FotografieCluj.BlogSpot.RO

marți, 11 iunie 2013

Jocurile foamei, acum la Cluj. Sau... amintiri din copilarie?

În timpul unei plimbări prin parcul Colina (în fapt, o porțiune de deal amenajată ca zonă de agrement, situată în vestul cartierului Mănăștur, la ieșirea vestică din Cluj), am întâlnit o curiozitate a naturii.

Mai precis spus ar fi a naturii umane, amprenta unui individ la realizarea structurii respective fiind evidentă. Sau poate termenul "curiozitate" e prea atenuat, mai potrivit fiind a vorbi de o bizarerie?

Dar mai bine să vă explic - și mai ales - să vă arăt despre ce era vorba. Sunt convins că în special aceia dintre voi născuți după 1990 nu ați văzut așa ceva și, eventual, ați auzit din poveștile bunicilor că era chiar o practică frecventă. A odioasei Epoci de Aur.

Pentru a înțelege însă despre cum a ajuns Clujul să fie martorul unei noi runde a jocurilor foametei (împrumut titlul Suzannei Collins, fără a face alte referințe la romanele ei), să începem însă cu puțină istorie: în iunie 1971, Secretarul General al PCR, tov. Nicolae Ceaușescu, întreprindea o vizită de stat în Coreea de Nord, unde se întâlnea cu președintele Kim Il-Sung, care promova, de mai bine de cinci ani, o politică izolaționistă ferventă (Juche).

De aici, a apărut o problemă: întrucât Coreea de Nord are mai mult decât dublul populației României, însă o suprafață ce abia depășește jumătate din cea a țării noastre, iar nordul e muntos și infertil, țara depindea în mare măsură de importurile de hrană. Închiderea spre sine a dus la tăierea legăturilor comerciale care aduceau alimentele esențiale pentru bunăstarea populație, ajungându-se până la o veritabilă criză alimentară.

Răspunsul guvernului comunist de la Phenian a fost că trebuie utilizată orice suprafață de teren, populația fiind trimisă să cultive până și parcurile și spațiile verzi din jurul blocurilor, straturile de flori fiind în scurt timp înlocuite de culturi de legume.

Dacă în Coreea de Nord lucrurile pot fi oarecum justificate de densitatea mare a populației, importarea acestui model în România comunistă nu reprezintă decât o expresie a megalomaniei și pierderii contactului cu realitatea de către cel ce punea să fie adulat drept "Geniul Carpaților" (România nu a fost izolată total, doar populației fiindu-i impus a rupe contactul cu exteriorul; doar importurile au fost restricționate, regimul ceaușist angajându-se într-o politică de exporturi frenetice, pentru a finanța proiecte de o scară faraonică, dar complet inutile, precum Casa Poporului sau canalul Dunăre-Marea Neagră).

S-a ajuns astfel ca tot mai mulți oameni ai muncii din marile orașe ale României să ia sapa în spinare și să iasă în jurul blocurilor, pentru a cultiva spațiile verzi nu cu flori, cum ar fi fost normal, ci cu roșii, castraveți și chiar dovlecei.

Nici cartierele rezidențiale ale Clujului nu au scăpat necultivate de zelul proletar. Copil fiind, am avut ocazia de a vedea în repetate ocazii cum un vecin grebla cu sârg un strat cu morcovi situat pe un teren în pantă, în aval de pubela cartierului și imediata vecinătate a unei canalizări - deși fie că solul nu era prea contaminat în zona respectivă, fie că vecinul a avut mare noroc de nu s-a îmbolnăvit.

Din contră, a trăit până la cca. 90 ani, continuând obiceiul de a-și cultiva cu sârg straturile la ani buni după Revoluție, chiar când cornul abundenței părea să se fi revărsat peste Cluj, în anii Caritas-ului. Ba chiar a devenit un mic "latifundiar", extinzându-și plantațiile și în spatele blocului - aceasta în pofida șicanărilor din partea copiilor cartierului, care aruncau după el cu bulgări de pământ de pe propriul lui "domeniu".

Aceste imagini, din urmă cu mai bine de douăzeci de ani, mi-au revenit instantaneu în minte când am văzut, în parcul Colina, un strat ceva mai mic decât un loc de parcare, dar împrejmuit sârguincios, cu un gard disproporționat de elaborat pentru "avuția" pe care o adăpostește (22 răsaduri de roșii).

Parcă îl și vedeam pe moșulețul gărbovit, cu chelia lucitoare și ochelarii crăpați, din copilăria mea, venit cu elan tovărășesc să ridice acest simbol al mândriei proletare pe care îl puteți vedea mai jos:




Ridicolul situației vine din faptul că, dacă stăm să ne gândim, doar cuiele și sfoara necesară consolidării gardului au costat o fracțiune însemnată din cele 4-5 kg de roșii care, în cel mai fericit caz, pot fi recoltate de pe această suprafață (dacă presupunem că fiecare răsad va da câte trei roșii și toate vor ajunge la maturitate - deși în umbra pădurii pe două laturi și cu celelalte spre nord-vest, șansele sunt minime).

Totuși, ca realizare în sine, structura artizanală e remarcabilă:



Eu stăteam, evident, în extremitatea inferioară a pozei, fără să fi trecut gardul - iar capătul celălalt al "exploatației agricole" e vizibil în imagine, putându-vă face așadar o idee despre ce dimensiuni are.


Aceasta este perspectiva oferită de obiectivul fix Nikon de 35 mm, f/1,8, iar în lumina precară a parcului și cu cerul înnorat care parcă refuză să ne mai lase să vedem cum arată și soarele, am fotografiat la diafragme deschise, f/2,5-f/2,8.

Făcând câțiva pași în spate, am reușit să surprind și o imagine de ansamblu a "grădinii" din parcul Colina.

În orice caz, stratul de roșii din parc mi-a trezit mai multe flashback-uri ale memoriei involuntare decât ar fi putut-o face vreodată madeleinele lui Marcel Proust, transpunându-mă parcă din nou într-o altă lume, demult apusă... iar pentru cei mai tineri, merită să vizitați această reconstituire a Epocii de Aur, ca lecție de istorie alternativă, în aer liber (că tot e moda Școlii Altfel :) ).

2 comentarii:

  1. In perioada comunismului astfel de gradini au aparut din cel putin doua motive: lipsa multor alimente din magazine, respectiv o populatie numeroasa mutata de la sate la orase.. Ce-i drept, pe vremea aia multi practicau acest "hobby" nu din nevoie, ci pentru a se mai relaxa in mijlocul naturii..
    Ce e interesant e ca daca la noi sunt tot mai rare, in Germania raman foarte populare: kleigarten: https://en.wikipedia.org/wiki/Allotment_(gardening)#Germany
    La noi inca se pot vedea multe asemenea gradini familiale pe dealul hoia, mai ales in zona dinspre Floresti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De acord cu argumentația ta, cu următoarele rezerve: populația urbană a crescut rapid ca urmare a unor decizii venite de la CCentru (grafia nu e întâmplătoare ;)) ). Nici în RDG situația nu era prea diferită, Republica Democrată sub Honnecker sau Ulbricht având multe în comun cu Republica noastră Socialistă sub conducerea cizmarului.

      Și aș mai reliefa un aspect: reunificarea germană a adus timp de cca. 4 ani un declin al economiei noului stat, comparativ cu indicatorii economici (PIB/capita și rata șomajului) din RFG. Va dura până în 1994, pentru ca arieratele economiei RDG-iste să fie absorbite în coșul federal - și chiar și în prezent, șomajul rămâne mai ridicat în est, iar fostul Berlin de Est e una din capitalele europene cu cele mai mici prețuri la locuințe.

      Cunosc într-adevăr câteva cazuri de Kleingarten-uri în Baden Wurttemberg (în fosta RFG, totuși), însă acolo loturile sunt concesionate de la primărie - pe sume simbolice, însă nu e ceva făcut spontan, haotic: sunt organizate, cu vecinătăți bine delimitate.

      Dar mă îndoiesc că dacă cineva ar începe să-și împrejmuiască în mod abuziv un lot pe malul lacului Konstanz sau în vreun parc din Ulm ar scăpa nepedepsit în țara care și-a învățat oamenii să respecte mediul prin impunerea de amenzi de multe sute de mărci (acum euro) :D

      Ștergere

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.