FotografieCluj.BlogSpot.RO

miercuri, 30 ianuarie 2013

Nikon 1 V2, testat pe larg la Cluj

Am avut de curând ocazia de a participa la o prezentare organizată de reprezentanții distribuitorului Nikon pentru România, Skin Media, în magazinul companiei dintr-un mall clujean.

Am putut astfel testa îndeaproape noul aparat mirrorless al companiei, Nikon 1 V2, un model ce constituie vârful de gamă pe formatul de senzor CX (cu un factor de crop de 2,7x).

Deși, la un preț promoțional de 3499 lei, aparatul cu nume de rachetă balistică nu este tocmai ieftin, acesta se ridică la înălțimea numelui său, viteza sa de lucru fiind pur și simplu fenomenală, după cum veți vedea în rândurile ce urmează.
Nou-lansatul Nikon 1 V2

Mărturisesc că, la început, eram sceptic cu privire la performanțele micuțului (are doar 338 grame, deci mai puțin de jumătate din greutatea unui DSLR de clasă medie, precum D90). Nici rezoluția de 14 MPx, similară deci cu a DSLR-ului destinat începătorilor, D3100 (lansat în august 2010) nu părea tocmai impresionantă, mai ales că prețul V2-ului este oricum numai extrem de atrăgător nu (chiar în condițiile în care este redus cu 500 lei față de prețul de listă).

După ce l-am luat însă în mâini, pot spune că mi-am schimbat în bună măsură părerea: față de generația precedentă, ergonomia s-a îmbunătățit semnificativ, aparatul primind o suprafață proeminentă de prindere pentru mâna dreaptă, similară cu a aparatelor bridge, fapt care poate că îi crește minimal dimensiunile, dar în mod sigur conferă o priză mai bună la fotografiere - ceea ce se traduce în mai puține imagini mișcate. De fapt, cu noul V2 ai senzația că ai în mâini un aparat destul de serios, nu o săpunieră la suprapreț, cum era cazul generației anterioare.

De asemenea, dispunerea butoanelor, încolonate pe partea stângă a aparatului, este cea cu care ne-am obișnuit de ani buni pe DSLR-urile Nikon (atenție doar, posesori de D90! În colțul stânga-jos avem acum butonul Delete Image, nu +, cum eram obișnuiți, așa că strategia cu două apăsări rapide, pentru a vizualiza la un nivel mai mare de detaliu ultima imagine realizată, riscă să ne lase fără aceasta).

La confortul în fotografierea cu V2 contribuie și cele două rotițe pentru stabilirea parametrilor expunerii (o premieră pe mirrorless-uri), fapt care se traduce într-o viteză sporită de alegere a timpului de expunere și a diafragmei dorite, într-o manieră nu mult diferită de cea de pe DSLR-urile de clasă medie (deși, cu o rotiță orizontală și una verticală, putem fi cârcotași și să spunem că V2 se apropie mai mult de modul de operare a unui Canon 60D sau 5D, decât a unui Nikon D90/D7000).

Deși nu aș putea spune că sunt un mare fan al vizorului electronic - consider privirea prin vizorul optic, dotat cu oglindă, mult mai odihnitoare pentru ochi, lucru esențial în cazul ședințelor foto prelungite - acesta se poate dovedi extrem de util la fotografierea în exterior, într-o zi însorită, când utilizarea ecranului principal al aparatului pentru încadrarea imaginilor este extrem de anevoioasă, oricât s-ar strădui producătorii să reducă reflexiile parazite ale ecranelor.

E frapantă coincidența de nume a seriei mirrorless-urilor de top de la Nikon cu indicativele primelor rachete balistice construite (V1 și V2). Coincidența de nume - intenționată sau nu - e cu atât mai sugestivă cu cât ne gândim că, dacă există ceva la ce excelează V2, e viteza. Și când spun că aparatul e rapid, înțeleg că producătorul nu exagerează când pomenește în specificații de o viteză de fotografiere în rafală de 60 cadre pe secundă (dacă focalizarea e blocată într-un singur punct), sau de 15 cadre pe secundă, focalizarea ajustându-se automat între declanșări.

Dincolo de specificațiile de pe hârtie, constat, consultând directorul cu fotografiile de la test, că am realizat nu mai puțin de 115 cadre de la ora 15:31 și până la ora 15:35 - deci undeva la 29 poze pe minut. Evident că am tras rafale prelungite pentru a testa viteza aparatului, dar m-am oprit adeseori pentru a consulta pozele realizate și a ajusta parametrii expunerii în mod corespunzător. Pot spune că sunt impresionat!

Un alt lucru care mi-a plăcut - și care e un mare plus față de bridge-uri, care ar părea concurentul natural al mirrorless-urilor, adresându-se celor care sunt intimidați de dimensiunile și complexitatea unui DSLR - este posibilitatea de a fotografia și în formatul RAW, având astfel la dispoziție mult mai multă informație pentru partea de postprocesare decât dacă s-ar realiza compresia JPEG direct din aparat. Formatul NEF utilizat, pare-se, a suferit noi adăugiri, el putând fi, la ora la care scriu aceste rânduri, deschis spre vizualizare cu Irfan View, dar nu și pentru editarea cu Adobe Camera Raw 6.5.0.216, cea mai recentă versiune pentru Photoshop Elements... probabil că următoarele luni vor aduce un update pentru acesta.

Personal, consider că dacă ar avea o patină standard de blitz, nu doar posibilitatea montării unui model "de buzunar", precum SB-N7 (cu un număr ghid de doar 18 și posibilitate de ajustare a unghiului doar în plan vertical, acesta e departe de ceea ce oferă modelele pe patină standard, SB-700 și SB-910), V2 ar putea deveni o alegere interesantă ca aparat de backup pentru fotografii de eveniment și fotoreporteri, în momentele în care viteza de reacție și numărul de cadre surprinse contează mai mult decât calitatea la nivel de pixel a fiecărui cadru în parte. În forma curentă, se pretează mai bine situațiilor unde nu e necesară introducerea unor surse suplimentare de lumină.

În schimb, grație factorului de crop de 2,7x, V2 devine o alegere interesantă pe post de aparat secundar pentru fotografii de sport, unde oricum, distanța din tribune și până pe teren ar face inutile și cele mai performante blitzuri. Utilizând adaptorul 1 FT1 F, devine posibilă montarea obiectivelor pe montură Nikon F; pe senzorul format CX, un obiectiv 70-300 va avea încadrarea echivalentă a unei plaje focale de 189-810 mm - ceea ce ne permite să ne apropiem incredibil de mult de subiect (am avut odato ocazia de a testa o "piesă de artilerie" de 600 mm, iar la distanțe de 20-30 metri puteai surprinde toate detaliile fizionomiei unei persoane, realizând cadre tip "poză de buletin"), păstrând în același timp costurile la un nivel rezonabil, ca și flexibilitatea zoom-ului.

Vă prezint în continuare câteva imagini de test, needitate.




Și, pentru comparație, aceeași imagine surprinsă la focala de 110 mm pe V2 (echivalent 297 mm) și de 300 mm (echivalent 450 mm) pe D90-ul meu:

sâmbătă, 26 ianuarie 2013

Update: slide-urile seminarului "Fotografii si Legea", Art-Image, 25 ianuarie 2013



După cum anunțam în postarea anterioară, în cursul serii de vineri, 25 ianuarie 2013, am susținut, în fața audienței reunite la sediul Art-Image din clădirea Bibliotecii Județene Cluj, expunerea "Fotografii și legea. Aspecte utile în activitatea cotidiană de fotograf".

Doresc să mulțumesc pe această cale d-lui președinte Art-Image, Mircea Albu, AFIAP, fără contribuția căruia evenimentul nu ar fi fost posibil, precum și întregii audiențe, compusă din membri Art-Image, fotografi profesioniști sau  entuziaști ai domeniului.

Vă asigur că, fără prezența voastră, seminarul nu ar fi fost sub nicio formă la fel! 

Vă invit, în cele ce urmează, să vizionați slide-urile expunerii mele:










miercuri, 23 ianuarie 2013

Seminarul "Fotografii si legea. Aspecte juridice utile în activitatea cotidiană de fotograf"

În cursul verii trecute, publicam postarea Dreptul şi fotografia. Aspecte juridice utile pentru fotografi, în care tratam probleme de la reglementarea legală a drepturilor de autor privind o operă fotografică și statutul juridic al persoanei înfățișată în imagini, și până la limitele dreptului la propria imagine, dar și interdicțiile cu privire la fotografierea în anumite locații (în spațiul privat sau, din contră, în imediata vecinătate a unor obiective de interes strategic).

Din dorința de a veni în întâmpinarea nevoii de informare a fotografilor profesioniști, dar și a tot mai numeroșilor pasionați de fotografie, dl. Mircea Albu, AFIAP, președintele Asociației Art-Image (al cărei membru sunt și eu), mi-a propus să realizez o prezentare privind această temă, care să fie inclusă în seria seminariilor Asociației, dedicate creșterii gradului de cultură audiovizuală a publicului clujean.   

Întrucât subiectul este unul de maxim interes, atât pentru fotografi, cât și pentru persoanele fotografiate - în special în aceste zile, când numeroase controverse privnd prevalența dreptului la intimitate sau, din contră, cel la informarea publicului larg cu privire la statutul personalităților de notorietate - iminenta susținere a unui seminar pe această temă a suscitat și atenția mass-media regionale. 

Drept urmare, am fost invitat pentru a participa, alături de dl. președinte Mircea Albu, în cursul acestei dimineți, la un interviu cu moderatorii Transilvania Live, pentru a răspunde la mai multe întrebări de interes pentru publicul clujean, privind în special drepturile și responsabilitățile fotografului de a se manifesta în spațiul public, statutul contractual al fotomodelului, ca și protecția conferită de lege intimității și dreptului la propria imagine.

Puteți viziona o înregistrare a emisiunii pe http://www.transilvanialive.ro/article/fotografii-%C8%99i-legea ... și, dacă sunteți interesați de a afla mai multe detalii, într-o manieră interactivă, sunteți invitați vineri, 25 ianuarie, începând cu orele 18:00, la sediul Art-Image din Cluj-Napoca, str. Dorobanților 104 (în incinta Bibliotecii Județene "Octavian  Goga", sala Media).

aparate foto digitale



luni, 21 ianuarie 2013

Raspundem cititorilor - dinamica shutter count-ului la Nikon D3100


Publicam în urmă cu cca. 10 zile postarea Dinamica pretului Nikon D3100. Uzura fizica si morala, în care evidențiam deprecierea unui aparat D3100 ca urmare a uzurii fizice - fiecare rabatare a oglinzii scăzând câte 0,024 lei din valoarea acestuia - comparativ cu cea a unui aparat cumpărat la câteva luni de la lansare, față de situația din prezent, când există pe piață de câteva luni bune succesorul său, D3200, iar în consecință D3100 a devenit un produs vizibil uzat moral - fiind comercializat însă la un preț foarte competitiv pentru caracteristicile sale, încă pe deplin relevante pentru fotografi.

Am primit un interesant comentariu de la un cititor al blog-ului, la care însăprefer să răspund într-o postare separată, pentru a evita contaminarea cu link-uri cu potențial malițios (de tipul bit.ly și is.gd), pe care nu le pot verifica.  



Astfel, cititorul nostru, care a preferat să rămână anonim, scria:

"[1]. Am contorizat de curând toate fotografiile mele, făcute doar în familie + concedii + zile onomastice + botezuri + cununii civile + nunți, cu aparate foto compacte, din 2002 și până în 2012 și am ajuns la aprox 24.000 în 10ani, adică 2400/an sau 200/lună ori 50/săptămână. Dvs. cum ați reușit totuși să faceți 26.867 de fotografii în 18 luni? Singura explicație plauzibilă, ar fi aceea că aveți clienți cărora să le vindeți fotografiile, deci câștigați astfel bani din acest hobby. [2]. Am cumpărat așa ceva de curând: [link magazin online] Consider că un amator nu poate ajunge niciodată la cele 100.000 de declanșări, având în vedere că cei ca mine fac 50 de fotografii pe săptămănă. [3]. Din ceea ce am găsit pe net, am ajuns la concluzia că declanșările în rafală sunt cele care duc la defectarea extrem de rapidă a shutter-ului, unii având probleme chiar și 2000 de declanșări: [link magazin online] . După terminarea celor 2+1 ani de garanție la Nikon, consider că suma de 35$ pentru un shutter, nu [este prea mare].".

Ce pot conchide este că, într-adevăr d-sa realizează fotografii exclusiv în scopul consemnării unor momente mai importante ale vieții de familie, fiind mai puțin interesat de obținerea unei imagini cu valoare comercială, sau cel puțin cu care să se prezinte într-o expoziție (și chiar și în aceste condiții, la nivel expozițional vor exista numeroși fotografi cu dotări superioare și/sau mai experimentați care să le conteste valoarea artistică, astfel că obținerea "cadrului perfect" rămâne o provocare permanentă - de unde și nevoia experimentării continue).

De altfel, voi argumenta că acestea au fost principalele două rațiuni pentru numărul meu ridicat (și, totuși, modic), de cadre trase cu aparatul. Concret, dacă până să fi luat fotografia la modul serios și să o fi studiat corespunzător nu eram departe de media evocată de cititorul nostru (cca. 35000 cadre din 2002 până în 2010, pe aparate compacte demult retrase de pe piață, precum Polaroid PDC640, HP 945 sau Canon A1100is), lucrurile s-au schimbat radical după achiziționarea primului DSLR.

În fapt, tendința a fost una de creștere netă, pe Nikon D90-ul achiziționat pe 27 noiembrie având nevoie de două luni fără câteva zile pentru nu mai puțin de 2283 cadre efective (2585 rabatări ale oglinzii, incluzând aici intrările în modul Live View).

Din acestea, am realizat 106 imagini pentru site-ul de fotografie comercială DreamsTime (din care 47 au fost acceptate și sunt disponibile pentru vânzare). Ținând cont că acest gen fotografic este unul solicitant, în care trebuie trase foarte multe cadre pentru a obține o imagine care să corespundă tuturor exigențelor compoziționale și tehnice ale recenzorilor, estimez că am făcut uz de o medie de 70 declanșări pentru fiecare imagine trimisă spre recenzare - cu alte cuvinte, undeva la 7500 cadre. Acestea au preponderent valoare de portofoliu, vânzările în acest stadiu ridicându-se la sume simbolice, acoperind probabil 10% din valoarea shutter count-ului necesar pentru realizarea lor (și fiind încă departe de suma la care aș putea solicita trimiterea primului cec).

Pentru blog-ul de față, am realizat până acum 246 imagini; la o medie de 20 cadre pt. fiecare imagine inclusă, obținem alte cca. 5000 declanșări. Matematic, aș putea spune că au fost destul de rentabile (aducând scriptic cca. 200% din valoarea shutter count-ului), dar în condițiile în care programele de afiliere generează un venit real doar după atingerea unor praguri (până atunci fiind doar contorizate în contul de utilizator), până în prezent și la acest capitol mai am de așteptat câte o primă încasare.

Pentru diverse evenimente, în scop preponderent experimental, estimez realizarea a undeva la 4500 cadre. Ajungem astfel la un total de 17.000 cadre, realizate fără atingerea unui scop material imediat, însă necesare unei cât mai bune stăpâniri a dotării și a progresului continuu în domeniul fotografic. Celelalte cca. 10.000 cadre au fost trase în scopuri exclusiv personale.

"Primele tale 10.000 de fotografii sunt cele mai rele", obișnuia să spună reputatul Henri Cartier-Bresson, într-o epocă în care probabil ar fi durat ani buni pentru a consuma cele 278 filme de 36 poziții necesare.

Ținând cont că în era filmului costul shutter count-ului era practic neglijabil (la 10.000 cadre trase un aparat ar fi aproape nou, din această privință), iar în prezent un film Fuji ISO 200 de 36 poziții ar costa cca. 12,5 lei (incluzând costul developării), obținem un cost de cca. 3750 lei, pentru realizarea celor 10.000 cadre.

La 3750 lei (practic, valoarea a mai mult de două body-uri de D3100 din prezent), am putea realiza, socotind deprecierea shutter count-ului, 156.250 cadre... și ținând cont ușurința în declanșare, adeseori incomparabil mai puțin studiată decât în cazul cadrelor pe film, aș aprecia că, în era digitală, adagiul maestrului Cartier-Bresson ar trebui rescris ca "Primele tale 150.000 cadre sunt cele mai rele".... lucru cu care nu pot fi decât de acord, fotografia fiind un domeniu în care învățarea continuă este esențială.

În fapt, a-ți recunoaște limitele și a dori să te autodepășești cu fiecare serie de imagini realizate reprezintă, probabil, cea mai importantă calitate a unui fotograf.

aparate foto digitale

miercuri, 16 ianuarie 2013

Participarea mea la expozitia comemorativa "Gand pentru Eminescu"

15 ianuarie, ziua de naștere a celui mai reputat poet al României, Mihai Eminescu, e celebrată în fiecare an, prin manifestări culturale dedicate onorării memoriei sale.

Nici Asociația Art-Image, al cărei membru sunt, nu s-a lăsat mai prejos. Am putut lua parte, astfel, la expoziția de fotografie "Fără soț. Gând pentru Eminescu", organizată de Asociație, în parteneriat cu Biblioteca Județeană "Octavian Goga" Cluj, care a fost, de altfel, și gazda evenimentului.

Am avut expuse pe simezele de la sediul situat pe Calea Dorobanților nr. 104 un număr de patru fotografii (numărul maxim permis de regulament, fiindu-mi acceptate toate imaginile înscrise).

Câte ceva despre fiecare, în rândurile ce urmează.

  camere foto

Ideea centrală a expoziției era de a realiza fotografii inspirate din versurile eminesciene, transpunând astfel în imagine viziunea artistică exprimată, în primă instanță, pe calea cuvântului scris.

Desigur, exista condiția ca imaginile să fie realizate corect din punct de vedere tehnic (al expunerii, focalizării și tentei dominante de culoare); în rest însă, tema s-a dovedit a fi una cât se poate de generoasă, permițându-mi o manifestare creativă nestingherită.

Am ales, pe cale de consecință, să ilustrez, în două din fotografiile înscrise, versuri din poezia care rezonează probabil cel mai puternic cu intelectul meu, "Scrisoarea I", una să o dedic imaginii unei persoane pe care o prețuiesc într-o manieră în care nu apreciez că dispun de măiestria necesară a cuvintelor, motiv pentru care versurile din "Lacul" se potrivesc de minune... și o a patra imagine, ilustrând mișcarea astrelor pe bolta celestă, pe care o consider exemplificativă pentru binecunoscutul poem "Luceafărul".

Le puteți admira în cele ce urmează, alături de câteva considerente de realizare tehnică:


Imaginea 1. "Raza ta și geniul morții" - peste fotografia inițială, surprinzând fulgerele dintr-o noapte furtunoasă de iunie, am suprapus Luna albastră, aflată la perigeu (fotografiată la focala de 300 mm, pe senzorul crop al Nikon D90), și Carul Mare, dintr-o altă expunere prelungită.



Imaginea 2. "Microscopice popoare". Fotografie realizată din Turnul Sfatului din Sibiu, înfățișând Piața Mare a orașului. Întrucât la ora matinală la piața era luminată corespunzător, aceasta nu era suficient de populată, am importat numeroase personaje din alte imagini, multe cu o poveste în spate, ilustrând astfel conceptul exprimat în versurile Scrisorii I. Desigur, nu putea lipsi Luna, așa că am adăugat-o dintr-o imagine surprinsă pe b-dul Eroilor din Cluj-Napoca.
 


Imaginea 3. "Lacul". Neîndoielnic, cea mai apropiată sufletului meu. Am recurs la conversia selectivă la alb-negru, pentru a evidenția modelul, în decorul natural.
 
  Imaginea 4. "Cobori încet, Luceafăr blând". Obținută prin expuneri multiple, a cca. jumătate de oră fiecare, înfățișând mișcarea stelelor pe bolta celestă. Interesant este că versurile nu sunt o simplă metaforă poetică, ci o descriere realistă a mișcării (aparent) descendente a astrelor, ce se apropie de linia orizontului odată cu înaintarea în noapte.

joi, 10 ianuarie 2013

Dinamica pretului Nikon D3100. Uzura fizica si morala

În martie 2011, deveneam fericitul posesor al primului meu DSLR, un Nikon D3100 (cifrat, în acea vreme, în oferta eMag - de unde l-am și achiziționat - cu obiectivul 18-105 mm, la 2899,99 lei).

De atunci, timpul a trecut, poze am făcut (încărcând cea mai recentă poză în OPanda iExif, constat că aparatul a înregistrat 26867 declanșări, incluzând aici intrările/ieșirile în/din modul Live View, care presupun și ele rabatări succesive ale oglinzii - în fond, ceea ce este cunoscut sub termenul de "shutter count") și pot spune că m-am bucurat de achiziția făcută

(Sunt și mai încântat de D90-ul la reducere din decembrie 2012, dar, despre acesta, într-o altă postare).

Ce e mai interesant este să urmărim dinamica prețurilor aparatului, care, pare-se, a devenit o achiziție deosebit de rentabilă în ultima vreme.



La ora la care scriu aceste rânduri, constat că la eMag nu mai este disponibilă varianta D3100 + 18-105 (un obiectiv extrem de util în majoritatea situațiilor, un veritabil "cal de bătaie", dezavantajat poate doar de montura de plastic, care nu îl recomandă pentru detașări excesiv de dese de pe aparat; însă, utilizând două aparate și detașând obiectivul, în medie, la câteva săptămâni, după aproape 2 ani de utilizare, urmele de uzură, deși vizibile, sunt minime și nici vorbă de așchiile de plastic despre care citeam pe forumuri că ar risca să ajungă pe senzor - probabil respectivul utilizator a fost mai neglijent în manipulare și a forțat în repetate rânduri montura).

Este prezent însă în varianta cu obiectiv 18-55mm VR, la un preț (după aplicarea unei reduceri de 300 lei), de 1699,99 lei, sau cu 100 lei mai puțin, pentru varianta de obiectiv fără stabilizare de imagine. Dacă socotim că obiectivul kit 18-55, cu stabilizare de imagine, costă, la fel ca în 2011, 499,99 lei în oferta eMag, obținem un preț (promoțional) de 1200 lei, plătit pentru body-ul D3100.

Obiectivul 18-105 a avut o dinamică mai interesantă: multă vreme a costat 1099,99 lei, pentru ca prețul său să crească după tsunami-ul din Japonia, care, pare-se, ar fi afectat fabricile Nikon, la 1199,99 lei în oferta eMag.

(Interesant ar fi de știut câte din componentele sale sunt de origine japoneză și câte de proveniență thailandeză, în prezent toate obiectivele Nikon, cu excepția celor din seria premium, Golden Ring, fiind produse în Thailanda; totuși, creșteri de preț au înregistrat și modele de obiective precum 70-300, de la 1899,99 la 2199,99 lei, 16-85, de la 2199,99 la 2599,99 și campionul procentual al creșterii, 55-200, de la 499,99 la 899,99 lei).

Acum, un pic de aritmetică: 2899,99-1099,99 = 1800 lei, prețul efectiv al body-ului D3100 la începutul lui 2011. Cum în prezent, după aplicarea tuturor discount-urilor, acesta este de 1200 lei, constatăm că aparatul a înregistrat, în perioada menționată, o pierdere de valoare de 33,(3)% - lucru normal, dacă ne gândim la evoluția tehnologică, ce determină în permanență apariția de noi modele, cu performanțe superioare.

Cu caracter pur orientativ, de studiu, să mai efectuăm câteva calcule de rentabilitate: după cum se știe, numărul maxim de rabatări ale oglinzii - piesa definitorie pentru orice aparat reflex (DSLR) - este finit.

Producătorii indică valoarea de 100.000 rabatări (așa-numitul shutter count), după care mecanismul de ridicare a acesteia ar începe să dea rateuri; în primă fază, imaginile ar căpăta o umbră în partea superioară, pentru ca, mai apoi să nu se mai ridice deloc, toate expunerile fiind negre. În practică, în special pentru modelele destinate începătorilor, este posibil ca valoarea să fie mai redusă (chiar am cunoscut pe cineva care s-a lovit de problemă, apărându-i umbra în partea superioară a imaginilor, undeva la 31.000 cadre. Cum valoarea era absolut rezonabilă și aparatul, în perioada de garanție, problema i-a fost remediată de distribuitor; puteți vedea o imagine exemplificativă, reprodusă cu permisiunea autoarei, la finalul postării).

Putem astfel estima, pentru un DSLR entry-level precum D3100, o fiabilitate a obturatorului de cca. 70.000 declanșări. Astfel, luând în calcul strict costul body-ului: 1800 lei/70000 declanșări = 0,024 lei/declanșare (dacă includem și uzura obiectivului și a blitz-ului extern - acesta din urmă având o fiabilitate estimată de cca. 50.000 declanșări - putem aprecia un cost pe cadru de cca. 0,06 lei).

Ținând cont de scăderea prețului aparatului în timp și de costul destul de ridicat al manoperei, cel puțin pentru modelele entry-level, apreciez că nu ar fi tocmai rentabilă trimiterea aparatului la service-ul de la București în vederea recondiționării declanșatorului.

Să mai facem însă un calcul, și mai speculativ: la o depreciere a valorii de nou a body-ului de 600 lei, cele 26867 declanșări ale mele m-au costat 0,0223 lei/declanșare... cu alte cuvinte, pot concluziona că sunt în grafic, și am utilizat aparatul exact cât s-ar fi depreciat și prin neuz.

De altfel, intenționez și în perioada următoare să folosesc D3100-le, în tandem cu D90-ul (acesta e disponibil, cu obiectivul 18-105, la prețul de 3799,99 lei în oferta eMag), putând astfel avea la îndemână, rapid, două configurații de obiective (spre exemplu, unul de uz general și un teleobiectiv, sau unul de uz general și un fix luminos).

Încă o observație: achiziționarea aparatului cu obiectivul kit, 18-55 (în cazul în care nu avem deja unul mai bun, desigur) se poate dovedi mai rentabilă decât achiziționarea body-only. Astfel, în oferta F64 (la momentul scrierii acestor rânduri, nu apărea D3100 body la eMag, pentru a utiliza un singur furnizor pentru exemplificare), Nikon D3100 body apare la un preț de 1398,99 lei, iar cu obiectivul kit 18-55, la 1699 lei (practic, la același preț ca la eMag). Obiectivul costând, singur, 499 lei, constatăm că am realiza o mică economie (de 199 lei), achiziționându-le împreună.

Deși am trecut deja la un model de clasă superioară (sau, mai exact, medie, cum e cotat Nikon D90), apreciez că pot recomanda un D3100 cuiva aflat la început de drum într-ale fotografiei, chiar la mai bine de doi ani de la apariția sa pe piața românească... sau poate mai ales acum, când prețul mai scăzut îl face o opțiune foarte tentantă.


(D3100 shutter error - umbra din partea superioară a imaginii e provocată de ridicarea incompletă a oglinzii aparatului. Fotografie reprodusă cu permisiunea autoarei flaviabochis.blogspot.com ).


marți, 8 ianuarie 2013

Formatul RAW și fotografierea în condiții de lumină precară

Cel mai uzitat format de stocare a imaginilor digitale utilizat în prezent este JPEG, un format ce oferă rate de compresie foarte bune, pentru o calitate onorabilă a imaginii rezultate.

Cu toate acestea, imaginea pe care o putem descărca în calculator nu este maximum oferit de aparatul nostru... din contră, ea reprezintă o variantă procesată de electronica acestuia, a informației captate de senzorul digital.

Și, în mod inevitabil, respectiva operație de procesare presupune aplicarea unor algoritmi standard, aceiași de fiecare dată, care nu țin cont de subtilitățile fiecărei imagini în parte... mare parte din potențialul pozei în cauză pierzându-se.

Utilizând însă formatul necomprimat (sau, funcțide modelul aparatului, ce aplică o compresie fără pierdere de date), RAW, dintr-o imagine aparent compromisă putând fi obținută, grație prelucrării atente, o fotografie chiar reușită.  

Astfel, un atu important al aparatelor tip DSLR, dar și al compactelor avansate (și al căror preț se apropie de al suratelor lor mai mari), precum Nikon P7700 sau Canon G1X, este tocmai posibilitatea salvării imaginilor în formatul RAW.

Mai exact, imaginile vor fi salvate ca fișiere NEF pentru Nikon, CR2 pentru Canon, sau ARW pentru Sony - formate proprietar, fiecare cu particularitățile sale, adeseori software-ul de prelucrare necesitând un update în cazul în care avem un model de aparat lansat mai recent decât varianta programului folosit (spre exemplu, varianta originală de Adobe Photoshop Elements 9, pe care o utilizez, nu știa deschide NEF-urile create de Nikon D3100, dar se descurca perfect cu cele de pe D70; după aplicarea update-ului din martie 2011, se "înțelege" de minune cu acestea).

Doar aparatele Pentax dispun de opțiunea de salvare a imaginilor în formatul universal DNG (Digital Negative), ce poate fi deschis cu ușurință de practic orice program mai evoluat de prelucrare a fotografiilor.

Un fișier RAW este însă un mare consumator de spațiu: spre exemplu, un NEF de 12 MPx realizat cu Nikon D90 va avea 9-14 MB, pe când JPEG-ul  corespunzător imaginii în cauză, va avea, funcție de rata de compresie selectată, 1,5-6 MB. Astfel, când știm exact ceea ce dorim să obținem, iar condițiile de lumină ne sunt favorabile (sau noi suntem cei care controlăm lumina), putem face un compromis onorabil în ceea ce privește imaginile rezultate și să fotografiem direct în formatul JPEG (de preferință, alegând calitatea Normală sau Înaltă; între acestea două, diferențele sunt aproape imperceptibile la afișarea întregii imagini pe monitor, calitatea Normală (medie) fiind adeseori mai mult decât satisfăcătoare, iar spațiul ocupat, la cca. 60% din al celei de calitate Înaltă).

În schimb, dacă fotografiem în condiții adverse de lumină (indiferent că vorbim de o zi cu un cer mohorât, când totul e scăldat în culori terne, sau de fotografierea nocturnă, în lumina cu tentă glăbuie a lămpilor stradale) sau, chiar în cazul în care folosim blitz-ul, suntem spre exemplu într-o cameră cu pereți și mobilier în culori țipătoare, iar lumina reflectată ar căpăta în consecință o tentă de culoare, decât să încercăm varii combinații de geluri optice pe reflectorul blitz-ului, o prelucrare minimală a reglajelor Balans de alb și Tentă de culoare din editorul RAW ne va scoate la liman.

De asemenea, realizarea unei expuneri corecte a fotografiei (folosind exponometrul aparatului, consultând histograma pozelor noastre și ajustând în funcție de necesități), ne va asigura de obținerea unor imagini ireproșabile din punct de vedere tehnic, dar în care nu de puține ori se întâmplă că detaliile pe care am dori noi să le reliefăm nu sunt expuse așa cum ne-am dori.

Adeseori, chiar variații mici ale controlului Expunerii, de +/- 0,3-0,6 trepte, pot să le dea acel plus de care aveam nevoie pentru a scoate mai bine în evidență ceea ce doream noi din imagine. Este bine însă să nu exagerăm, deviații de peste 1,5 trepte de expunere deja compromițând iremediabil calitatea imaginii rezultate.

Din contră, în astfel de situații este preferabil să jonglăm cu următoarele reglaje - Recuperarea informațiilor din zonele supraexpuse, Lumina de umplere (pe care o putem ajusta pentru a compensa în parte o imagine subexpusă), cantitatea de Negru din imagine - utilă pentru a accentua contururile și umbrele, sau, din contră, pentru a le estompa (și aici trebuie să procedăm cu moderație, și să jonglăm la capătul inferior al intervalului), sau să alterăm, după preferințe, Strălucirea și Contrastul imaginii (multe fotografii suferă de contrast insuficient, în special cele realizate la orele amiezii.

Atenție: prelucrarea RAW-urilor NU este un panaceu universal, care să ne permită să fotografiem pe orice lumină, noi trebuind în continuare să căutăm momentele cele mai prielnice (i.e. dimineața și după-masa, alegându-ne subiectele predilecte în funcție de căderea razelor soarelui); ea poate însă să ne salveze o imagine care era, altfel, sortită Recycle Bin-ului :).

Claritatea imaginii rezultate reprezintă un alt parametru important al fișierelor RAW: implicit, la convertirea în formatul JPEG, software-ul aparatului aplică un Scharf mediu (uzual, +20) asupra RAW-urilor - ceea ce uneori se poate dovedi optim, alteori poate induce granulație nedorită în imagine. Pentru un mai bun control asupra rezultatului final, este preferabil să ajustăm noi și valoarea acestui parametru (de la valoarea 0, de la deschiderea fișierului în editorul RAW).

În continuare, putem ajusta coloritul final al imaginii, dacă dorim culori Vibrante și Saturate, sau, din contră, dorim să dăm o tentă mai ternă, cu un aer ușor retro imaginii. Desigur, am putea, desaturând imaginea total, să o covertim în alb-negru, însă această metodă ar duce la o pierdere a controlului asupra fiecărui canal din spectrul RGB - motiv pentru care este preferabil să facem acest lucru după ce deschidem imaginea din Camera Raw în Photoshop-ul propriu-zis.

În cele ce urmează, vă voi prezenta câteva imagini în paralel, JPEG și ceea ce s-a obținut din editarea RAW-urilor, dintr-un periplu dintr-o zi mohorâtă în zona IRA, din extremitatea estică a cartierului clujean Mărăști.





vineri, 4 ianuarie 2013

Fotografia și... limba română. Traduceri și barbarizări


Discutam de curând în mediul virtual cu un reputat fotograf de sport, despre sistemul de focalizare de pe aparatele pe film Zorki 4, eu punctând faptul că, grație acestuia, focalizarea putea fi realizată mult mai precis decât în modul manual de pe DSLR-urile contemporane.

La aceasta, interlocutorul meu îmi răspunde cu superioritate: "Se numesc rangefinder" - lucru pe care îl cunoșteam și cu care sunt de acord dpdv. tehnologic, dar din perspectiva termenilor folosiți, mă îndoiesc că fotografii anilor 1960-70 utilizau americanisme în exprimarea lor.

Așa că am decis să fac lumină asupra mai multor termeni care se utilizează în prezent în forme împrumutate din limba engleză și a traducerilor lor cele mai adecvate. 


Să începem chiar cu termenul în discuție: noțiunea de rangefinder se referă la realizarea focalizării prin determinarea distanței până la subiectul fotografiat, prin suprapunerea, în zona centrală observabilă prin vizorul optic, a imaginii oferite de acesta cu cea oferită de telemetrul aparatului.

Când contururile sunt suprapuse perfect și nu vedem imaginea dedublată în zona centrală (identificată printr-un dreptunghi cu tentă gălbuie pe aparatele Zorki), înseamnă că imaginea a fost focalizată corect în acea zonă, tot ceea ce se află pe planul de claritate respectiv (+1/3 din adâncimea câmpului de profunzime în față și 2/3 în spate) fiind clar, iar restul estompându-se în neclaritate.

Să precizăm că obiectivul Jupiter 50 mm f/2,0 este astfel etalonat încât, odată imaginea focalizată, vom putea citi pe acesta distanța până la subiect (cu o precizie de ordinul zecilor de centimetri, pentru subiectele aflate până la 3 metri distanță, iar apoi de ordinul metrilor, aceasta scăzând odată cu îndepărtarea de punctul de stație; tot ceea ce se află la peste 20 metri de aparat, va fi considerat ca aflându-se la o distanță infinită).

Experimental, am încercat să obturez cu palma exteriorul vizorului optic; am putut astfel vedea doar imaginea cu tentă gălbuie furnizată de sistemul telemetric al aparatului. În consecință, pentru toate considerentele de mai sus, apreciez că de departe cea mai potrivită traducere pentru "rangefinder camera" este de "aparat telemetric" (după cum ne și indică terminologia de limbă franceză, din care noi românii am avea multe de învățat, în loc să utilizăm americanisme care nici măcar nu își au locul pentru produse originare din blocul estic - al meu Zorki 4, moștenire de familie, a fost produs într-o serie limitată destinată comemorării a 50 de ani de la Revoluția Sovietică din Octombrie 1917 - fiind, deci, din anul 1967).

În aceeași fabrică din Krasnogorsk, lână Moscova și, mai târziu, în Bielorusia, vor fi produse și aparatele Zenit - din care se disting modelul D (1969) și TTL (1976), primele aparate reflex cu vizare prin obiectiv sovietice (primul aparat reflex din lume a fost Pentax Asashiflex, lansat în 1952), aceasta fiind, în fapt, traducerea pentru ceea ce în prezent e desemnat ca SLR (nu DSLR, nefiind încă vorba de digital single lens reflex; deși am întâlnit și fotografi care vorbeau cu nonșalanță de "DSLR pe film" - noțiune de o absurditate evidentă).

Astfel, în cazul D/SLR avem de-a face doar cu preluarea unor inițiale, lipsită de crearea unor prescurtări proprii limbii române; francezii însă, mai puriști, folosesc, spre exemplu, APN reflex (appareil photo numerique reflex) - deoarece, să nu uităm, și termenul "digital" este tot un anglicism, derivând din "digits" - termen desemnând cifrele. În limba germană, termenul folosit este probabil cel mai sugestiv: Spiegelreflexkamera, cu alte cuvinte aparat care se bazează pe reflexia într-o oglindă - descriere concisă și la obiect a principiului de funcționare a SLR-urilor.

Cele prezentate mai sus, cel puțin, nu sunt barbarisme. Altele însă sunt: citez din memorie de pe un forum: "să știi ce lens își vei lua după lensul următor" (autorul postării de pe respectivul forum, care se consideră deasupra fotografilor cu tradiție din AAFR și AFIAP, pare-se că nu a auzit de cuvântul "obiectiv").

Sau: "printează pozele", în loc de "listează"/"imprimă"... noroc că a trecut epoca imprimantelor cu ace, la care trebuiau schimbate "riboanele" - da, expresie pe care am întâlnit-o în oferta unui distribuitor de la începutul anilor 2000.

Alții, nedorind să-și suprasolicite neuronul (nu cred că greșesc prea tare folosind forma de singular), indică ce "apertură" trebuie "setată", în loc să indice diafragma ce doresc a fi aleasă... ce e mai trist este că în cazul unor electronice cu interfața tradusă în limba română, cineva a fost plătit pentru a inventa, în cea mai autentică limbă de baltă, termenul "setări" (francezii folosesc, fără probleme, "reglages").

Fotografii experimentați de eveniment recomandă adesea să "faci bounce" cu tavanul - probabil că le place sonoritatea termenului, deși ar fi mai sugestiv să explice că blitz-ul trebuie utilizat prin ricoșeu cu suprafața acestuia.

Nici valoarea diafragmei nu scapă de barbarizare: dacă în specificațiile producătorilor, copiate direct din limba engleză, ar fi acceptabilă o exprimare de tipul f/2.8 în loc de f/2,8 ("." fiind separator de clasă, nu de zecimală în matematica română), mulți au impresia că forma cu punct e cea corectă, greșeala perpetuându-se.

Prezenta postare nu se dorește sub nicio formă a fi ofensatoare față de cineva anume, exemplele oferite fiind cu caracter pur ilustrativ; în schimb, se dorește a fi un apel la a cugeta înainte de a scoate "porumbei" pe gură, o exprimare mai riguroasă fiind benefică tuturor.

(Aparat telemetric Zorki 4, produs în 1967)

miercuri, 2 ianuarie 2013

Bun venit, 2013! In lumina artificiilor, desigur

După cum pomeneam într-o postare trecută, noaptea dintre ani nu ar fi la fel fără focurile de artificii - și arta fotografică nu ar fi la fel în absența imaginilor capturând mișcarea într-un cadru static.

Clasici ai fotografiei, precum Philippe Halsman, Robert Capa sau Jacques-Henri Lartigue au fost preocupați de redarea, sau mai exact sugerarea mișcării, în imagini (reprezentări, prin natura lor tehnică, statice), dar care să sugereze dinamism, acțiune.

Cu mijloacele tehnice din prezent, lucrurile sunt incomparabil mai facile; totuși, anumite aspecte trebuie tratate cu grijă, pentru a obține imaginile cele mai reușite.
  camere foto

Principial, artificiile reprezintă practic proiectile trasoare care, ajunse la o înălțime predefinită, explodează, fragmentația lor dând naștere la un buchet luminos. Fotografierea acestora va presupune, în consecință, realizarea unui instantaneu al traiectoriei lor pe bolta cerească - sau având ca fundal un decor urban.

De timpul de expunere va depinde deci dacă vom surprinde doar fragmente ale exploziei, într-un instantaneu cinematografic al acesteia, sau, din contră, întreaga traiectorie parcursă de trasorul luminos și buchetul generat de explozie, sau chiar mai multe astfel de explozii (ideal ar fi, în acest caz, ca ele să aibă loc pe sectoare diferite ale cerului, astfel încât scena să nu fie supraîncărcată până la a deveni confuzivă).

Cum distanța de la punctul de stație la cel de tragere ales de pirotehniști pentru lansarea artificiilor este constantă (și, ideal, ne-am ales un punct de stație cu vedere directă spre sectorul de cer dorit, neobturat de colțuri de clădiri, sau, pentru un plus de reprezentativitate locală, am inclus în cadru o clădire emblematică a urbei - în Cluj, cum focurile de artificii se organizează în piața Avram Iancu, avem ca principal reper Catedrala Ortodoxă Adormirea Maicii Domnului și, funcție de punctul de stație ales, statuia lui Avram Iancu, Teatrul Național și Consiliul Județean), putem să utilizăm o tehnică uzitată cu succes de fotografii pe film: prefocalizăm, apoi comutăm aparatul pe Manual Focus, asigurându-ne astfel de caracterul unitar al cadrelor pe care le vom realiza, ca și de evitarea riscului ca aparatul să nu se stabilizeze în timp util asupra punctului de focalizare dorit.

Și cum dorim să avem un câmp de profunzime cât mai extins, iar subiectul fotografiat este prin natura sa unul generator de lumină, nu vom avea nevoie de diafragme deschise. Din contră, pentru a nu supraexpune la timpi de 2-5 secunde, vom folosi diafragme închise, în jurul valorii de f/11; după ce avem câteva cadre care ne convin, putem experimenta, închizând chiar mai puternic, pentru a estompa luminile parazite, până la f/16 sau chiar f/22 (pierdem astfel o parte din ambianța nocturnă urbană, atenția privitorului căpzând în continuare mai pregnant pe exploziile artificiilor).

Utilizarea unui trepied solid și declanșarea cu ajutorul telecomenzii sunt ingrediente esențiale pentru o rată de succes sporită. După cum am mai văzut, o alegere optimă din perspectiva prețului plătit pentru produse de calitate m-a împins spre trepiedul Velbon C-600, iar telecomanda Nikon ML-L3 reprezintă alegerea naturală, prețul ei, unul abordabil, de cca. 70 lei nefiind mult mai mare decât cel al modelelor produse de terți.

Telecomanda este utilă nu doar pentru a nu induce vibrații la declanșare, ci și pentru a controla optim momentul acesteia: dacă alegând un timp de expunere dat riscăm să pierdem exact momentele cele mai spectaculoase ale exploziei artificiilor, alegând modul Bulb și declanșând cu puțin înainte ca trasoarele să atingă înălțimea de detonare (care, inevitabil, va varia, astfel că va trebui să experimentăm și să tragem mai multe cadre; în pracitcă, am observat că expunerile optime au între 2 și 5 secunde).

Acestea fiind spuse, vă invit să vizionați câteva din cadrele pe care le-am realizat.