FotografieCluj.BlogSpot.RO

sâmbătă, 26 aprilie 2014

Croitorasul cel viteaz si... tuburile macro

O poveste pe care am auzit-o probabil cu toții în copilărie este cea a croitorașului cel viteaz, care a reușit să ucidă șapte dintr-o lovitură. Spre amuzamentul cititorului, se dovedește că în realitate nu era vorba de altceva decât șapte muște, nicidecum de vreo faptă deosebită de eroism. E însă o oarecare performanță în a reuși nu să distrugi, ci să capturezi într-o fotografie detaliile acestui microunivers grotesc și, în același timp, fascinant, al insectelor.

Imaginile înfățișând prim-planuri ale insectelor, cu ochii lor multifațetați aproape ocupând întreg cadrul, sunt nu doar captivante, ci și apreciate de criticii de fotografie, tocmai pentru că nu e chiar la îndemână a obține un astfel de cadru.

Însă vom vedea în cele ce urmează că nici imposibil nu e, iar costurile cu aparatura sunt mai mici decât ne-am imagina.
aparate foto digitaleSet tuburi (inele) macro Nikon AR-10, 189 lei în oferta F64

Avem nevoie în primul rând de un tub macro, grație căruia vom scurta simțitor distanța de focalizare a obiectivului nostru, ajungând literalmente la câțiva centimetri de subiect. E preferabil să folosim un obiectiv din seriile mai vechi, cu inel pentru controlul diafragmei, pentru a ști precis la cât o închidem (în caz contrar, tot ce putem face este să blocăm pârghia de control din partea posterioară a obiectivului, sau să fotografiem tot timpul doar la diafragma cea mai închisă - cu riscul de a nu putea face îndeajuns de bine clarul, ca urmare a dificultății de a vedea subiectul când diafragma are deschiderea minimă).

Eu am folosit pentru experimentul meu un obiectiv macro Nikon 60 mm f/2,8 AF-D, beneficiind astfel și de capacitățile sale deosebite pentru macrofotografie. Mulțumită cursei lungi a inelului de focalizare de pe obiectivul de 60 mm, nu am avut probleme în a focaliza precis, pe diverse porțiuni ale corpului unei viespi, pentru a suprapune apoi cadrele, pe straturi, și a le asambla folosind măști de selecție, pentru a obține o imagine clară pe întreg cuprinsul dorit.


Pentru realizarea imaginii de mai sus, am suprapus nu mai puțin de 6 cadre, mutând punctul de focalizare progresiv, de la vârful ciocului viespii, pe zona botului, pe ochi, antene și până în creștetul acesteia, asamblând apoi cu grijă imaginile rezultate, pentru a obține portretul pe care îl vedeți. Timpul de expunere a fost, pentru fiecare cadru, de 4 secunde, iar diafragma (aleasă cu ajutorul inelului de pe obiectiv), f/16.

Câteva detalii privind ordinul de mărime la care am ajuns: am folosit un DSLR Nikon D90, cu rezoluția imaginii de 4288 x 2848 pixeli; fotografia finală, pe care o puteți vedea, are 2464 x 2342 pixeli. Cu alte cuvinte, pe verticală am decupat 506 pixeli, adică doar 17,7% din înălțimea imaginii. La rezoluția de 240 DPI, imaginea are 26,1 x 24,8 centimetri, totul pornind de la o viespe cu un cap de cca. jumătate de centimetru!

(Am eliminat partea stângă a fotografiei pentru a atrage atenția mai bine asupra subiectului, mai exact portretul viespii, cu trăsăturile sale "faciale" unice: mandibula în formă de foarfece, perișorii senzitivi, antenele, ocelii din componența ochilor de mari dimensiuni).

Și poate erați curioși cum arată de aproape temutul ac al viespii, responsabil pentru atât de neplăcutele alergii... puteți să-l vedeți mai jos, într-o imagine realizată prin același procedeu de focus stacking, aplicat însă doar pentru trei cadre:


După cum puteți observa, folosirea tuburilor macro, în tandem cu un obiectiv dedicat acestui gen de fotografie, și a tehnicii de focus stacking, au permis obținerea unor detalii pe care altfel, cu ochiul liber, poate că nici nu le-am observa. Cu alte cuvinte, experimentul a meritat pe deplin :).

sâmbătă, 12 aprilie 2014

Nikon 28-80 mm f/3,5-5,6 - alternativa rentabila la obiectivele scumpe

Nu mai e o noutate faptul că, în timp ce accesul la tehnologie s-a lărgit și prețurile DSLR-urilor au coborât, producătorii au speculat acest lucru și au crescut, treptat, prețurile la obiective.

Ca "nikonist", am urmărit fenomenul în special la gama Nikon - unde am observat creșteri de preț atât la obiectivele destinate amatorilor (precum teleobiectivele 55-200 mm sau 18-105mm, care au crescut în ultimii trei ani, de la 499 la 999 lei și, respectiv, de la 1099 la 1299 lei), cât și la cele de clasă superioară (70-300 mm urcând de la 1999 la 2399 lei, macro-ul de 60 mm, de la 2199 la 2499 lei, iar 17-55mm f/2,8 a înregistrat cea mai spectaculoasă creștere, de la 5999 la 6999 lei). Nu mai are sens să vorbim de prețurile promoționale din trecut: la începutul lui 2013, îmi achiziționam obiectivul fix de 50 mm f/1,8 AF-D la 449 lei (redus de la 499), pentru a-l vedea acum la... 699 lei.

E tot mai tentant, în aceste condiții, să ne orientăm spre piața second-hand, unde putem găsi unele obiective bune, la prețuri mult mai acceptabile.
aparate foto digitale

Un astfel de obiectiv e și Nikon 28-80 mm f/3,5-5,6 G, care se livra împreună cu aparatele SLR pe film ale companiei, în ultimii ani în care acestea au fost disponibile pe piață (avem în vedere aparatele electronizate, disponibile până în 2006; în prezent, compania mai oferă un singur model de SLR cu film, complet manual, Nikon FM10, la prețul de 1499 lei - și acesta, când mai poate fi găsit pe stoc).

Ca urmare a unghiului de cuprindere oarecum limitat de la focala de 28 mm, a folosirii plasticului în construcția monturii și a faptului că nu dispune de motorul de focalizare AF-S, obiectivul 28-80 mm e mult mai ieftin decât ar sugera-o capacitățile sale - e, în fond, un obiectiv compatibil full-frame și cu o calitate optică absolut onorabilă - din experimentele mele, am ajuns la concluzia că e mai scharf decât 18-105 mm f/3,5-5,6, de exemplu. Și, să nu uităm, un 28-80 poate fi găsit la prețuri între 120 și 250 lei, pe când un 18-105 e 1299 lei de nou și 700-900 lei second-hand.

E drept că nu vom putea folosi 28-80-ul pe aparatele entry-level ca Nikon D3100-D3300/D5100-D5300 decât făcând manual focalizarea, ca urmare a absenței motorului AF-S. Pe de altă parte, dacă avem un aparat din gama medie-superioară (D90-D7100, D300-D700-D610 sau mai performant), oricum plimbăm cu noi peste tot motorul de focalizare din aparat, așa că merită să scutim câteva zeci de grame din greutatea bagajului nostru (28-80 mm f/3,5-5,6 cântărește doar 190 grame, cu 75 mai puțin decât 18-55 f/3,5-5,6 VR).

Iar dezavantajul în ceea ce privește incompatibilitatea cu aparatele DSLR entry-level se transformă în avantaj atunci când dorim să folosim obiectivul pe aparatele SLR cu film, ca Nikon F60 sau F55. Acestea nu dispun de electronica necesară pentru a focaliza automat cu obiectivele cu motor AF-S, însă dispun de angrenajul necesar focalizării automate cu obiectivele din seriile AF mai vechi - incluzând aici 28-80-ul.

Așadar, dacă suntem pasionați de fotografia pe film, merită să ne cumpărăm un 28-80 mm: nu doar că vom putea folosi sistemul de focalizare automată de pe SLR-ul nostru, dar la o adică, vom avea un obiectiv compatibil full-frame pentru momentul în care ne hotărâm să ne cumpărăm un astfel de aparat (mai ales că, în ce privește senzorii de imagine, tendința generală e de scădere a prețurilor, cel puțin momentan).

Puteți vedea în cele ce urmează câteva imagini de test, realizate cu obiectivul Nikon 28-80 mm f/3,5-5,6 G:





sâmbătă, 5 aprilie 2014

Sigma 18-35 mm f/1,8 Art - primul obiectiv zoom cu diafragma constanta de 1,8

După ani buni în care obiectivele Sigma reprezentau cel mult o variantă mai ieftină - dar de calitate mai slabă - la obiectivele din oferta producătorilor de aparate foto, pare-se că introducerea pe piață, în anul 2012, a seriei de obiective Art, a fost de bun augur pentru companie.

Design-ul radical schimbat aduce cu sine și o îmbunătățire a preciziei finisajelor, fapt care ar trebui - cel puțin în teorie - să ducă la eliminarea erorilor sistemului de focalizare, erori responsabile pentru reputația îndoielnică a produselor companiei.

Am avut ocazia să trag câteva zeci de cadre cu Sigma 18-35 mm f/1,8, astfel că vă pot prezenta în cele ce urmează impresiile mele despre acesta. 

Într-adevăr, calitatea construcției a înregistrat îmbunătățiri majore: dacă în urmă cu ceva timp renunțasem la a-mi mai cumpăra un teleobiectiv Sigma 70-300 mm tocmai pentru că mi se păruse de o calitate îndoielnică (îmbinările cu toleranțe mari, construcția dintr-un plastic ce emana o senzație de sfărâmicios și... pe de asupra, un buton de comutare a modului macro ce avea tendința să se blocheze), toate aceste aspecte neplăcute sunt de domeniul trecutului.

Metalul a fost folosit pe scară mult mai largă în construcția noii generații de obiective Art, aspectul e unul îngrijit, niciun element nemaipărând nelalocul lui. Senzația e că ai avea pe aparat un 24-70 f/2,8 de la Nikon, mai degrabă decât un obiectiv de la o firmă specializată în produse de buget redus (deși noua serie are prețuri semnificativ mai mari decât modelele pentru începători care au stricat reputația companiei).

Și viteza la focalizare a cunoscut îmbunătățiri semnificative: acum, putem folosi obiectivul pentru realizarea de panning-uri cu o rată de succes excelentă (la acest lucru contribuie neîndoielnic și diafragma extrem de luminoasă, f/1,8, disponibilă pe întreaga plajă focală: mulțumită ei, aparatul va avea îndeajuns de multă lumină pentru a focaliza subiectele în mișcare, chiar într-o zi mai înnorată).



Am preferat să nu realizez niciun crop al imaginilor de test, pentru a vi le prezenta așa cum le-am obținut din aparat. După cum puteți observa, claritatea la fotografierea subiectelor în mișcare e excelentă - și asta în condițiile în care am folosit pentru testare un aparat DSLR entry-level, Nikon D3100.

La 35 mm și f/1,8, separația de fundal e excelentă, iar senzația pe care am avut-o este că optica 18-35-ului e mai bună decât a fixului de 35 mm f/1,8 DX de la Nikon, care prezintă unele aberații de tipul contururilor dedublate în mov (fringing) la diafragmele sub f/2,4 în lumina zilei:


În plus, dacă avem nevoie de diafragma maximă la focale mai scurte, pentru a cuprinde mai mult în cadru, putem nestingheriți să o facem - iar efectul de separație a subiectului de fundal va fi vizibil chiar și la 18 mm:


Desigur, putem folosi Sigma-ul și ca obiectiv de uz general, fiind comod faptul că nu mai trebuie să tot schimbăm obiectivele ori de câte ori avem nevoie de o altă focală. Astfel, intervalul 18-35 mm e excelent atât pentru fotografia turistică, reperele de arhitectură putând fi cuprinse excelent în cadru, cât și pentru cea de portret (sau, mai exact, a subiecților umani, focala mai scurtă permițându-ne și redarea oamenilor în întregime).



Probabil singura limitare pe care am simțit-o pe parcursul testului a fost că diafragma minimă disponibilă e de f/16. Aceasta e arhisuficientă pentru zilele însorite (nu degeaba se vorbea pe vremea filmului de regula însorit-16), iar probabil că producătirii au decis să nu ofere diafragme mai închise pentru a evita aberațiile optice cauzate de difracție... pe de altă parte, prezența f/22 ar fi fost benefică la utilizarea unui filtru ND, când dorim să fotografiem cu timpi de câteva secunde pe timp de zi (ați putut citi despre un astfel de experiment într-un articol din săptămânile trecute). Nu e totuna dacă poți lungi timpul până la 1,5 sau până la 3 secunde...

Nu aș fi crezut că voi ajunge vreodată să fiu mulțumit de un obiectiv Sigma, însă pot spune că 18-35 f/1,8 chiar mi-a plăcut. Principala rezervă față de a-l recomanda la cumpărare ar fi faptul că e, totuși, un obiectiv dedicat aparatelor cu senzor crop, APS-C. Astfel, suma de peste 3000 lei cerută pentru el e măricică, ținând cont că va trebui cel mai probabil să-l vindem dacă ne hotărâm să trecem la full-frame în viitor.

Dacă însă sunteți fideli formatului DX (APS-C) și căutați un obiectiv de clasă profesională, 18-35-ul e o alegere chiar interesantă.

marți, 1 aprilie 2014

La varsta de 3 ani... al meu Nikon D3100, cine altcineva?

Parcă nu-mi vine să cred că au trecut deja trei ani de la sfârșitul lui martie 2011, când mi-am achiziționat primul DSLR, un Nikon D3100... parcă a fost ieri și, în același timp, acum o veșnicie.

Lăsând sentimentalismele la o parte, ce e sigur e că am folosit intens aparatul în tot acest răstimp, realizând nu mai puțin de 34.755 cadre... multe pur experimentale, dar și suficiente care să fi fost acceptate în expoziții sau de către agențiile de fotografie comercială.

Aș spune că m-am descurcat chiar bine cu aparatul, dat fiind că e vorba de un model entry-level... deși tocmai simplitatea e în același timp unul din marile atuuri ale aparatului.

Într-adevăr, de cele mai multe ori posesorii de D3100 sunt luați peste picior de fotografii experimentați și cu dotări mai scumpe, aceștia susținând, cu aroganță, că "ăla nu-i aparat". De acord, nu e un aparat cu care să fotografiezi cu prea mare succes evenimente sportive (sistemul său de focalizare fiind mult mai lent decât cel de pe aparatele de clasă superioară), sau cu care să faci fotografie profesională de studio (nu permite, de exemplu, reglarea temperaturii de culoare în grade Kelvin și nu poate fi declanșat cu telecomanda în infraroșii)... dar asta nu înseamnă că ar fi un aparat prost.

Din contră, dacă stau să socotesc, am făcut cu el în medie 223 cadre pe săptămână - valoare clar peste nevoile amatorului obișnuit, căruia i se adresează aparatul. În tot acest răstimp, singura ocazie când aparatul a dat rateuri a fost pe la 17700 cadre, într-o zi cu arșiță dogoritoare, de la sfârșitul lui iulie 2012.

Trăsesem o serie mai lungă de cadre (cca. 260), într-un interval scurt de timp (două ore și jumătate), cu soarele bătând direct pe aparat. Atunci am primit sinistrul mesaj "Shutter error. Press again to release", care indică o eroare a obturatorului, acesta refuzând să se deschidă, cadrul rezultat fiind complet negru. Din fericire, nu a fost vorba de defectarea celei mai importante piese a DSLR-ului, ci doar de o eroare cauzată de supraîncălzire.

După o pauză de câteva minute la umbră, aparatul și-a revenit la normal și nu am mai întâlnit niciodată până acum eroarea respectivă (și sper să nu o reîntâlnesc prea curând... nu de alta, dar DSLR-urile entry-level nu sunt tocmai renumite pentru fiabilitatea lor, durata de viață a obturatorului, de 100.000 cadre, fiind mai degrabă o estimare optimistă).

În rest, în doar două alte cazuri am mai avut probleme legate de încălzire, acelea nedatorându-se însă aparatului ci stabilizatorului de imagine (VR) din obiectivul 18-105 mm: după puțin peste 100 cadre în soare puternic, în loc să compenseze vibrațiile, obiectivul le amplifica, simțindu-se chiar un tremur de-a lungul obiectivului. O pauză de cca. 15 minute, cu aparatul la umbră, rezolvă problema. Sau putem, la o adică, schimba obiectivele și continua sesiunea foto.

Altfel, ce mi-a plăcut cel mai mult la D3100 a fost ușurința excelentă în utilizare și explicațiile detaliate, oferite la tot pasul, menite a ghida fotograful începător - și pot spune că am învățat multe cu el, și că l-aș recomanda oricărui pasionat de fotografie aflat la început de drum (mai ales că acum un Nikon D3100 second-hand poate fi găsit chiar la 600-700 lei, cu peste un an de garanție).

Oricum, la prețul acesta de revânzare eu nu aș renunța la el (fusese 2499 lei în 2011), mai bine îl țin pentru situațiile în care am nevoie de două configurații de obiective la îndemână.