FotografieCluj.BlogSpot.RO

miercuri, 11 martie 2015

Despre alegerea fotografului pentru nunta. Interviu cu un fotograf de presa, care activeaza in prezent in fotografia comerciala

Puțin mai mult de o lună ne mai desparte de Paști, moment ce marchează începutul sezonului nunților. Și, cum un eveniment de o asemenea importanță trebuie pregătit în cele mai mici amănunte, e bine să ne asigurăm din timp că am achiziționat toate lucrurile de care am putea avea nevoie și am contractat toate serviciile necesare.

Ne vom ocupa în cele ce urmează de unele aspecte ce țin de alegerea fotografului  pentru ziua nunții (și, de ce nu, pentru o ședință trash-the-dress în natură, într-o zi când grijile amenajării sălii și a așezării invitaților au fost lăsate demult în urmă).

Pentru a vă oferi informații cât mai pertinente, am decis ca, pentru articolul de față, să adresez o listă de întrebări unui vechi amic fotograf, care a activat câțiva ani ca fotograf de presă, pentru un cunoscut ziar clujean, înainte de a se dedica în întregime fotografiei comerciale.

Citiți în cele ce urmează răspunsurile lui Cristian Socaciu, în prezent fotograf comercial și de nuntă, fost fotoreporter al ziarului Monitorul de Cluj:

  • În ce măsură te poate ajuta experiența ca fotograf de presă în fotografia de nuntă?
Aceste două tipuri de fotografie sunt foarte asemănătoare, în sensul că nu prea ai ce să regizezi.
  • Fotojurnalism sau regie? În ce proporție va trebui să avem în albumul de nuntă fotografii regizate, portrete studiate, sau din contră cadre spontane, instantanee de pe parcursul evenimentului?
Deși în ziua nunții nu prea ai timp să regizezi cadrele, există cu toate acestea o proporție tinzând către un maxim de 10% din fotografii care pot fi regizate. Dacă ne referim strict la ședinta Trash The Dress, acolo se poate spune că regia predomină, cadrele fiind în proporție de 90% regizate de către fotograf.
  • De cele mai multe ori, mediul în care se desfășoară nunțile e o reală provocare din perspectiva cantității de lumină disponibile, a direcției/direcțiilor din care ea bate și a umbrelor care se pot proiecta (mai mult sau mai puțin inestetic) pe pereți. Ce strategie adopți pentru a face față acestor provocări?
De cele mai multe ori folosesc blitz-ul ca lumină de umplere. Într-adevăr în locații precum biserica lumina este  de obicei foarte puțină, iar în acestea ar trebui să punem la treabă obiectivele luminoase, în paralel cu senzorii foto cei mai performanți, cu un zgomot cât mai redus de imagine
  • Consdieri că e importantă fotografierea în rafală, pentru a surprinde cât mai multe detalii de pe parcursul unui eveniment? La câte cadre ar trebui să se aștepte un posibil client, de pe parcursul unei zile?
Consider că e foarte binevenită rafala, pe care o folosesc ca o tehnică pentru a elimina riscurile apariției clipirii involuntare a ochilor subiecților din fotografie. De asemenea, rafala îti poate da un plus de siguranță în cazul nefericit în care există bad-uri pe card-ul de memorie. Rafala mai este necesară și atunci când la local mirii aruncă paharele, pentru a surprinde exact momentul.

Deși în doar 200 de fotografii poți să acoperi întreg evenimentul, eu prefer să trag undeva la 2000 de cadre la o nuntă, din care selectez mai apoi cam jumatate. Totuși consider că și în acest caz contează în primul rând calitatea și nu cantitatea.
  • Cât e de important aparatul pentru reușita fotografiilor? Ce echipamente folosești în prezent și ce ți-ai dori să folosești?
Un aparat foto mai performant te poate ajuta, dar nu asta stă la baza cadrelor cele mai reușite în fotografia de nuntă. Folosesc în principal un Nikon D610, dar și un D90 ca aparat de backup, împreună cu cu obiective fixe si zoom-uri, acoperind întreaga  plajă focală, de la 14 mm la 200 mm. Dar cel mai mult îmi place să trag cu obiectivele fixe.
  • În ce măsură contează dacă aparatul folosit e full-frame sau cu senzor crop? Chiar e de ajutor să angajez pe cineva cu un full-frame pentru ziua nunții, dacă am deja un DSLR de nivel mediu?
Deși între cele două tipuri de aparate foto există diferențe vizibile, la o nuntă, într-o proportie de 80% ceea ce facre un aparat full-frame poate face si un DSLR cu senzor crop.
  • Fisheye, all-around sau teleobiectiv? Care e cel mai folosit obiectiv pe parcursul unei zile de nuntă?
Cea mai folosită distanță focală este cea standard, de 35mm, precum și valori situate în jurul ei, dar asta nu inseamnă că ședința foto nu se poate condimenta cu cadre trase cu ultra-wide-ul sau cu teleobiectivul.
  • Ce sfaturi personale ai adresa cuiva care dorește să-și aleagă fotograful?
Să studieze bine piața înainte de alegerea fotografului. Fotografiile sunt printre singurele lucruri care îți rămân după o nuntă, sunt amintiri și dovezi ale unui important eveniment din viața unui om.