Ieri seară a început unul din puținele festivaluri ale verii clujene, Colours of Cluj. Organizat de Asociaţia Film şi Cultură Urbană, în parteneriat cu Asociaţia SHIFT – Transilvania Art Grup, festivalul ce va dura până pe 4 august dorește - sub genericul Împreună - să aducă un plus de culoare într-un moment în care agenda clujeană e de regulă mai săracă în evenimente.
Festivalul se dorește și o ocazie de redescoperire a locurilor mai puțin frecventate ale Clujului, dar și un eveniment atrăgător pentru toate vârstele. |
Însă de departe cele mai spectaculoase momente ale festivalului au fost pregătite pentru seara de deschidere: proiecția interactivă Dancing House, realizată de artistul media austriac Klaus Obermaier pe fațada Casei Wophard-Kakas (Bd. Eroilor nr. 1), urmată de spectacolul de acrobație cu efecte pirotehnice susținut de sibienii de la Crispus.
Dancing House presupune maparea cu o textură animată a fațadei clădirii alese, animația nefiind însă una preînregistrată, ci având elemente care pot suferi alterări, în funcție de mișcările publicului spectator din vecinătatea proiectorului. În acest fel, deși unele modele și efecte vizuale sunt inevitabil repetitive, spectacolul este nu doar unic la fiecare reprezentație, dar și impredictibil - fiind imposibil de anticipat ce vor face unii sau alții dintre spectatori.
În această parte a serii, posibilitățile de fotografiere au fost limitate de considerentele tehnice: pentru a putea realiza încadrări diferite ale scenei, concentrându-mă atât pe detalii, dar și prezentând cadre mai largi, am optat pentru obiectivul zoom Nikon 18-105 mm.
Acesta având o diafragmă destul de închisă (f/5,6 la zoom maxim nu e tocmai o valoare de lăudat), a trebuit să cresc sensibilitatea ISO către valorile maxim suportate de aparat. Prelungirea timpului de expunere NU ar fi fost o soluție, deoarece ar fi fost imposibilă disocierea cadrelor individuale ale proiecției, tot ce ar fi rezultat fiind fațada iluminată, dar fără detalii.
După cum am mai arătat într-o postare dedicată Comedy Cluj, pentru a fotografia un ecran pe care rulează un film este necesară sincronizarea vitezei filmului cu timpul nostru de expunere - eventual să folosim un timp o idee mai scurt, evitând astfel suprapunerile de cadre. Astfel, pentru un film ce rulează la 25 cadre pe secundă, trebuie să folosim un timp de 1/25-1/30 sec. pentru a captura imaginea de pe ecran în fotografia noastră.
Însă momentul cel mai interesant al serii avea să înceapă în jurul orelor 22:50, când au intrat în scenă (sau, mai exact, pe suprafața pietonală a Pieței Unirii) sibienii de la Crispus - The Art of Fire.
Mărturisesc că eram dornic să-i revăd - asistasem în 2011 și 2012 la spectacolele lor ocazionate de Ora Pământului - și să le fac poze mai reușite decât cu aparatul meu de atunci. Pot spune fără urmă de greșeală că Nikon D90 e incomparabil mai bun decât modelul pentru începători, D3100: dacă D3100-le are dificultăți în a focaliza în lumină slabă, obiectivul efectuând nenumărate curse față-spate până ce se stabilizează pe subiect, cu D90-ul pot spune că am scăpat de această problemă - chiar folosind un obiectiv zoom destul de întunecos, precum 18-105 mm.
În fotografiile de mai jos, după cum puteți observa, am alternat expunerile scurte - de 1/400-1/125 sec., cu cele lungi, de 1/2 sec. sau mai mult.
Acrobații de la Crispus sunt capabili de niște lucruri absolut incredibile - de care sper să vă fi convins prin imaginile de față. Cei zece ani de experiență pe care i-au acumulat tinerii sibieni de la înființarea grupului își spun cuvântul: numere tot mai elaborate, cascade mai îndrăznețe, în perfectă sincronizare.
Pe scurt, senzații absolut unice - și chiar merită să mergeți să îi vedeți, când veți mai avea ocazia. Eu unul abia o aștept.
Dancing House presupune maparea cu o textură animată a fațadei clădirii alese, animația nefiind însă una preînregistrată, ci având elemente care pot suferi alterări, în funcție de mișcările publicului spectator din vecinătatea proiectorului. În acest fel, deși unele modele și efecte vizuale sunt inevitabil repetitive, spectacolul este nu doar unic la fiecare reprezentație, dar și impredictibil - fiind imposibil de anticipat ce vor face unii sau alții dintre spectatori.
Acesta având o diafragmă destul de închisă (f/5,6 la zoom maxim nu e tocmai o valoare de lăudat), a trebuit să cresc sensibilitatea ISO către valorile maxim suportate de aparat. Prelungirea timpului de expunere NU ar fi fost o soluție, deoarece ar fi fost imposibilă disocierea cadrelor individuale ale proiecției, tot ce ar fi rezultat fiind fațada iluminată, dar fără detalii.
După cum am mai arătat într-o postare dedicată Comedy Cluj, pentru a fotografia un ecran pe care rulează un film este necesară sincronizarea vitezei filmului cu timpul nostru de expunere - eventual să folosim un timp o idee mai scurt, evitând astfel suprapunerile de cadre. Astfel, pentru un film ce rulează la 25 cadre pe secundă, trebuie să folosim un timp de 1/25-1/30 sec. pentru a captura imaginea de pe ecran în fotografia noastră.
Însă momentul cel mai interesant al serii avea să înceapă în jurul orelor 22:50, când au intrat în scenă (sau, mai exact, pe suprafața pietonală a Pieței Unirii) sibienii de la Crispus - The Art of Fire.
Mărturisesc că eram dornic să-i revăd - asistasem în 2011 și 2012 la spectacolele lor ocazionate de Ora Pământului - și să le fac poze mai reușite decât cu aparatul meu de atunci. Pot spune fără urmă de greșeală că Nikon D90 e incomparabil mai bun decât modelul pentru începători, D3100: dacă D3100-le are dificultăți în a focaliza în lumină slabă, obiectivul efectuând nenumărate curse față-spate până ce se stabilizează pe subiect, cu D90-ul pot spune că am scăpat de această problemă - chiar folosind un obiectiv zoom destul de întunecos, precum 18-105 mm.
În fotografiile de mai jos, după cum puteți observa, am alternat expunerile scurte - de 1/400-1/125 sec., cu cele lungi, de 1/2 sec. sau mai mult.
Acrobații de la Crispus sunt capabili de niște lucruri absolut incredibile - de care sper să vă fi convins prin imaginile de față. Cei zece ani de experiență pe care i-au acumulat tinerii sibieni de la înființarea grupului își spun cuvântul: numere tot mai elaborate, cascade mai îndrăznețe, în perfectă sincronizare.
Pe scurt, senzații absolut unice - și chiar merită să mergeți să îi vedeți, când veți mai avea ocazia. Eu unul abia o aștept.
Felicitari pentru imaginile realizate, Lucian. Stii, eu nu ma pot exprima foarte in detaliu in materie de fotografie.. sunt mai putin critica, dar incerc sa-mi dezvolt totusi, catusi de putin capacitatea de-a comenta o fotografie ca la carte. Pana atunci te felicit din suflet. Chiar m-ai surprins cu ultimele imagini. :)
RăspundețiȘtergereMultumesc de aprecieri! Poate ca a contat si punctul de statie - am avut o vedere excelenta spre ei :) - dar si faptul ca, dupa cum am aratat in articol, e a treia oara cand particip la un spectacol de genul acesta, asa ca in linii mari stiam la ce sa ma astept si m-am putut concentra pe redarea detaliilor celor mai semnificative.
RăspundețiȘtergere