea sa în context într-o manieră sau alta.

Astfel, obiectul nostru va putea fi folosit mai apoi în contexte complet diferite, prin realizarea unor colaje în aplicațiile de editare grafică.

Nu de puține ori, designer-ii preferă să achiziționeze fotografii izolate pe alb de la agențiile specializate, nouă, ca fotografi, rămânându-ne sarcina realizării acestora în condiții tehnice cât mai bune.

În acest scop, vom folosi un cub pentru fotografia de produs, grație căruia putem obține o iluminare uniformă și difuză de jur îprejurul obiectului nostru.


Cubul pliabil PB-03, 178 lei în oferta F64. Având dimensiunile de 60x60x60 cm, acesta se pretează excelent la fotografierea unor obiecte mici și medii(până la cca. 20-25 cm pe fiecare din laturi); pentru a fotografia obiecte mai mari, este preferabilă achiziționarea unui cub cu latura de 100 cm.
Cubul de unul singur nu ar rezolva însă problema iluminării; din contră, ar reuși cel mult să blocheze lumina ambientală care ajunge pe subiect. Este necesară așadar plasarea unor surse suplimentare de lumină, care vor bate prin pereții acestuia. 

Evident, este posibilă utilizarea unor surse de lumină continuă (becuri cu incandescență sau halogen), însă am constatat că ar fi nevoie de unele surse mult prea puternice de lumină pentru a "șterge" complet textura din care este confecționat acesta și a reuși izolarea pe alb a subiectului.


 Detaliu constructiv al cubului pentru fotografia de produs, văzut în lumină continuă:

Am avut însă ocazia de a experimenta fotografierea unor obiecte de dimensiuni mici și medii (un ardei iute și, respectiv, un bibelou), utilizând pentru iluminarea cubului două blitz-uri Nissin Di700, amplasate fie în lateralele cubului, fie unul în spate și altul deasupra sa.

(De remarcat că blitz-ul poate fi declanșat prin simpatie, astfel că ne putem servi de el chiar dacă nu dispunem de un sistem de trigger-e radio: vom alege puterea minimă, 1/128, pentru blitz-ul încorporat al aparatului, astfel încât să ne asigurăm că nu influențează expunerea, însă străfulgerarea sa e suficientă pentru declanșarea blitz-urilor slave din apropiere).

Cu o minimă procesare a fișierului RAW, urmată de aplicarea comenzilor Remove color cast și trăgând spre stânga de Input Levels în Adobe Photoshop Elements, devine posibilă obținerea imaginii de mai jos - un ardei iute ce ar putea fi utilizat fără probleme în design-ul publicitar (motiv pentru care am și optat pentru aplicarea pe diagonală a watermark-ului).



Puteți vedea situația reală a iluminării pe bibeloul din dreapta. (secțiunea prezentată având cca. 10 cm): lumina cade în mod optim pe subiect, însă înspre extremitățile imaginii se observă o ușoară întunecare. Aceasta poate fi, la nevoie, corectată în etapa de editare.
Mai grav - aspect la care e bine să fiți atenți - este faptul că bibeloul era plin de praf, iar acesta iese foarte tare în evidență. În concluzie, atunci când fotografiați produse trebuie să aveți în vedere și aceste mici detalii, pentru a le putea prezenta în condiții optime. Nimeni nu dorește să vadă un produs murdar.

În concluzie, un blitz precum Nissin Di700 poate servi onorabil scopurilor noastre în fotografia de produs, cât timp nu avem în vedere spații/obiecte de dimensiuni exagerate. Iar la prețul său la reducere, de 589 lei, e o alegere ce merită luată în calcul, chiar dacă producătorul e unul mai puțin renumit.

(preț promoțional de Crăciun)

luni, 16 decembrie 2013

Ziua portilor deschise la Teatrul National Cluj. Performanta Q Quartet, vazuta cu obiectivul Revuenon 135 mm f/2,8 M42

Sâmbătă, 14 decembrie 2013 a avut loc cea de-a doua ediție a Zilei Porților Deschise la Teatrul Național Cluj.

Dacă prima ediție, ce a avut loc în luna martie a aceluiași, despre care ați putut citi despre ea în paginile blogului, s-a axat pe prezentarea arhitecturii Teatrului ridicat în 1906 de austriecii de la Helmer u. Fellner, în afară de aceasta publicul având acces doar la un moment de repetiții, această a doua ediție a adus un program mult diversificat, incluzând scurte spectacole, întâlniri cu actorii, un atelier de machiaj și o expoziție a studenților UAD.
M42 Lens Adapter for Nikon AF Mount D700 D300 D7000 D5100 D3100Adaptor M42-Nikon,
6,17 USD în oferta TinyDeal China

Am decis să mă concentrez pe două aspecte: realizarea unor panorame interioare, prin alipirea mai multor fotografii, pe care le veți putea vedea într-un articol din zilele viitoare și, aspect imposibil cu alte ocazii, fotografia de spectacol.

E deja arhicunoscut publicului spectator avertismentul ce însoțește începutul fiecărei piese: Vă rugăm să vă închideți telefoanele mobile; fotografierea și filmarea sunt strict interzise pe durata întregului spectacol, putând întâlni excepții practic doar de două ori pe an: la spectacolul de absolvire al elevilor Liceului de Coreografie și la Ziua Porților Deschise.

Nu aș fi pierdut așadar sub nicio formă ocazia de a fotografia într-un spectacol, lucru imposibil în restul anului. Pentru aceasta, am utilizat un teleobiectiv fix vintage pe care l-am achiziționat în septembrie din consignația Foto Hobby Shop București, Revuenon 135 mm f/2,8, însă care rămâne extrem de actual, datorită luminozității mari și a calității lentilelor.

Evident, pentru montarea pe Nikon D90 am avut nevoie de adaptorul M42-Nikon pe care îl puteți vedea în imaginea din dreapta-sus (în România, în oferta F64 apare un adaptor similar la 81 lei, însă nu e pe stoc de câteva luni bune, de dinainte de a-mi cumpăra obiectivul). Așadar, mi l-am cumpărat de la producătorul chinez, împreună cu alte câteva accesorii foto (ați putut deja citi despre setul de tuburi macro, în articolul precedent).

Urcând sensibilitatea ISO la valori de 800 până la 1250, am putut fotografia din mână, la timpi de 1/160 sec., minimizând astfel riscul apariției neclarității de mișcare.

Mai jos, puteți vedea câteva imagini înfățișându-i pe instrumentiștii de la Q Quartet în recital:


Totul a fost perfect posibil grație diafragmei luminoase, de f/2,8, grație căreia m-am putut folosi exclusiv de lumina ambientală pentru realizarea fotografiilor. În acest fel, e păsrtată atmosfera din timpul spectacolului, lucru imposibil la fotografierea cu blitz, care ar eclipsa total luminile de pe scenă. Pe de altă parte, teleobiectivele profesionale au prețuri ce pornesc de la 4000 lei și depășesc adeseori pragul de 10.000 lei, astfel că folosirea unui teleobiectiv vintage pe montură M42, cu adaptorul de rigoare, se poate dovedi cea mai rentabilă soluție (am plătit 350 lei pentru Revuenon-ul de 135 mm, f/2,8).

Focalizarea se realizează, evident, exclusiv manual, însă pe aparatele Nikon acest lucru nu e o problemă: în momentul în care am realizat corect punerea la punct, ni se va aprinde în colțul stânga-jos a ecranului indicatorul Focus Confirmation (o bulină verde). Cu puțin antrenament, vom reuși să focalizăm manual cu o precizie mai mult decât mulțumitoare, după cum se poate vedea din imaginile de față.










Imaginea din dreapta ilustrează orientativ raportul de mărire oferit de focala de 135 mm,pe formatul de senzor APS-C (pe full-frame, am avea nevoie de 200 mm pentru aceeași mărire). Am fotografiat din extrema stângă a sălii, balconul din extremitatea dreaptă.




Cum corectăm problema focalizării la infinit a obiectivului M42:

Este cunoscut faptul că, la utilizarea obiectivelor M42 pe alte monturi, ca urmare a interpunerii adaptorului de câțiva mm grosime între corpul aparatului și obiectiv, se pierde posibilitatea focalizării la infinit, iar noi vom putea face clarul abia până la distanțe de cca. 15-20 metri.

Putem desigur focaliza la infinit folosind un adaptor cu lentilă de corecție, însă ca urmare a apariției unui element suplimentar de sticlă într eaparat și obiectiv, vom înregistra unele pierderi de claritate și aberații cromatice în soare puternic.

Soluția constă în îndepărtarea unui șurubaș, care blochează în mod normal cursa inelului de focalizare a obiectivului, pentru a nu putea trece de poziția marcată ca Infinit. Nu e o intervenție dificilă, eu am făcut acest lucru singur pentru Revuenon-ul meu (și am blocat pin-ul diafragmei, pentru a o ajusta manual nestingherit), iar acum mă bucur de întregul său potențial, pe aparatul meu Nikon.

Voi reveni într-un articol viitor cu mai multe detalii despre cum puteți face acest lucru.

miercuri, 11 decembrie 2013

Despre cumparaturi din China si fotografia macro cu tuburi de extensie

Mi-am achiziționat de curând mai multe accesorii fotografice, între care și un set de tuburi macro, direct de la distribuitorul din China.

Nu doar că am făcut o economie semnificativă, plătind cca. 28 lei pentru ceva ce la cel mai mare magazin foto din România se vinde cu 189 (atunci când este pe stoc), dar am reușit să mă apropii de subiect mai mult chiar decât mi-o permitea obiectivul macro Nikon 60 mm f/2,8 AF-D.
3-Tube Macro Extension Tube Ring Set f Nikon Ai AF LensSet trei tuburi macro pt Nikon 
8,59 USD în oferta TinyDeal China

De altfel, trebuie să precizez că una din rațiunile pentru care alesesem obiectivul macro în varianta AF-D (fără motor de focalizare și cu inel de diafragmă) și nu în cea mai modernă, AF-S, a fost tocmai versatilitatea sporită: un obiectiv clasic se pretează la montarea pe tubul de extensie sau la montarea inversată pe aparat, prin utilizarea inelului dedicat.

Vom controla în continuare atât focalizarea, cât și diafragma, manual (pe AF-S-uri, controlul manual al diafragmei e imposibil, aceasta fiind implicit maximă la montarea pe aparat și minimă la demontare; singura alternativă ar fi blocarea pârghiei de acționare, cu riscurile de rigoare).

Mai experimentasem în trecut cu tuburile de extensie macro, în tandem cu obiectivul de 50 mm f/1,8 AF-D, însă din cauza cursei mult mai scurte a inelului de focalizare a acestuia, trebuia să mă limitez la a monta două din cele trei inele din componența tubului. În caz contrar, devenea aproape imposibil de a face clarul prin mișcarea față-spate a ansamblului aparat-tub-obiectiv.

În schimb, avantajul major al "jucăriei" de 60 mm este cursa extrem de lungă a inelului de focalizare, ce va permite - mai ales pe Live View - o punere la punct precisă, încât să fim siguri că atunci când am declanșat, imaginea rezultată va fi scharf.

Apropo de cumpărăturile de la chinezi, sătul să mai plătesc ceasornicarilor câte 15 lei pentru montarea unei baterii de 2,5, mi-am cumpărat de pe TinyDeal și o cheie pentru desfăcut ceasurile... astfel că am decis să experimentez cu tubul macro pe ceasul desfăcut, după cum puteți vedea în imaginile de mai jos:





Doar cu obiectivul de 60 mm, la distanța minimă de focalizare, am putut cuprinde întregul ceas (4,4 cm în diametru).




Cu tuburile de extensie nr. 1 și 2 montate, se observă deja că m-am putut apropia mai tare, din extrema stângă a bateriei la condensatorul din extrema dreaptă fiind 2,1 cm.

Montând toate trei inelele macro din set, raportul de mărime la care putem ajunge este impresionant: bobina are 1 cm și abia a încăput în fotografie pe diagonală (toate imaginile sunt la scara obținută din aparat, fără crop).



Dacă aplicăm teorema lui Pitagora și socotim că diagonala senzorului de 24x16 mm este de 28,8 mm, constatăm că folonsind ansamblul tuburi-obiectiv de 60 mm am obținut un excelent raport de mărire de 2,8:1. 




Mai jos, încă un detaliu al eboșei ceasului, fotografiată cu același ansamblu optic:


Acum că am văzut ce se poate cumpăra de pe TinyDeal și ce putem face cu lucrurile de acolo, să vedem cum decurge o cumpărătură direct din China:

  • Înregistrarea pe site și adăugarea produselor în coș are loc ca pe orice site de comerț electronic din țară
  • Eu am realizat plata prin PayPal - de altfel, de pe site-ul serviciului de plăți aflasem de existența acestui magazin partener. Dacă ați lucrat online pentru companii străine, probabil aveți deja un cont de PayPal, în care vă primiți plata... dacă nu, înregistrarea nu e complicată și permite achitarea direct cu card-ul de credit sau debit, însă comerciantul nu va primi detaliile acestuia, doar "Prietenul Plăților", care e în fond procesatorul acestora.
  • Contra unei sume de cca. 2,5 USD, am primit și Tracking Number-ul poștal internațional, grație căruia e posibilă verificarea permanentă a parcursului coletului prin oficiile poștale pe care le străbate.  Recomand achiziționarea Tracking Number-ului, pentru a evita riscul rătăcirii coletului (mai ales că plata se realizează în avans).
  • După cca. o lună și două săptămâni, am primit avizul în care eram înștiințat să mă prezint la vama poștei, pentru a ridica pachetul.
  • Fiind un transport din afara Uniunii Europene, deschiderea pachetului se face în prezența unui vameș. Pentru cumpărăturile realizate de persoanele fizice, cu o valoare sub 45 euro sau echivalentul lor în alte valute, nu se plătesc taxe vamale și TVA. În caz contrar, taxa vamală aplicată produselor foto e 3 sau 4%, funcție de categorie, iar TVA-ul, 24%. Valoarea produselor e trecută pe colet, rotunjită la dolar.
  • Am apreciat împachetarea excelentă, punga cu bule de aer adăpostind o cutie de carton în care erau aranjate frumos toate produsele (am mai luat un adaptor M42-Nikon, un filtru ND și alte câteva accesorii. Voi reveni despre acestea în articole viitoare, după ce le mai testez). 
Dacă ați avut experiențe neplăcute cu alți furnizori din China, în genul Focal Price, de la care am primit produsele împachetate doar într-un plic mai gros, în care toate cutiuțele se scofâlciseră îngrozitor, am fost încântat de împachetarea mult mai minuțioasă a coletului primit acum.

În concluzie, merită să ne cumpărăm din China acele accesorii foto care ar fi mult mai scumpe în țară. Trebuie însă să fim prevăzători și să ne gândim din timp ce avem nevoie, timpul de așteptare fiind destul de lung.

sâmbătă, 7 decembrie 2013

O vedere superangulara asupra centrului Clujului cu obiectivul Sony SAL 11-18 mm f/4,5-5,6 DT

Continui prezentarea echipamentelor Sony pe care am avut fericita ocazie să le testez, cu obiectivul superangular 11-18 mm, f/4,5-5,6.

Grație unghiului generos de cuprindere, de 104 grade la focala de 11 mm, acesta poate fi folosit cu succes în fotografia de arhitectură urbană, permițându-ne să nu ciuntim clădirile chiar dacă singurul loc de unde le-am vedea nestingheriți ar fi extrem de aproape de acestea.

Scăpăm astfel de cabluri, colțuri ale altor clădiri sau oamenii care ne-ar trece prin cadru, obținând o fotografie curată, fără elemente deranjante.

Insist asupra aspectului anterior amintit deoarece nu de puține ori am dori să trimitem o imagine într-o expoziție, sau chiar către agențiile de stock photography, pentru a avea neplăcerea ca, deși ne aminteam că avem o fotografie bună din locul dorit, să nu găsim ce trimite.

Fie ne-a apărut un om într-un colț al cadrului și un crop ar strica echilibrul imaginii, fie apare o reclamă colorată într-unul de punctele de forță, fie pur și simplu sunt prea multe cabluri pe cer...

Am observat că, de regulă cu cât te îndepărtezi de subiectul dorit, cu atât riști să ai în cadru mai multe elemente nedorite. Nu degeaba spunea maestrul Robert Capa că dacă fotografia ta nu e bună, înseamnă că nu ai fost destul de aproape...

Iar uneori singura soluție pentru a te apropia îndeajuns de un reper de arhitectură, fie el clădire sau monument, fără a-l ciunti (greșeala cea mai frecventă a începătorilor), este de a avea obiectivul potrivit, mai precis un superangular (sau ultra-wide dacă e să folosim denumirea engleză).

La 2998 lei, Sony 11-18 mm e probabil cel mai rentabil obiectiv ultra-wide oferit de un producător de aparate (pentru Nikon și Canon, obiectivele mai ieftine sunt oferite de Tamron și Sigma, cu pierderile de calitate de rigoare, sau de Tokina - al cărui 11-16 mm, despre care am mai scris,  are aproximativ același preț, însă se găsește mai greu pe piață, lipsind de multe ori de pe stoc).

Dar să vedem mai bine câteva cadre realizate în Piața Unirii din Cluj, chiar când se construia patinoarul și erau pregătite căsuțele pentru târgul de Crăciun de anul acesta.



Putem cuprinde în cadrul nostru, de la distanță de câțiva pași, întregul ansamblu statuar Matei Corvin și să-l plasăm în contextul zonei, lăsând să se distingă perfect Biserica Sfântul Mihail din planul secund.


Perspectiva largă ne permite și să recreăm senzația privitorului în fața reperului de interes turistic pe care am avea-o cu ochiul liber (unghiul de cuprindere când ținem ambii ochi deschiși e de până la 120 grade).

Umbra subsemnatului, proiectată pe o lungime considerabilă de soarele unei dimineți de iarnă:

Vedere de ansamblu asupra Pieței Unirii, realizată dintr-un singur cadru, la focala de 11 mm.


Și călătorii solitari vor aprecia obiectivul Sony 11-16 mm, în special pe aparatele cu ecran rabatabil, precum SLT-A57-le pe care l-am testat eu. Grație unghiului de cuprindere amplu și a câmpului de profunzime adânc (cunoscut fiind că acesta se extinde odată cu scăderea focalei), e posibil să ne realizăm autoportretul și, în același timp, să avem și reperul de arhitectură vizat redat clar.


Mai jos, o panoramă a Pieței Unirii, realizată prin asamblarea în Photoshop Elements a doar trei cadre trase cu obiectivul Sony SAL 11-18 mm f/4,5-5,6 DT.


joi, 5 decembrie 2013

Sony SLT-A57 - aparatul abordrabil pentru fotografia de actiune, testat la Cluj

Am avut de curând fericita ocazie să testez într-o plimbare de mai bine de o oră prin centrul Clujului aparatul cu oglindă semitransparentă de la Sony, SLT-A57.

Aparatul se recomandă în special prin viteza sa excelentă la fotografierea în rafală, de 12 cadre/sec., ceea ce îl face să rivalizeze cu aparate profesionale mult mai scumpe, precum Canon EOS 1D C (14 cadre/sec.), sau Nikon D4 (11 fps).

Am dorit așadar să verific comportamentul aparatului în fotografia de acțiune, după cum puteți vedea în rândurile ce urmează. 
2999 lei la reducere în oferta eMag

Pe bună dreptate își promovează cei de la Sony principala inovație, sistemul SLT (Single-Lens Translucent), ca avantos pentru fotografia de acțiune. Imaginea e preluată în permanență de electronica aparatului, o parte traversând oglinda semitransparentă pentru a ajunge pe senzorul APS-C, iar alta fiind deviată spre sistemul de focalizare și captorul vizorului electronic.

În acest mod, viteza de reacție a aparatului e îmbunătățită simțitor, acesta comportându-se mai aasemănător cu aparatele DSLR de top, decât cu cele pentru amatorii cu pretenții, cum ar sugera-o prețul său.

Unele particularități de design trădează totuși apartenența sa la clasa aparatelor de uz neprofesional: Sony A77 nu dispune de ecranul din partea superioară pentru afișarea parametrilor expunerii, iar aceștia pot fi ajustați cu o singură rotiță, nu cu două.

Obișnuit fiind de pe aparatele Nikon cu butonul +/-, mi s-a părut cel puțin interesantă abordarea celor de la Sony, care au atribuit butonului AE-Lock rolul de ajustare a diafragmei. Însă în afară că trebuie să ne întindem poate puțin mai tare degetul mare pentru a-l ține apăsat în timp ce acționăm rotița, nu am constatat alte inconveniente, decât poate că rotița e prea apropiată de butonul On/Off. Însă un canonist poate ar aprecia acest design :).

Dar să ne oprim în continuare mai bine asupra cadrelor de acțiune. Pentru menținerea permanentă a focalizării pe subiect, trebuia evident să activez ceea ce pe aparatele Nikon se numește AF-Continuous, iar pe Canon, AI-Servo.

Cei de la Sony, care veșnic fac lucrurile altfel decât producătorii "tradiționali" de aparate, dorind și să fie mai  pe înțelesul fotografilor începători, au denumit aceeași funcție  Object Tracking.



Pentru a reda senzația de viteză, am preferat să folosesc un timp de expunere relativ lung, de 1/60 sec. și să realizez panoramări ale autovehiculelor în trecere.

Evident că sistemul de focalizare se comportă cel mai bine în centrul cadrului, astfel că m-am concentrat pe aspectul tehnic, al redării clare a automobilelor și a fundalului mișcat - elementul cheie în panning - și mai puțin pe lăsarea de spațiu în direcția mișcării, cum ar cere-o canoanele compoziției artistice.

Pentru viteză maximă, am folosit un obiectiv fix, Sony SAL-50F14 care, după cum îi indică numele de cod, are focala de 50 mm și diafragma maximă de f/1,4. Deși aș fi avut și un zoom 18-270mm pentru test, pus la dispoziție de Foto Hobby Shop Cluj, am preferat fixul cel mai luminos, pentru ca umbra unei după-mese de toamnă târzie să nu aibă efect asupra comportamentului sistemului de focalizare. Astfel se explică unele încadrări poate prea strânse, precum cea imediat următoare.



Object Tracking-ul se descurcă admirabil, o dată detectat obiectul în mișcare aparatul ajustând focalizarea indiferent de poziția sa relativă la centrul cadrului. Chiar dacă mașina o ia ușor înaintea mișcării de urmărire cu aparatul, subiectul va fi clar focalizat (neclaritatea de mișcare e o altă poveste, de aceea trebuie noi să avem grijă să ne sincronizăm rotația aparatului cu viteza unghiulară a mașinii urmărite).

Realizarea unor fotografii ce amintesc de scenele de urmărire din filmele de acțiune devine astfel la îndemâna oricui:


Însă performanțele SLT-ului Sony A77 se văd probabil cel mai bine la fotografierea în rafală. Nu doar că aparatul se transformă într-o mică mitralieră când ținem apăsat declanșatorul ci, grație sistemului SLT și a faptului că nu mai e necesară ridicarea oglinzii ca pe DSLR-uri, e posibilă ajustarea expunerii permanent chiar în timpul focalizării.

Rezultatul e vizibil în seria de cadre de mai jos, ce urmăresc un Ford roșu în trecerea sa dinspre str. Napoca spre bd. Eroilor: am realizat 8 cadre, toate pe parcursul aceleiași secunde. Dintre acestea, cadrele 3,4,5,6 și 8 sunt cât se poate de bine focalizate, iar restul, deși nu ar fi publicabile singure, susțin acțiunea în desfășurarea seriei.


Pot spune că mi-a plăcut "joaca" cu Sony SLT-A77, un aparat reușit, chiar dacă oarecum diferit față de ce ne-au obișnuit eternii rivali, Canon și Nikon.

Iar concluzia experimentului este că, dacă nu doriți un aparat care să coste cât ar valora pe piața second-hand mașinile din imaginile de mai sus, seria SLT de la Sony oferă o alternativă care merită clar luată în seamă.

luni, 2 decembrie 2013

1 Decembrie, ziua nationala a Romaniei, sarbatorita cu fast la Cluj

Legea nr. 10 din 31 iulie 1990 instituia Ziua Națională a României pe data de 1 decembrie, moment ales să celebreze Rezoluia de la Alba-Iulia din aceeași zi a anului 1918, când Marea Adunare Națională a Transilvaniei, Banatului, Crișanei și Maramureșului a decis unirea acestor provincii cu regatul României.

În istoriografia românească se insistă pe importanța acestui moment, făcându-se mai puțin referință la contextul istoric ce l-a făcut posibil: Declarația celor Paisprezece Puncte ale lui Wilson (8 ianuarie 1918), ce garanta dreptul la autodeterminare al popoarelor, precum și armistițiul de la Compiegne (11 noiembrie 1918), care consfințea sfârșitul Primului Război Mondial.

Dar mai bine să lăsăm trecutul în urmă și să ne bucurăm de prezent...

...prezent care ne aduce, an de an, festivități grandioase, astfel ca toți românii să se poată bucura de ziua lor națională.

Programul sărbătorii se întinde pe parcursul întregii zile de 1 Decembrie: de la slujba religioasă și parada militară de dimineață, până la concertele din a doua parte a zilei și încheind cu cel mai spectaculos moment, focul de artificii de la orele 20:00.

În continuare, vă voi prezenta momentele cele mai semnificative ale manifestărilor de Întâi Decembrie, așa cum au putut fi ele văzute la Cluj.

Dotările și trupele de elită ale Armatei Române au putut fi admirate în parada desfășurată de-a lungul bd. Eroilor, pieței Avram Iancu și a Căii Dorobanților.






Acelaș traseu a fost survolat de la câteva zeci de metri înălțime și de un elicopter aparținând Inspectoratului General al Aviației. Senzația a fost una cel puțin interesantă, mai ales că, la momentul la care m-am aflat exact sub el, curentul de aer al rotorului a făcut - la propriu -să-mi zboare șapca din cap.



Manifestările s-au ținut lanț pe parcursul întregii zile, publicul echipat cu steaguri tricolore și baloane putând asista la spectacolele de muzică populară, degusta produse tradiționale, sau chiar patina, bucurându-se de atmosfera de sărbătoare din Piața Unirii.




"Hai la artificiuri și petărzi" - suna un îndemn al vânzătorilor ambulanți dispăruți însă în anii europenizării... Focul de artificii - efectuat în prezent doar de pirotehniști specializați - a rămas deliciul serii, după cum puteți vedea în imaginile următoare, realizate cu aparatul DSLR Nikon D90: