FotografieCluj.BlogSpot.RO

vineri, 23 august 2013

Portile Deschise la Biserica Reformata cu Doua Turnuri, pe perioada Zilelor Culturii Maghiare

Biserica Reformată cu Două Turnuri de pe bd. 21 Decembrie, Cluj-Napoca (cunoscută iniţial ca Biserica Reformată-Calvină din Orașul de Jos) a fost sfinţită în anul 1851, impresionantul edificiu cu o suprafaţă de 1750 mp fiind finalizat în 1879.

Dacă din exterior dimensiunile bisericii sunt greu intuibile, ca urmare a prezenţei numeroaselor obstacole înconjurătoare şi a vegetaţiei ce împietează contemplarea clădirii monument istoric în grandoarea ei, lucrurile se schimbă de îndată ce avem ocazia să păşim înăuntru.
  aparate foto digitale

Nu aş fi ratat astfel ocazia de a vizita Biserica Reformată cu Două Turnuri, ocazie oferită de celebrarea Zilelor Culturii Maghiare 2013 (19-25 august), perioadă în care biserica îşi are porţile deschise pentru public timp de 6 ore pe zi (între orele 10-13 şi 15-18).

Am fost impresionat de dimensiunile generoase ale interiorului bisericii, parcurgerea la pas a celor două nave în lungime de 50 m (fiecare intersectându-se în unghi drept, rezultând astfel forma de cruce a bisericii) dând o senzaţie de grandoare, de infinitudine a spaţiului.

Aproape că regretam faptul că nu dispuneam de un obiectiv cu un unghi mai larg de cuprindere (întrucât interioarele bisericilor sunt prin natura lor locuri relativ întunecoase, am decis să iau cu mine cel mai luminos obiectiv, cu focala cea mai scurtă, de care dispun, Nikon 35 mm f/1,8, cu un unghi de cuprindere de 44 grade - destul de restrictiv când vine vorba de interioare largi).

Soluţia la care am decis să apelez a fost realizarea din mână a câtorva panorame. Fiecare din fotografiile de mai jos a fost asamblată dintr-un număr de 5 până la 9 imagini, trase RAW şi reunite apoi în Adobe Photoshop Elements.

(Un alt avantaj al acestei metode, comparativ cu utilizarea unui superangular sau fisheye, este păstrarea proporţiilor şi nealterarea unghiurilor de fugă - obiectivul de 35 mm având o încadrare similară ochiului uman).








Doresc de asemenea pe această cale să salut iniţiativa organizatorilor, exprimându-mi totodată speranţa că astfel de manifestări de interes cultural vor mai avea loc şi în viitor.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.