Fotografia și... limba română. Traduceri și barbarizări

Discutam de curând în mediul virtual cu un reputat fotograf de sport, despre sistemul de focalizare de pe aparatele pe film Zorki 4, eu punctând faptul că, grație acestuia, focalizarea putea fi realizată mult mai precis decât în modul manual de pe DSLR-urile contemporane. La aceasta, interlocutorul meu îmi răspunde cu superioritate: "Se numesc rangefinder" - lucru pe care îl cunoșteam și cu care sunt de acord dpdv. tehnologic, dar din perspectiva termenilor folosiți, mă îndoiesc că fotografii anilor 1960-70 utilizau americanisme în exprimarea lor. Așa că am decis să fac lumină asupra mai multor termeni care se utilizează în prezent în forme împrumutate din limba engleză și a traducerilor lor cele mai adecvate.

Să începem chiar cu termenul în discuție: noțiunea de rangefinder se referă la realizarea focalizării prin determinarea distanței până la subiectul fotografiat, prin suprapunerea, în zona centrală observabilă prin vizorul optic, a imaginii oferite de acesta cu cea oferită de telemetrul aparatului.

Când contururile sunt suprapuse perfect și nu vedem imaginea dedublată în zona centrală (identificată printr-un dreptunghi cu tentă gălbuie pe aparatele Zorki), înseamnă că imaginea a fost focalizată corect în acea zonă, tot ceea ce se află pe planul de claritate respectiv (+1/3 din adâncimea câmpului de profunzime în față și 2/3 în spate) fiind clar, iar restul estompându-se în neclaritate.

Să precizăm că obiectivul Jupiter 50 mm f/2,0 este astfel etalonat încât, odată imaginea focalizată, vom putea citi pe acesta distanța până la subiect (cu o precizie de ordinul zecilor de centimetri, pentru subiectele aflate până la 3 metri distanță, iar apoi de ordinul metrilor, aceasta scăzând odată cu îndepărtarea de punctul de stație; tot ceea ce se află la peste 20 metri de aparat, va fi considerat ca aflându-se la o distanță infinită).

Experimental, am încercat să obturez cu palma exteriorul vizorului optic; am putut astfel vedea doar imaginea cu tentă gălbuie furnizată de sistemul telemetric al aparatului. În consecință, pentru toate considerentele de mai sus, apreciez că de departe cea mai potrivită traducere pentru "rangefinder camera" este de "aparat telemetric" (după cum ne și indică terminologia de limbă franceză, din care noi românii am avea multe de învățat, în loc să utilizăm americanisme care nici măcar nu își au locul pentru produse originare din blocul estic - al meu Zorki 4, moștenire de familie, a fost produs într-o serie limitată destinată comemorării a 50 de ani de la Revoluția Sovietică din Octombrie 1917 - fiind, deci, din anul 1967).

În aceeași fabrică din Krasnogorsk, lână Moscova și, mai târziu, în Bielorusia, vor fi produse și aparatele Zenit - din care se disting modelul D (1969) și TTL (1976), primele aparate reflex cu vizare prin obiectiv sovietice (primul aparat reflex din lume a fost Pentax Asashiflex, lansat în 1952), aceasta fiind, în fapt, traducerea pentru ceea ce în prezent e desemnat ca SLR (nu DSLR, nefiind încă vorba de digital single lens reflex; deși am întâlnit și fotografi care vorbeau cu nonșalanță de "DSLR pe film" - noțiune de o absurditate evidentă).

Astfel, în cazul D/SLR avem de-a face doar cu preluarea unor inițiale, lipsită de crearea unor prescurtări proprii limbii române; francezii însă, mai puriști, folosesc, spre exemplu, APN reflex (appareil photo numerique reflex) - deoarece, să nu uităm, și termenul "digital" este tot un anglicism, derivând din "digits" - termen desemnând cifrele. În limba germană, termenul folosit este probabil cel mai sugestiv: Spiegelreflexkamera, cu alte cuvinte aparat care se bazează pe reflexia într-o oglindă - descriere concisă și la obiect a principiului de funcționare a SLR-urilor.

Cele prezentate mai sus, cel puțin, nu sunt barbarisme. Altele însă sunt: citez din memorie de pe un forum: "să știi ce lens își vei lua după lensul următor" (autorul postării de pe respectivul forum, care se consideră deasupra fotografilor cu tradiție din AAFR și AFIAP, pare-se că nu a auzit de cuvântul "obiectiv").

Sau: "printează pozele", în loc de "listează"/"imprimă"... noroc că a trecut epoca imprimantelor cu ace, la care trebuiau schimbate "riboanele" - da, expresie pe care am întâlnit-o în oferta unui distribuitor de la începutul anilor 2000.

Alții, nedorind să-și suprasolicite neuronul (nu cred că greșesc prea tare folosind forma de singular), indică ce "apertură" trebuie "setată", în loc să indice diafragma ce doresc a fi aleasă... ce e mai trist este că în cazul unor electronice cu interfața tradusă în limba română, cineva a fost plătit pentru a inventa, în cea mai autentică limbă de baltă, termenul "setări" (francezii folosesc, fără probleme, "reglages").

Fotografii experimentați de eveniment recomandă adesea să "faci bounce" cu tavanul - probabil că le place sonoritatea termenului, deși ar fi mai sugestiv să explice că blitz-ul trebuie utilizat prin ricoșeu cu suprafața acestuia.

Nici valoarea diafragmei nu scapă de barbarizare: dacă în specificațiile producătorilor, copiate direct din limba engleză, ar fi acceptabilă o exprimare de tipul f/2.8 în loc de f/2,8 ("." fiind separator de clasă, nu de zecimală în matematica română), mulți au impresia că forma cu punct e cea corectă, greșeala perpetuându-se.

Prezenta postare nu se dorește sub nicio formă a fi ofensatoare față de cineva anume, exemplele oferite fiind cu caracter pur ilustrativ; în schimb, se dorește a fi un apel la a cugeta înainte de a scoate "porumbei" pe gură, o exprimare mai riguroasă fiind benefică tuturor.

(Aparat telemetric Zorki 4, produs în 1967)