FotografieCluj.BlogSpot.RO

marți, 5 noiembrie 2013

Nikon D3100 vs D3200 - DSLR-uri entry-level de generații diferite în teste comparative




Nikon D3100 cu obiectivul kit 18-55 mm, 1699 lei în oferta eMag

  • Senzor APS-C, 14,2 MPx
  • Fotografiere în rafală la 3 cadre/sec.
  • Sensibilitate ISO maximă 3200 (12.800 în modul extins)
  • Latența declanșatorului: 279 milisecunde
  • Ecran LCD de 3", cu rezoluția de 230 kilopixeli
  • 11 puncte de focalizare
  • Timp de expunere max. 30 - min. 1/4000 sec.
  • 505 grame



  • Senzor APS-C, 24,2 MPx
  • Fotografiere în rafală la 4 cadre/sec.
  • Sensibilitate ISO maximă 6400 (12.800 în modul extins)
  • Latența declanșatorului: 276 milisecunde
  • Ecran LCD de 3", cu rezoluția de 921 kilopixeli
  • 11 puncte de focalizare
  • Timp de expunere max. 30 - min. 1/4000 sec.
  • 505 grame
  • Senzor pentru telecomanda în infraroșii ML-L3


Nikon D3100 este de departe cel mai de succes DSLR destinat amatorilor, menținându-se, la trei ani de la lansare, în topul vânzărilor din România - fiind surclasat abia recent de mult mai performantul DSLR destinat fotografilor entuziaști cu pretenții, Nikon D7100 (care e, de altfel, mult mai scump: 4999,9 lei în oferta eMag).

Însă în condițiile în care în aprilie 2012 a fost lansat succesorul său direct, se pune problema dacă nu ar merita mai bine achiziționat acesta, cunoscut fiind ritmul accelerat în care producătorii dezvoltă performanțele fiecărei noi generații de aparate.

Pentru a stabili în ce măsură un Nikon D3200 e cu adevărat mai performant decât un D3100 și dacă diferența de 1000 lei e justificată, am realizat un mic test comparativ la sediul unui distribuitor al Nikon dintr-un mall clujean, unde am fotografiat aceeași scenă, cu ambele aparate.

Pentru a vedea cum se comportă acestea și a avea cât mai puțini factori perturbatori care să influențeze testul, am fotografiat RAW, convertind apoi fișierele cu UFRAW, o aplicație free, care recunoaște cele mai noi formate, update-urile fiind mai dese decât în cazul aplicațiilor comerciale (care, de la un punct, e posibil să nici nu mai fie suportate de producători, după cum e și cazul cu Adobe Photoshop Elements 9, pe care îl am eu cu licență).

Dată fiind lumina totuși precară din showroom, am fotografiat la ISO 800; pentru a vedea cum se comportă aparatele, le-am lăsat în modul Prioritate de diafragmă, alegând valoarea cea mai deschisă, f/3,5. Temperatura de culoare am stabilit-o aceeași pentru ambele imagini la procesarea RAW-ului, 3600 grade Kelvin.



Se observă, în primul rând, că D3200 cu ai săi 24 megapixeli alocă mai multă informație pentru aceeași zonă de imagine, scena fotografiată din același punct de stație și cu aceeași focală ducând la o fotografie sensibil mai mare (6016 x 4000 pixeli, față de 4608 x 3072).

La aceeași temperatură de culoare, se mai observă oi ușoară deviere înspre verde a imaginii realizată cu Nikon D3100, cea cu D3200 având un aspect mai natural.

Sau, cel puțin așa stau lucrurile cât timp privim imaginea la dimensiuni mici; când o mărim la 1:1, vom constata prezența granulației de imagine în proporții mai mari în imaginea obținută cu Nikon D3200 decât în cea cu D3100, lucru oarecum normal, dacă ne gândim că pe aceeași suprafață a senzorului au fost "înghesuite" mai multe elemente fotosensibile.

Astfel, din punct de vedere al granulației, fotografia realizată cu mai vechiul D3100 se prezintă (ceva) mai bine. În schimb, rezoluția mai mare a D3200-lui îi permite să înmagazineze mai multe detalii, imaginea finală arătând, per total, mai plăcută ochiului.

Întrebarea care se pune pe mai departe este dacă merită să achiziționați modelul mai nou, dată fiind diferența destul de mare de preț dintre cele două aparate și diferența mică de calitate a imaginii dintre ele.

Răspunsul meu ar fi că da, merită un Nikon D3200, dacă nu atât pentru megapixelii în plus, pentru senzorul în infraroșii, ce permite declanșarea la telecomandă a aparatului. Iar în ce privește diferența de preț, există posibilitatea ca aceasta să scadă odată cu promoțiile din perioada de dinainte de Crăciun, în special de Black Friday (29 noiembrie).

Merită așadar să urmăriți și ofertele unor magazine foto specializate - în special F64 Studio, care pot avea oferte mai bune decât ale magazinelor de electronice, pe acest segment de piață.

camere foto digitale

2 comentarii:

  1. Buna,
    As vrea un sfat privind achizitia unui body DSRL - entry level + obiectiv care sa permita un zoom rezonabil. Am avut un bridge Sony HX200v cu 30x zoom optic, dar vreau sa trec la "next level" deoarece am fost oarecum dezamagit... prea multi megapixeli inghesuiti pe un senzor mic. Fac poze de vacanta sau la evenimente, dar doar pentru mine, nu in scop comercial. Si pentru ca, fiind doar amator, vreau un obiectiv all-around (nu vreau sa ma complic deocamdata cu schimbat obiective, mi-e frica de praf, accidente, etc. dar vreau totusi calitate) m-am gandit la un body versatil si un obiectiv performant (eventual cu stabilizare VR II). Puteti sa ma sfatuiti, daca tot vine Black Friday, While Saturday si Pink Monday? (D3100/D5100+ 18-105 VR II sau D3200/D5200+18-105VR ar fi solutii accepltabile pana in 3000ron?)

    RăspundețiȘtergere
  2. Salutare,
    În ce privește obiectivul, eu unul sunt mulțumit de Nikon 18-105 mm, f/3,5-5,6. Măcar că am ajuns deja la al 7-lea obiectiv în colecție, cca. 40% din cadre sunt făcute cu 18-105-ul, ceea ce spune ceva despre versatilitatea lui.

    În ceea ce privește aparatele, din cele enumerate singurul la care ai simți un salt real față de ce ai deja ar fi D5200.

    D3100 și D5100 nu sunt aparate rele deloc, dar parcă în prag de 2014 nu ar mai avea sens să dai banii pe ceva utilizând tehnologia din 2010. D3200 e, la fel ca D3100, entry-level, iar sistemul de focalizare e asemănător cu ce ai pe HX200-le tău de acum (care are 9 puncte de focalizare; D3100, 3200 și 5100 au 11, din care doar cel central în cruce=capabil să distingă atât mișcare orizontală, cât și verticală).

    Singurul cu un sistem de focalizare mai bun, cu 39 puncte, din care 11 în cruce, e D5200 (folosește același sistem ca pe D7000 și D610).

    Altfel, nu prea văd sensul upgrade-ului, HX200 e un aparat de vacanță excelent, și nici depășit tehnologic nu e. Singurele limitări față de un DSLR sunt lentoarea la focalizare și implicit viteza cu care poți surprinde subiectul în mișcare exact unde ți-ai dori în cadru, precum și posibilitatea de a realiza portrete cu fundalul defocalizat (unde te ajută senzorul mai mare). Însă dacă îți dorești să poți fotografia scene de acțiune și/sau portrete artistice, clar vei simți saltul trecerii la DSLR.

    RăspundețiȘtergere

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.