FotografieCluj.BlogSpot.RO

luni, 29 iulie 2013

La plimbare prin... istorie cu cei de la Cluj Tourist Guide

În fiecare duminică, începând cu orele 16:00, tinerii implicați în proiectul Cluj Tourist Guide organizează tururi ghidate gratuite prin centrul istoric al Clujului - "orașul comoară", după cum i-a plăcut ghidei să îl alinte, utilizând un  apelativ medieval al acestuia.

Am participat și eu la un astfel de tur - și, desigur, aparatul de fotografiat nu putea să nu mă însoțească. Fiind o duminică extrem de caldă, am profitat de faptul că majoritatea clujenilor erau fie la casele lor, fie se plimbau prin locuri mai răcoroase... astfel că am putut prinde niște cadre nesperate, lipsite de eternii trecători care îți intră în cadru când ți-e poza mai dragă.
Turul s-a axat însă pe prezentarea unor informații istorice și culturale, dintre care aș aminti câteva aspecte care mi-au stârnit curiozitatea:
  • Cunoșteam faptul că vestigii ale cetății Napoca, ridicată de romani, au fost găsite pe amplasamentul parcului Caragiale de astăzi... mai interesant a fost a afla că vestigiile dacice erau situate ceva mai la est, în Someșenii de azi.
  • Biserica Sfântul Mihail din Piața Unirii fusese proiectată a avea două turnuri, unul la nord și unul la sud. Chiar și așa, rămâne cel mai mare edificiu gotic de la est de Viena (deși brașovenii vor susține că această titulatură revine Bisericii Negre, din urbea lor).

  • Basorelieful înfățișându-l pe Sfântul Arhanghel Mihail a fost amplasat la intrarea în biserică în locul efigiei Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, urmare a unei dispute privind privilegiile orașului.

  • Macheta ansamblului statuar Matei Corvin a fost premiată la Expoziția Mondială de la Paris drept cea mai frumoasă statuie din Europa, cu un an înainte ca aceasta să fie realizată efectiv. În prezent, se consideră că monumentul se află în top 5 european.

  • Catedrala Greco-Catolică "Schimbarea la Față" de pe bd. Eroilor a înregistrat cele mai multe schimbări ale confesiunii religioase din regiune, fiind probabil întrecută la acest capitol doar de Sfântul Templu din Ierusalim.

  • Primele reprezentații de teatru din oraș susținute în cadru organizat au avut loc în Palatul Rhedey (Casa cu Picioare, latura vestică a Pieței Unirii), având loc la petrecerile familiei de nobili.
  • Călugării care au predat la Colegiul Iezuit - precursorul U.B.B. de astăzi - își finanțau activitatea din cerșetorie. Privind lucrurile printr-o perspectivă cinică, putem aprecia că importanța educației în ochii autorităților contemporane nu s-a schimbat prea mult în ultimele patru secole, fondurile alocate învățământului fiind și azi insuficiente.

  • În anii 1980, leii de pe Teatrul Național au fost coborâți pentru restaurare; se zvonea că fuseseră demontați pentru a servi drept decorațiuni la Casa Poporului.

Din punct de vedere fotografic, participarea la tur a reprezentat și o ocazie de a experimenta în ce măsură pot fi realizate imagini bune în timpul unei plimbări cu grupul, având timp limitat la dispoziție pentru a încadra și a declanșa.

Practic, în astfel de situații - frecvente pe timp de vacanță - nu zăbovești în dreptul unui obiectiv suficient pentru a te putea plimba prin fața lui și a-l fotografia din toate unghiurile dorite, până la obținerea încadrării perfecte.

Însă un avantaj apare din faptul că ghizii te vor duce de regulă în locații unde se poate observa foarte bine obiectivul turistic dorit, și vor evidenția ceea ce este mai interesant la acesta.

Un ajutor de nădejde în astfel de situații îl reprezintă un obiectiv care să acopere o plajă largă a focalelor. Imaginile de mai sus au fost realizate cu obiectivul Nikon 18-105 mm, f/3,5-5,6 VR, aparatul folosit fiind Nikon D90.

joi, 25 iulie 2013

Nikon 55-300 vs Sigma 70-300 - teleobiective in test comparativ


Vă prezentam în urmă cu câteva zile un test comparativ între teleobiectivul destinat amatorilor, Nikon 55-300 mm și fratele său mai mare, destinat aparatelor full-frame, Nikon 70-300 mm.

Concluzia la care ajunsesem era - evident - că 70-300 beneficiază de ansamblul optic de calitate superioară, de sistemul de focalizare mai rapid și mai precis, precum și de un stabilizator de imagine optimizat pentru urmărirea subiectelor în mișcare. Însă la fel de evident este că toate aceste avantaje vin cu un preț, semnificativ mai mare față de varianta destinată amatorilor (care oricum nu e un obiectiv prea ieftin).

Există însă și o soluție de buget, oferită de producătorul terț de obiective, Sigma. Aceștia au în portofoliu teleobiectivul 70-300 mm, compatibil full-frame, cu  o diafragmă cu o fracțiune mai deschisă decât cea a Nikon-urilor (f/4, față de f/4,5) și care dispune în plus de un mod denumit Macro (deși, ca să fim exacți, e vorba de un mod close-up, raportul de mărire fiind de 1:2, nu 1:1 cât ar fi necesar penru imagini macro în adevărata putere a cuvântului). La doar 699,99 lei în oferta eMag, este de departe cel mai abordabil teleobiectiv cu focalizare automată din prezent.

În aceste condiții - și cu toat antireclama pe care producătorii consacrați o fac terților precum Sigma și Tamron - mă așteptam ca teleobiectivul 70-300 să fie mult inferior 55-300-lui meu. În realitate însă, rezultatul testelor a fost mult mai strâns, nu de puține ori diferențele dintre imagini fiind minime. Sau, uneori, chiar în favoarea Sigma-ului - deși, în general numele de marcă și-a spus cuvântul.

Să analizăm în continuare câteva imagini comparative, realizate la aceiași parametri ai expunerii (timp, diafragmă, ISO), cu punctul de focalizare plasat în același loc din cadru.

Metoda de testare:
Am fotografiat utilizând Nikon D90-ul meu, în formatul RAW - evitând astfel pierderile de calitate cauzate de algoritmii de compresie JPEG. Toate fotografiile au fost realizate de pe trepiedul meu Velbon, evitând astfel riscul mișcării aparatului la momentul declanșării.

O imagine clasică, înfățișând Luna (crop 1:1). Subiectul se află la distanță constantă de noi, fiind practic imposibil să îl fotografiem în mai multe moduri (cât timp realizăm o expunere corectă, desigur). Am utilizat (în ambele cazuri), pentru a evita riscul apariției neclarității de mișcare, un timp de expunere sigur, de 1/400 sec., și o diafragmă moderat închisă, la f/7,1.

Se observă o claritate net mai bună în cazul imaginii realizate cu Nikon-ul, craterele și celelalte forme de relief de pe suprafața discului selenar fiind vizibil mai bine definite. În plus, am observat că imaginea realizată cu Sigma-ul suferă de un halou destul de deranjant (care cel mai probabil se datorează aberațiilor optice ale lentilelor obiectivului, ambele fotografii fiind realizate fără filtru UV).

În cazul unui detaliu de peisaj realizat la 300 mm, rezultatele sunt, aș spune, mixte: unele detalii sunt redate mai bine în imaginea realizată cu Nikon-ul, iar altele, în cea realizată cu Sigma-ul (punctul de focalizare a fost plasat în ambele imagini în același loc, pe banner-ul publicitar de pe fațada Hotel Transilvania).

Astfel, dacă vârfurile ramurilor sunt vizibil mai clare în imaginea realizată cu Nikon-ul, detaliile de tipul textului, a ramelor geamurilor hotelului sau ceasul din turnul Catedralei Szent Mihaly sunt mai bine definite în imaginea realizată cu Sigma-ul. (Ambele imagini sunt realizate la 1/800 sec., f/16. Ca o observație, punctul de stație e situat în cartierul Andrei Mureșanu, din sudul Clujului, la o distanță de 1,4 km în linie dreaptă de turnul bisericii).

Contrar criteriilor consacrate de compoziție, am optat pentru încadrarea centrală a umbrelei roșii - inscripționată Ciuc - pentru a testa performanțele obiectivelor utilizând punctul de focalizare central (cel mai performant de care dispune aparatul). Timpul de expunere a fost de 1/1250 sec., diafragma f/16.

Interesant este că imaginea realizată cu Nikon-ul pare o idee mai luminoasă decât cea cu Sigma-ul. În ce privește redarea detaliilor, asistăm la o remiză: dacă umbrela centrală pare o idee mai clară în imaginea realizată cu teleobiectivul Sigma, ușa  de pe peretele de sticlă e net mai clară în imaginea cu Nikonul (punctul de focalizare a fost plasat în ambele cazuri pe suprafața umbrelei din centrul cadrului).


Nikon-ul câștigă însă detașat la redarea detaliilor fine - cum este cazul cu imaginea înfățișând acoperișul din țiglă și hornul unei case. Contururile sunt mai clare, detaliile sunt mai puțin estompate, imaginea este de o calitate vizibil superioară celei realizate cu obiectivul Sigma.

În concluzie, dacă vi-l permiteți, Nikon 55-300 mm rămâne alegerea optimă (tocmai constat că prețul a urcat la 1398,99 lei și în oferta F64 - adică cu 100 lei mai mult decât până acum câteva zile).

Constat în general o politică a Nikon de a crește prețul la obiective. Din 2011 până acum, au înregistrat creșteri de cel puțin câteva zeci de lei ale prețului următoarele obiective: 55-200, 50 f/,18, 70-300, 18-105, 16-85 - pentru a le aminti doar pe cele destinate entuziaștilor.

În consecință, nu pot recomanda decât următoarea strategie de cumpărare: la obiective înainte - până le găsim la prețuri bune!


vineri, 19 iulie 2013

Nikon 55-300 vs Nikon 70-300 - Teleobiective in test comparativ

Dorim să fotografiem subiecte aflate la distanță, precum păsări în mediul lor natural, avioane pe cer, sau chiar detalii de arhitectură aflate la mare distanță.

Pentru aceasta, e clar că focala oferită de obiectivul kit, sau chiar de cele all-around (ajungând până la 105-135 mm) nu va fi suficientă, iar pierderea de luminozitate a unor obiective precum Tamron 18-270 este mult prea accentuată la capătul superior al focalei (unde diafragma maximă e de doar f/6,3).

Este preferabil așadar să dispunem de un obiectiv pentru focalele scurte (eventual chiar un superangular, ca de exemplu Tokina 12-24, cu un unghi de cuprindere incomparabil mai larg decât al obiectivului kit) și de un teleobiectiv bun, pentru scenele îndepărtate (acesta putând fi folosit cu succes și pentru portrete.

Dacă exceptăm soluțiile profesionale costisitoare (cu prețuri ce pornesc de la pragul de 6000 lei, dar care într-adevăr ne oferă avantajul unei diafragme constante pe întreaga plajă focală), rămânem cu teleobiectivele destinate fotografilor entuziaști, cu prețuri de până la 2200 lei (ca nikonist, m-am concentrat pe echipamentele produse de această firmă).

Am exclus din start teleobiectivul 55-200, o soluție despre care pot spune că e de buget... și cam atât. Având montura de plastic și o optică mediocră, este cel mai adesea achiziționat în kit-uri double zoom, cu aparatele DSLR pentru amatori, precum Nikon D3100 - aparat pe care l-am recenzat pe larg - sau succesorul său, D3200, aparat al cărui preț a scăzut destul de mult, la doar 1900 lei în oferta F64.

Rămân așadar ca soluții totuși abordabile Nikon 55-300, un obiectiv gândit pentru aparatele DX (cu senzor crop) și 70-300, dedicat aparatelor full-frame FX (dar care va funcționa fără probleme și pe "suratele" lor mai mici).

Să clarificăm un lucru: pe același aparat (testul de față a fost realizat cu D3100-le meu), la aceeași focală în milimetri, obiectivele vor oferi exact aceeași mărire și încadrare. Factorul de crop, noțiune care îi derutează adesea pe începători, ar trebui înțeles în felul următor:  pentru a obține aceeași imagine ca la 300 mm pe un senzor DX (APS-C), pe full-frame avem nevoie de 450 mm.

Și invers, unghiul de cuprindere corespunzător focalei de 300 mm de pe full-frame va fi obținut utilizând focala de 200 mm pe un aparat cu senzor APS-C.

În schimb, este indiferent dacă pe un aparat cu senzor APS-C folosim un obiectiv de 300 mm DX sau FX, obiectul din imaginea finală va avea exact aceleași dimensiuni.

Cele două obiective se diferențiază însă prin alte aspecte, esențiale:

- Avantaje ale 70-300 față de 55-300:

  • 70-300 e semnificativ mai rapid în focalizare decât 55-300; în plus, motorul de focalizare nu rămâne permanent angrenat, decuplând inelul de focalizare manuală după realizarea clarului. Astfel, putem interveni manual asupra acestuia, fără să trecem de tot obiectivul în modul manual de la comutatorul dedicat.
  • Stabilizatorul de imagine (VR) dispune, pe 70-300, pe lângă modul de lucru implicit, și de unul intitulat Active - optimizat fiind pentru fotografierea subiectelor în mișcare. Acest lucru este excelent, întrucât teleobiectivele sunt cel mai adesea folosite la fotografierea de păsări sau sport - unde urmărirea corectă a subiectului este esențială.
  • Chiar la fotografierea subiectelor statice, optica de calitate superioară își va spune cuvântul, unele detalii fine fiind mai bine definite în imaginile realizate cu 70-300 decât în cele fotografiate cu frățiorul 55-300.
Totuși, nici 55-300 nu e tocmai de lepădat. Evidențiem așadar următoarele avantaje ale 55-300 față de 70-300:
  • Unghiul de cuprindere la focala cea mai scurtă al 55-300 e (evident) mai larg decât cel al 70-300-lui (utilizând un aparat cu senzor DX): 28 grade 50 minute, față de 22 grade și 50 minute (în schimb, dacă am utiliza obiectivul 70-300 pe un aparat full-frame, unghiul de cuprindere la focala de 70 mm ar fi de 34 grade și 20 minute).
  • 55-300 e mai ușor și mai compact decât 70-300 (530 grame față  de 725; 12,3 cm lungime, față de 14,35 cm).
  • 55-300 utilizează filtre cu diametrul de 58 mm, mai ieftine decât cele de 67 mm de pe 70-300.
  • Prețul unui obiectiv 55-300 mm e de 1299 lei în oferta F64, pe când al unui 70-300 mm e semnificativ mai mare - 2199 lei, la același distribuitor.

Mulțumită Digital Pro Foto, distribuitorul clujean al F64, am avut ocazia de a testa comparativ cele două obiective, într-o după-masă, pe bd. 21 Decembrie din Cluj. Întrucât evident nu puteam testa decât un singur obiectiv o dată, am realizat întâi câteva cadre-martor cu 55-300-le meu, iar apoi am realizat aceleași cadre cu 70-300-le (cu rezerva, desigură, că perspectivele cele mai largi au fost la 70 mm, nu la 55).

Din acest motiv, m-am oprit asupra unor cadre statice, din zona blocului Sora, precum și a unor detalii înfățișând Biserica Unitariană.

(55-300 și 70-300, testate la focalele cele mai scurte: 55, respectiv 70 mm).

(55-300 și 70-300, testate la focala cea mai lungă, 300 mm. Se observă mărimea identică a obiectelor, indiferent că e vorba de obiectivul DX 55-300, sau de cel full-frame, 70-300).

și

(70-300 (dreapta) are un ușor avantaj la redarea detaliilor fine, cum ar fi acoperișul de țiglă și dantelăriile din piatră).

În continuare, câteva instantanee realizate cu teleobiectivul 70-300 mm, f/4,5-5,6 VR:





duminică, 14 iulie 2013

Experimente de fotografie macro: lentila sau tub de extensie?

Contemplăm structura microscopică a unei frunze, a unei flori, suntem fascinați de insecte, sau pur și simplu am dori să capturăm detaliile de pe suprafața unor obiecte de mici dimensiuni... pentru aceasta, simpla alegere a modului Macro de pe majoritatea aparatelor de fotografiat nu va genera rezultate de o calitate suficientă - în mod sigur, nu ceva cu care să ne putem prezenta într-o expoziție.

Ne dorim așadar cu ardoare să facem primii pași în fotografia macro, însă nu ne-am permite să investim dintru început câteva mii de lei într-un obiectiv macro dedicat. Să vedem în continuare ce opțiuni am avea și ce șanse de reușită ne oferă ele.
În prezent, dețin următoarele echipamente utile în fotografia macro (prezentate în ordinea factorului de mărire pe care sunt capabile să-l ofere):

  • Lentila macro Raynox DCR-150 (349 lei), cu un sistem de prindere ce o face adecvată pentru toate obiectivele, cu filetul filtrului cuprins între 52 și 67 mm. Permite o distanță minimă de focalizare de cca. 21 cm, la care cele +4,8 dioptrii ale sale ne oferă un raport de mărire de cca. 0,66x (cu alte cuvinte, proiecția unui obiect din realitate pe senzorul aparatului va avea cca 2/3 din suprafața acestuia). Am scris mai multe despre aceasta într-o postare mai veche.
  • O lentilă macro +8 dioptrii, produsă de firma chinezească Massa Optics, dintr-un kit al unui convertor superangular (compus din două lentile, cea care creează efectul de lărgire a cadrului, și lentila macro, înfiletată pe baza celei dintâi, care determină razele de lumină să conveargă în obiectiv - în mod (aproximativ) corect)). Un kit similar, doar că de la o firmă mai renumită, Giottos, e disponibil în oferta F64 la prețul de 148 lei.
  • Un set de trei tuburi de extensie AR-10 (180 lei în oferta F64), care permit apropierea până la 4-5 cm de subiect (cu toate 3 tuburile montate). Personal, prefer să montez de regulă doar 2 dintre ele, mai ales că fiecare tub suplimentar, măcar că amplifică factorul de mărire, taie din lumina ce ajunge pe senzor - devenind realmente dificil a mai vedea ce focalizăm, chiar în condițiile în care avem un subiect static, pe care îl fotografiem de pe trepied.

Mai jos, să analizăm câteva mostre de imagini, în ordinea inversă a gradului de mărire oferit de fiecare dintre soluțiile optice alese:

Imagine obținută cu două tuburi de extensie montate:

(1/320 sec., f/16, ISO 1600 - da, aceste valori au fost necesare în plin soare; atât de severă este pierderea de lumină generată de tuburi și într-atât de mult avem nevoie de lumină pe subiectul din apropierea solului. Am preferat așadar să las umbra pistilului să se profileze pe marginea florii, decât să fi umbrit eu scena pentru a obține o lumină mai uniformă, dar mai slabă. Chiar dacă am fotografiat pe trepied, acesta nu previne mișcările florii pricinuite de adierile de vânt).

Imagine obținută cu lentila Massa Optics (+8), montată pe obiectivul de 50 mm:

(1/320 sec., f/16, ISO 1600; expunere redusă cu 0,5 trepte la procesarea fișierului RAW).


Imagine obțunută utilizând lentila Raynox DCR-150 (+4,8), pe obiectivul de 50 mm:

(1/500 sec., f/16, ISO 1600. Se observă că, fotografiind doar cu o lentilă montată pe filetul pentru filtru al obiectivului, nu a mai fost necesară compensarea pentru pierderea de lumină, așa că am putut scurta timpul la 1/500 sec.)


Imagine-martor, obținută fără niciun accesoriu, utilizând aparatul DSLR Nikon D90, cu obiectivul fix de 50 mm, f/1,8 AF-D (îl prefer deoarece, dispunând de inel pentru controlul manual al diafragmei, permite fotografierea și la alte valori decât cea minimă, chiar în absența semnalului electronic de la aparat - pe care, evident, tuburile pasive nu au cum să îl transmită):

(1/320 sec., f/16, ISO 1600).

De precizat că, în cazul fotografiilor realizate cu lentile macro sau a celei realizate cu "obiectivul liber", am putut umbri scena, utilizând un plastic translucid, minimizând astfel umbrele puternice aruncate de soarele venind din stânga; în cazul celei realizate cu tuburile de extensie, acest lucru nu ar fi fost posibil din cauza timpului de expunere, care s-ar fi lungit riscant de mult.

În ce privește focalizarea, în cazul utilizării tuburilor, dar și a lentilei +8, aceasta a fost realizată exclusiv manual: alegând cea mai scurtă distanță de focalizare de pe obiectiv, trecând apoi pe Live View și apropiind/îndepărtând aparatul de subiect, prin coborârea/înălțarea coloanei centrale a trepiedului, până la obținerea unei imagini clare pe monitorul aparatului. Apoi, am declanșat utilizând telecomanda.

În cazul lentilei Raynox și a fotografierii fără accesorii, am utilizat focalizarea automată, plasând punctul central pe pistilul florii.

Fiind un test, nu am ținut cont de criterii de compoziție precum regula treimilor, nici nu am corectat încadrarea finală prin crop-uri, tocmai pentru că am dorit să fie vizibil și în ce măsură putem, utilizând fiecare din instrumentele evocate în articol, umple cadrul fotografic cu subiectul nostru.

Nu am avut nici ocazia de a experimenta cu un inel inversor (inversarea obiectivului îi permite, de asemenea, obținerea unor rapoarte de mărire impresionante), nici cu un obiectiv macro dedicat - unde, să nu uităm, un Nikon fix de 105 mm, f/2,8, costă nu mai puțin de 3499 lei în oferta F64... deși, de îndată ce voi avea ocazia să testez unul pe larg, voi reveni cu impresii.

miercuri, 10 iulie 2013

Hajongard... unde mor si visele

Cimitirul Central Cluj - sau Hajongard, după cum e cunoscut din vechime - reprezintă mai mult decât simpla reunire a 31000 morminte, de pe o suprafață de 14 hectare (nu am avut acces la statisticile oficiale ale Administrației Cimitirelor, disponibile doar angajaților Primăriei, însă am putut extrapola numărul mormintelor, pornind de la suprafața de 14 ha a Hajongard-ului și dimensiunea medie a unui loc de veci, 4,5 mp).

Hajongard-ul reprezintă un veritabil muzeu în aer liber, numeroase personalități istorice maghiare și române fiind înmormântate aici. Astfel, în anul 2012 un număr de 394 cripte, obeliscuri, morminte  și pietre funerare au fost declarate monumente istorice, prin ordin al Ministrului Culturii. 

O plimbare pe aleile acestuia reprezintă așadar o veritabilă incursiune în trecutul transilvănean, o lecție de istorie în aer liber. Să nu uităm că decizia de înființare a cimitirului a fost luată după ciuma din 1585, când s-a dorit înhumarea celor răpuși de flagel în afara zidurilor cetății de atunci (care își avea limita sudică pe aliniamentul străzii Avram Iancu din zilele noastre), cea mai veche placă de mormânt ce a supraviețuit până în prezent datând din 1599.

Să mai precizăm că numele cu sonoritate maghiară a cimitirului își are în fapt obârșii germane - provenind de la "Hasengarten" (grădina cu iepuri), care pare-se că a existat începând cu secolul al XIV-lea, deci cu mult înainte ca terenul în cauză să primească funcțiunea de cimitir.

Incursiunea mea a avut loc la orele amiezii - aspect nu tocmai favorabil din punct de vedere al luminii soarelui, ce cădea vertical, mai ales acum, în plină vară - însă oarecum inevitabil, în condițiile în care am întreprins-o după ce am asistat la o înmormântare ce a avut loc la acele ore (de la care însă nu veți vedea poze, deoarece nici nu aș fi făcut sub nicio formă, pentru a nu deranja familia în cauză).

Pentru a corecta parțial acest neajuns, am decis să fotografiez în alb-negru, absența culorii fiind de altfel cât se poate de potrivită atmosferei sumbre specifice unui cimitir. Aparatul folosit a fost Nikon D3100, cu obiectivul kit 18-55 mm (am optat pentru acesta în detrimentul D90-ului știind că aveam să petrec mult timp în picioare, preferând așadar să am cel mai ușor aparat cu putință... mă rog, cel mai ușor DSLR cu senzor APS-C, excluzând "săpunierele" compacte cu senzorii lor minusculi).

Alegând însă formatul RAW+JPEG Fine pentru stocarea imaginilor, am putut obține pe cardul de memorie al aparatului atât JPEG-urile gata convertite în alb-negru, utile pentru contemplarea scenei imediat după fotografiere, pentru aplicarea eventualelor corecții, cât și RAW-urile, păstrând întreaga informație de culoare, neafectată de algoritmii de compresie JPEG.


Puteți vedea aceeași scenă, înfățișată deasupra în fișierul alb-negru obținut direct din aparat, iar dedesubt color, în varianta convertită din fișierul RAW aferent.

Aceasta este neîndoielnic o facilitate utilă, în special pentru când - precum în cazul de față - dorim să fotografiem serii ample de imagini în alb-negru. Însă în condițiile în care firmware-ul aparatului de fotografiat este ienvitabil mai limitat ca putere de procesare decât un PC, iar un soft de prelucrare de imagine precum Photoshop-ul oferă mult mai numeroase posibilități de conversie în alb-negru a imaginilor, permițându-ne să controlăm în cele mai fine detalii proporțiile în care cele trei componente ale imaginii color - roșu, verde și albastru - sunt convertite în nuanțe de gri.

Astfel, a aplica o simplă comandă de desaturare a imaginii reprezintă doar cea mai rapidă cale de a obține poze alb-negru, fără însă a fi și cea mai elegantă. În cele ce urmează, puteți vedea un exemplu:


Deasupra - imaginea alb-negru obținută direct din aparat; dedesubt, imaginea convertită prin deschiderea fișierului RAW și aplicarea a două efecte de conversie în Photoshop Elements: Newspaper pentru crucea acoperită de iederă și Vivid Landscapes pentru restul scenei (separația s-a făcut utilizând măștile de straturi).
Observăm așadar că o conversie aplicată judicios poate reliefa mai multe detalii, ducând la o imagine mai plăcută ochiului... ea este însă și o mai mare consumatoare de timp, noi trebuind deci să fim judicioși în a alege când vom apela la fiecare din cele două metode.

O altă corecție pe care o putem aplica este de a desatura moderat imaginea, aplicându-i apoi un filtru Sepia. Obținem astfel o fotografie ce pare afectată sever de patina timpului - senzația de vechi fiind accentuată mai puternic decât prin simpla utilizare a alb-negrului.
Deasupra - imaginea alb-negru obținută direct din aparat; dedesubt - cea sepia, convertind RAW-ul în Photoshop:


În continuare, vă voi prezenta câteva imagini obținute direct din aparat, înfățișând monumente funerare care mi-au captat atenția, dar și scene de ansamblu, sugestive pentru atmosfera de pe teritoriul cimitirului.




















Am fotografiat această impresionantă criptă, străjuită de statuia Maicii Domnului, situată pe aleea ascendentă principală a cimitirului, și de 1 noiembrie, ziua comemorării tuturor celor plecați dintre noi, în tradiția transilvăneană, despre care am scris la momentul respectiv.

Readuc în cele ce urmează atenției imaginea de atunci, pentru a reliefa un aspect important privind căderea luminii, fiind interesant de văzut cum cade soarele pe același reper, la început de vară și în plină toamnă.



Astfel, deși în imaginea mai recentă, de la început de iulie, am beneficiat de mai multă lumină, putând fotografia la un timp de 1/400, la diafragma f/5,3 și ISO 200, iar în noiembrie, având mult mai puțină lumină la dispoziție, avusesem nevoie de 1/60 și f/2,8 (la același ISO 200), faptul că soarele nu a căzut vertical, ci mai dinspre sud-vest, a permis o iluminare mai bună a chipului statuii.

Dincolo de aceasta însă, constatăm că atunci când lumina ne-o permite, un obiectiv zoom ne permite încadrări mai atent lucrate decât un obiectiv fix (care însă ne oferă avantajul diafragmelor mai deschise). Lăsând însă aspectele tehnice la o parte, devine clar de ce merită să revenim la reperele arhitecturale cele mai importante în ocazii diferite, pentru a profita cât mai avantajos de variațiile de lumină.

...și, dacă îmi e permis să adaug, să profităm de ea cât o avem, până nu dăm fața cu lumina eternă.