Contemplăm structura microscopică a unei frunze, a unei flori, suntem fascinați de insecte, sau pur și simplu am dori să capturăm detaliile de pe suprafața unor obiecte de mici dimensiuni... pentru aceasta, simpla alegere a modului Macro de pe majoritatea aparatelor de fotografiat nu va genera rezultate de o calitate suficientă - în mod sigur, nu ceva cu care să ne putem prezenta într-o expoziție.
Ne dorim așadar cu ardoare să facem primii pași în fotografia macro, însă nu ne-am permite să investim dintru început câteva mii de lei într-un obiectiv macro dedicat. Să vedem în continuare ce opțiuni am avea și ce șanse de reușită ne oferă ele. |
În prezent, dețin următoarele echipamente utile în fotografia macro (prezentate în ordinea factorului de mărire pe care sunt capabile să-l ofere):
- Lentila macro Raynox DCR-150 (349 lei), cu un sistem de prindere ce o face adecvată pentru toate obiectivele, cu filetul filtrului cuprins între 52 și 67 mm. Permite o distanță minimă de focalizare de cca. 21 cm, la care cele +4,8 dioptrii ale sale ne oferă un raport de mărire de cca. 0,66x (cu alte cuvinte, proiecția unui obiect din realitate pe senzorul aparatului va avea cca 2/3 din suprafața acestuia). Am scris mai multe despre aceasta într-o postare mai veche.
- O lentilă macro +8 dioptrii, produsă de firma chinezească Massa Optics, dintr-un kit al unui convertor superangular (compus din două lentile, cea care creează efectul de lărgire a cadrului, și lentila macro, înfiletată pe baza celei dintâi, care determină razele de lumină să conveargă în obiectiv - în mod (aproximativ) corect)). Un kit similar, doar că de la o firmă mai renumită, Giottos, e disponibil în oferta F64 la prețul de 148 lei.
- Un set de trei tuburi de extensie AR-10 (180 lei în oferta F64), care permit apropierea până la 4-5 cm de subiect (cu toate 3 tuburile montate). Personal, prefer să montez de regulă doar 2 dintre ele, mai ales că fiecare tub suplimentar, măcar că amplifică factorul de mărire, taie din lumina ce ajunge pe senzor - devenind realmente dificil a mai vedea ce focalizăm, chiar în condițiile în care avem un subiect static, pe care îl fotografiem de pe trepied.
Mai jos, să analizăm câteva mostre de imagini, în ordinea inversă a gradului de mărire oferit de fiecare dintre soluțiile optice alese:
Imagine obținută cu două tuburi de extensie montate:
(1/320 sec., f/16, ISO 1600 - da, aceste valori au fost necesare în plin soare; atât de severă este pierderea de lumină generată de tuburi și într-atât de mult avem nevoie de lumină pe subiectul din apropierea solului. Am preferat așadar să las umbra pistilului să se profileze pe marginea florii, decât să fi umbrit eu scena pentru a obține o lumină mai uniformă, dar mai slabă. Chiar dacă am fotografiat pe trepied, acesta nu previne mișcările florii pricinuite de adierile de vânt).
Imagine obținută cu lentila Massa Optics (+8), montată pe obiectivul de 50 mm:
(1/320 sec., f/16, ISO 1600; expunere redusă cu 0,5 trepte la procesarea fișierului RAW).
Imagine obțunută utilizând lentila Raynox DCR-150 (+4,8), pe obiectivul de 50 mm:
(1/500 sec., f/16, ISO 1600. Se observă că, fotografiind doar cu o lentilă montată pe filetul pentru filtru al obiectivului, nu a mai fost necesară compensarea pentru pierderea de lumină, așa că am putut scurta timpul la 1/500 sec.)
Imagine-martor, obținută fără niciun accesoriu, utilizând aparatul DSLR Nikon D90, cu obiectivul fix de 50 mm, f/1,8 AF-D (îl prefer deoarece, dispunând de inel pentru controlul manual al diafragmei, permite fotografierea și la alte valori decât cea minimă, chiar în absența semnalului electronic de la aparat - pe care, evident, tuburile pasive nu au cum să îl transmită):
(1/320 sec., f/16, ISO 1600).
De precizat că, în cazul fotografiilor realizate cu lentile macro sau a celei realizate cu "obiectivul liber", am putut umbri scena, utilizând un plastic translucid, minimizând astfel umbrele puternice aruncate de soarele venind din stânga; în cazul celei realizate cu tuburile de extensie, acest lucru nu ar fi fost posibil din cauza timpului de expunere, care s-ar fi lungit riscant de mult.
În ce privește focalizarea, în cazul utilizării tuburilor, dar și a lentilei +8, aceasta a fost realizată exclusiv manual: alegând cea mai scurtă distanță de focalizare de pe obiectiv, trecând apoi pe Live View și apropiind/îndepărtând aparatul de subiect, prin coborârea/înălțarea coloanei centrale a trepiedului, până la obținerea unei imagini clare pe monitorul aparatului. Apoi, am declanșat utilizând telecomanda.
În cazul lentilei Raynox și a fotografierii fără accesorii, am utilizat focalizarea automată, plasând punctul central pe pistilul florii.
Fiind un test, nu am ținut cont de criterii de compoziție precum regula treimilor, nici nu am corectat încadrarea finală prin crop-uri, tocmai pentru că am dorit să fie vizibil și în ce măsură putem, utilizând fiecare din instrumentele evocate în articol, umple cadrul fotografic cu subiectul nostru.
Nu am avut nici ocazia de a experimenta cu un inel inversor (inversarea obiectivului îi permite, de asemenea, obținerea unor rapoarte de mărire impresionante), nici cu un obiectiv macro dedicat - unde, să nu uităm, un Nikon fix de 105 mm, f/2,8, costă nu mai puțin de 3499 lei în oferta F64... deși, de îndată ce voi avea ocazia să testez unul pe larg, voi reveni cu impresii.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.
Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.