Weekend-ul acesta, Clujul a fost gazda unui festival cunoscut până acum publicului turdean, Transilvania Fest 2013. Desfășurat sub genericul "Festival itinerant de cultură și mâncare", acesta a adus, pe de o parte, numeroase bunătăți tradiționale ardelenești pe tarabele din Piața Unirii și, pe de alta, spectacole de muzică populară, pe scena construită pe latura vestică a pieței. Publicul clujean s-a putut astfel delecta cu produsele tradiționale, în probabil cea mai potrivită ambianță cu putință (exceptând desigur un picnic într-o zonă liniștită). |
Mărturisesc că sunt departe de a fi un ascultător împătimit al muzicii populare, însă pot spune că atmosfera concertelor din fiecare seară, reunite sub titulatura "Recital Cununa Transilvană" era una plăcută, care să te îmbie să mai rămâi în zonă... și poate să degustezi ceva de la tarabele și standurile servind produse tradiționale - de la kurtos kalacs și miere la cârnați ardelenești și must, era câte ceva pentru toate gusturile.
Vă prezint așadar în cele ce urmează câteva fotografii,
unele înfățișând standurile, altele concertul cântăreței de muzică populară Angela
Rusu, din seara de duminică, 22 septembrie. Aceasta nu doar că a încântat
audiența cu vocea sa, dar a antrenat publicul să încingă o horă în Piața
Unirii. Astfel, numeroase persoane ce nu se cunoșteau anterior au ajuns să
danseze împreună, pe acordurile piesei "Nu-i român ca ardeleanu' " -
despre care, aș adăuga eu, se potrivește de minune spiritului clujean.
Toate fotografiile au fost realizate cu Nikon D90 și
obiectivul 18-105 mm,f/3,5-5,6.