FotografieCluj.BlogSpot.RO

vineri, 29 martie 2013

Teatrul National Cluj - Ziua Portilor Deschise, vazuta cu Nikon D90

Miercuri, 27 martie 2013, Ziua Internațională a Teatrului a fost sărbătorită și la Cluj, instituția din Piața Ştefan cel Mare nr. 2-4 organizând o zi a porților deschise.

Am putut astfel vizita nestingherit Teatrul Național Cluj, edificiu inaugurat în anul 1906, contemplând arhitectura de inspirație renascentistă, somptuoasele piese de mobilier de pe culoare și ornamentațiile într-un stil aproape decadent (deși, probabil fin-de-siecle ar fi un termen mai potrivit).

Și, ceea ce a fost mai interesant față de o zi obișnuită de spectacol, am avut ocazia de a participa la o repetiție cu public. Urmare a politicii organizatorilor, nu vă pot prezenta imagini cu actorii pe scenă... m-am rezumat așadar la detalii de arhitectură, ca și la prezentarea a ceea ce înseamnă, în mod obișnuit, o zi la teatru. Să vedem în cele ce urmează cum au stat lucrurile.

Ridicat între 1904 și 1906 de firma austriacă specializată în construirea de teatre, Fellner & Helmer, Teatrul Național Cluj arborează o fațadă într-un stil renascentist reinterpretat (planurile inițaile fiind modificate la solicitarea opiniei publice clujene, pentru a evita asemănările frapante cu teatrul din Sofia, proiectat de aceeași casă de arhitectură).

Și nu doar fațada este plăcută ochiului... de îndată ce pătrundem în edificiu, suntem impresionați pe de o parte de geometria arcelor și colonadelor și, pe de alta, de decorațiunile care captează atenția privitorului la tot pasul. Totuși, acestea au fost aplicate cu bun gust și măsură, nefiind prezente în exces (sau, cel  puțin, aceasta este impresia pe care o avem noi în prezent, într-o eră a bling-bling-ului ostentativ. În decursul istoriei, au existat suficiente voci care să susțină că avem de-a face cu o clădire decadentă - de la detractorii celor de la Fellner u. Helmer și până la autoritățile comuniste din anii 1950, care au refuzat să includă clădirea teatrului pe lista reperelor de arhitectură protejate ale municipiului Cluj).

Un reper aparte îl constituie însăși sala de reprezentații. Cu o capacitate de 900 locuri, repartizate la staluri, două rânduri de loje și balcon, mobilată cu opulență barocă, sala teatrului are puterea de a fascina chiar și când nu se întâmplă nimic pe scenă. Privirea nu mai contentește să caute subiecte interesante, forme, geometrii, decorațiuni... iar coloritul în crem și nuanțe de auriu în aprtea superioară a sălii se îngemănează într-o manieră plăcută cu lemnul lăcuit și tapițeriile roșu-vișinii ale scaunelor din sală.

Aceeași temă cromatică este continuată și în spațiile de acces: la intrare, suntem întâmpinați de holul spațios, zugrăvit în crem și ornat în auriu, din loc în loc fiin disponibile canapele vișinii. Pe coridoarele de acces spre locurile dedicate publicului - fie că e vorba de stal sau loje - predomină vișiniul, cu câte o inserție de auriu (avem în vedere ramele ce ornează oglinzile, plasate astfel încât să accentueze senzația de spațiu - sau de public mai numeros, funcție de cum privim lucrurile).

În ce privește fotografierea, am utilizat Nikon D90-ul; întrucât doream un obiectiv ușor, dar în același timp cu un unghi suficient de larg, am apelat la 18-55. Acesta poate părea banal și în mod cert nu se ridică la performanțele obiectivelor fixe la focalele la care sunt acestea optimizate și nici nu oferă posibilitatea deschiderii diafragmei până la f/1,8; din contră, deschiderea maxim permisă a acesteia scade odată cu creșterea focalei, aspect care, în condiții normale, ne-ar forța să urcăm pe cât posibil sensibilitatea ISO.

Pe de altă parte însă, cum doream multe cadre mai largi decât mi-ar fi permis focala de 35 mm de pe fixul omonim, obiectivul kit (moștenit de la D3100) s-a dovedit a fi cel mai potrivit (în special în condițiile în care, după cum am constatat în alte ocazii, obiectivul 18-55 conferă o imagine mai clar definită decât mai scumpul 18-105 la focala cea mai largă, de 18 mm).

Am preferat să nu utilizez blitzul extern, pentru a nu crea umbre inestetice, ca și pentru a păstra ambianța naturală a spațiului contemplat. A trebuit să cresc pe cale de consecință sensibilitatea ISO; am constatat că un compromis optim între apariția granulației și stabilitate - întrucât fotografiam fără trepied - a fost un timp de 1/20-1/50 sec. și o sensibilitate ISO de 1000, acceptabilă la fotografierea cu D90-ul, cât timp nu predomină în cadru suprafețele de culori închise.

Vă invit în cele ce urmează să vizionați câteva din imaginile rezultate.











Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.