Gânduri de... lună albastră

A doua lună plină din august este cunoscută ca luna albastră, denumire probabil datorată nuanţei pe care o capătă cerul nocturn în bătaia ei, mai degrabă decât culorii acesteia - care, împrumutând lumina de la soare, nu va putea avea altă tentă de culoare decât cea a luminii solare - variind de la alb-gălbui la roşiatic. Cum însă există ani în care nu vom întîlni de două ori luna plină în cursul lui august, fenomenul este unul destul de rar - următoarea lună albastră va avea loc abia peste 3 ani, în august 2015. Merită deci să ne pregătim aparatele şi să fim cu teleobiectivele pe poziţii, în special dacă norii nu ne vor împieta vederea.

Pentru a fotografia luna la proporţii cât mai apropiate de dimensiunea cadrului, va trebui în primul rând să folosim o focală cât mai lungă: 105 mm de pe un obiectiv precum 18-105este un minim acceptabil ca să se distingă formaţiunile de pe lună - caz în care va trebui să operăm un crop puternic, 12-14 MPx la compresia cea mai redusă fiind un minim de pornire, nicidecum ceva la care putem vorbi de o calitate deosebită a fotografiei rezultate în final.

La 300 mm, lucrurile încep deja să se îmbunătăţească vibzibil: cu un teleobiectiv abordabil ca preţ, precum 55-300mm (pe care îl deţine şi subsemnatul), deja putem obţine în imagine o suprafaţă mult mai mare a discului selenar - deşi, chiar şi în acest caz, ponderea ocupată din cadru va fi destul de mică: cu luna la perigeu, deci fiind cea mai mare din cursul anului, fotografiind în 14 MPx am reuşti să obţin o suprafaţă de 597x576 pixeli ocupaţi efectiv de aceasta... cu alte cuvinte, ideal ar fi să utilizăm focale semnificativ mai lungi - precum oferă acest Samyang 650-1300 mm (necesită un adaptor pentru montura Nikon, focalizarea realizându-se exclusiv manual).

În ce priveşte parametrii expunerii, profunzimea va fi minimal influenţată de diafragma utilizată, dată fiind distanţa (literalmente) astronomică la care se află subiectul nostru. Pentru convenienţă, putem utiliza fără probleme diafragme relativ închise, în jurul a f/8. În ce priveşte timpul de expunere, apare problema faptului că, practic dorim să fotografiem o sursă de lumină - astfel, nu ne vom putea baza pe măsurarea automată, care ar propune timpi lungi, adecvaţi cerului nocturn, dar care ar lăsa un disc alb, cu marginica de reflector, în locul lunii. Astfel, vom recurge, funcţie de sensibilitatea ISO minim acceptată de aparat (ISO 100 sau 200), la timpi scurţi, de 1/300-1/500 sec.

Desigur, ne putem baza pe stabilizarea optică cu care producătorii au echipat obiectivul, pentru a minimiza riscul ca imaginea să fie mişcată, deşi ideal ar fi să utilizăm un trepied şi fie să declanţăm cu funcţia de întârziere, fie să apelăm la o telecomandă, precum Nikon ML-L3.

După cum ne spun cele mai elementare noţiuni de astronomie, luna nu are lumină proprie, ea acţionând doar ca un reflector pentru lumina solară (o blendă de dimensiuni cosmice, dacă ne e permisă alegoria). În consecinţă, balansul de alb ar trebui reglat pe lumină diurnă; totuşi, dacă dorim să conferim imaginii o tentă labastră mai pronunţată, putem recurge la un mic artificiu tehnic: alegând modul Incandescent pentru balansul de alb, răcim artificial coloritul imaginii - şi obţinem tenta albăstrie a discului selenar, pe care ne-o doream (şi cu care suntem obişnuiţi din producţiile cinematografice, am putea adăuga).

Puteţi vedea în cele ce urmează o primă imagine realizată în seara de 30 august, deci cu o noapte înainte ca fenomenul lunii albastre să fie la intensitatea sa maximă, precum şi o editare de tip HDR înfăţişând luna cu tenta de albastrău pe care o redă atmosferei nocturne, la maximul ei.

Ghiţă Mureşan Summer Camp şi fotografia sportivă, la Polus Center Cluj

Sâmbătă, 25 august, a avut loc la Polus Center Cluj un workshop de fotografie sportivă, organizat de Yellow Store Cluj, eveniment pentru care doresc să-i felicit pe organizatori şi să le mulţumesc, pe această cale, pentru buna sa desfăşurare.

Mulţumită Yellow Store, ne-am bucurat de  prezenţa reputatului fotograf de sport Sebastian Marcovici - un eveniment în sine pentru comunitatea nikoniştilor clujeni, având astfel ocazia de a discuta şi afla câte ceva din experienţa cuiva care a făcut din surprinderea instantaneelor înfăţişând scenele de acţiune, dar şi expresiile jucătorilor un mod de viaţă.

Workshop-ul a fost cu atât mai instructiv cu cât, întrucât am avut acces practic nestânjenit printre participanţii la antrenamemtele tinerilor baschetbalişti prezenţi la Ghiţă Mureşan Summer Camp, am putut exersa în practică sfaturile d-lui Marcovici şi a vedea imediat rezultatele aplicării acestora - beneficiind, poate chiar mai important, de feedback-ul dânsului.

Am învăţat cu această ocazie că, pe cât de importantă e surprinderea corectă a dinamicii jocului, la fel de importante sunt fizionomiile jucătorilor, redarea trăirilor intense ale acestora - elementul care, dacă stăm să ne gândim, este cel care umanizează competiţiile, făcându-le să fie ceva ce urmărim cu sufletul la gură, nu simple confruntări dintre boţii unui joc de strategie.

Un lucru esenţial în fotografierea sportivă punctat de dl. Marcovici a fost alegerea optimă a punctului de staţie pentru fiecare sport în parte, ca şi pentru ce aspecte ale acestuia dorim să ilustrăm. Şi, desigur, să alegem optica potrivită pentru fiecare situaţie de fotografiere sau, în cazul în care acest lucru e imposibil, să ne concentrăm atenţia asupra ceea ce putem fotografia - şi să fotografiem cât mai corect cu putinţă - nu asupra a ceea ce am dori, dar este dincolo de mijloacele noastre.

De asemenea, am putut experimenta fotografierea cu diafragme deschise, pentru a avea maximum de lumină necesar surprinderii scenelor de acţiune cu un timp de expunere cât mai scurt (am constatat că, atunci când jucătorii se rotesc, chiar la 1/300 sec. există riscul de a-i surprinde neclari), atât cu al meu fix de 35 mm - util în surprinderea cadrelor largi, precum şi a acţiunii din proximitatea fotografului - cât şi, pentru câteva cadre, cu un impresionant 70-200 f/2,8.

Spun asta pentru că avem de-a face cu un obiectiv vizibil de clasă profesională: rapid în focalizare, precis (adio interminabilelor curse faţă-spate ale elementului frontal de pe 55-300, care rămâne altfel un teleobiectiv de buget absolut decent), luminos cu a sa deschidere maximă a diafragmei de 2,8 pe întreaga plajă de focale, dar şi dimensiuni deloc de ignorat: elementul frontal de 77 mm şi greutatea de 1540 grame fac din 70-200 orice numai "săpunieră" nu.

Pe scurt, a fost o ocazie memorabilă, în care pe lângă oportunitatea de a învăţa lucruri noi în fotografie, l-am cunoscut personal pe baschetbalistul NBA Ghiţă Mureşan, o prezenţă pe cât de impunătoare, pe atât de agreabilă, ca şi pe (foarte) tinerii jucători, cărora nu pot decât să le urez succes în sportul pe care şi l-au ales.

În cele ce urmează, puteţi vedea câteva imagini din cadrul evenimentului.

Clujul văzut din turnul Catedralei Szent Mihaly

Între 13 şi 20 august 2012 au avut loc la Cluj Zilele Culturale Maghiare, cu ocazia cărora Catedrala Szent Mihaly, reper emblematic al urbei de pe Someş, a avut porţile deschise publicului interesat atât de religie şi arhitectura gotică, cât şi... de a vedea centrul istoric de la înălţime. Din punct de vedere fotografic, acest lucru a presupus fotografierea, într-un interval scurt de timp - în ritmul grupului turistic, mai precis -a cât mai multor repere, în cele patru zări, fiind necesarră adaptarea rapidă la condiţiile de lumină determinate de direcţia de bătaie a soarelui. Pentru a avea controlul total asupra expunerii, am utilizat modul manual, parametrii optimi fiind evidenţiaţi în rândurile ce urmează.

Edificat între 1837 şi 1860, turnul în stil neogotic a fost ataşat faţadei nordice a bisericii Szent Mihaly, a cărei piatră de temelie fusese pusă cu mai bine de cinci secole înainte, în 1316. Având o  înălţime de 80 metri incluzând crucea, a devenit cel mai înalt turn de biserică din România şi, desigur, cel mai notabil reper arhitectural (şi turistic) al Clujului.

Ocazia rară, pricinuită de serbarea Zilelor Culturale Maghiare, a fost că acesta şi-a deschis porţile publicului, care a putut să escaladeze scările înguste de lemn, să exploreze cotloanele sale pline de istorie şi, cel mai important din perspectiva fotografică, să iasă pe terasa circulabilă şi să facă poze în cele patru zări, având Clujul practic ca-n palmă.

Funcţie de ora vizitei, lumina a fost, evident, favorabilă unor direcţii de fotografiere şi complet ostilă altora. Ce vă poate ajuta în astfel de situaţii este să observaţi direcţia în care cade umbra turnului şi să vă orientaţi atenţia înspre acel sector, pentru a avea întotdeauna soarele în spate.  Puteţi, desigur, fotografia şi cu soarele bătând din lateral, caz în care contururile vor fi mai pronunţate - aspect care, desigur, poate fi în avantajul vostru dacă îl exploataţi judicios.

În jurul orelor 10:30, la care am vizitat turnul, deşi soarele a urcat destul de mult pe cer, direcţia sa este încă destul de vizibil ca bătând dinspre est spre vest, ceea ce va permite imortalizarea excelentă a centrului vechi, şi până la Cluj Arena, cartierele Mănăştur şi Grigorescu, precum şi, în zare, dealurile Gilăului, cu siluetele lor plăcute ochiului (desigur, într-o zi cu nebulozitate redusă).

În orice caz însă, indiferent de oră, lumina va fi mai favorabilă dinspre sud înspre nord - fapt de care puteţi profita pentru a imortaliza deschiderea oraşului pe axa nord-sud, îndreptându-vă atenţia spre dealurile care flanchează cartierele Dâmbu rotund şi Iris. Deşi este o zonă mai puţin turistică, acest lucru nu trebuie privit ca un dezavantaj; din contră, este o perspectivă nouă asupra Clujului, diferită de cea de pe Dealul Cetăţuii, de unde sunt realizate majoritatea imaginilor (care, cu versantul său cu expunere sudică, este excelent pentru admirarea oraşului, dar pune şi dificultăţi pentru fotografi în cea mai mare parte a zilei).

Din punct de vedere tehnic, pentru un maxim de profunzime, dar şi pentru a gestiona lumina puternică, am folosit diafragme de f/13-f/14, timpi de 1/100-1/200 secunde şi sensibilităţi ISO netrecând de 200 (singurul motiv pentru a nu rămâne la ISO 100 este de a putea folosi focale mai lungi, de cca. 100 mm, fără riscul mişcării imaginilor, chiar la diafragme închise). La aceste valori reduse, riscul apariţiei granulaţiei este practic inexistent, cu excepţia fotografiilor trase în contralumină (inevitabil, o latură a oraşului va fi în contralumină; singura modalitate de a evita acest lucru ar fi să nu o fotografiem şi să ne programăm o nouă vizită, la o oră mai târzie, când lumina ar fi favorabilă şi pe această direcţie).

Pentru interior, desigur, se schimbă situaţia: diafragme cât mai deschise (f/3,5, sau chiar mai deschisă, dacă obiectivul o permite, ISO 800 - un compromis acceptabil între granulaţie şi luminozitate, timpi de câteva zecimi de secundă). Pentru a dispune atât de unghiurile largi, cât şi de focale mai lungi, am preferat să menţin 18-105-ul pe aparat (mai ales că, într-o clădire veche, este mai mult praf decât ar fi indicat pentru schimbarea obiectivelor); un fix de 35 mm cu al său f/1,8se poate dovedi însă de un real ajutor în interior - şi încadrarea sa poate servi suficient de bine şi în fotografia de peisaj.

Puteţi în cele ce urmază să vedeţi mai multe imagini pe care le-am realizat cu această ocazie, cu ansamblul D3100+18-105+filtru de polarizare.

Bolta înstelată, imagini fascinante graţie expunerilor prelungite

Lăsarea întunericului nu înseamnă nici pe departe că trebuie să lăsăm aparatele de fotografiat... din contră, noi subiecte devin posibile, graţie expunerilor prelungite, de ordinul zecilor de minute sau, prin suprapunerea imaginilor, chiar al orelor. Putem astfel surprinde lucruri imperceptibile cu ochiul liber, cum ar fi mişcarea descrisă de stele pe cer. Astfel, aşa cum pe timpul zilei soarele va urca şi coborî înspre linia orizontului, pe o traiectorie eliptică, şi stelele şi constelaţiile vizibile vor descrie o mişcare similară - desigur, cu precizarea că acestea devenind vizibile odată cu lăsarea întunericului, doar mişcarea de coborâre pe curbă va fi perceptibilă; locul rămas liber pe boltă va fi luat de alte şi alte constelaţii, pe măsură ce noaptea înaintează. Astfel, dacă la o expunere de cca. 30 secunde imaginea boltei înstelate ne va părea uşor mişcată - nu pentru că aparatul nu era fixat pe trepied, ci ca urmare a rotaţiei Pământului, la expuneri mai lungi, de ordinul zecilor de minute, acest lucru poate fi exploatat în mod creativ, după cum vom vedea în cele ce urmează.

Cel mai important lucru este să ne hotărân de la bun început ce dorim să fotografiem: starea boltei la un moment dat, caz în care va trebui să ne limităm expunerile la maximum 15-20 secunde, pentru a evita ca stelele să apară cu dâre de mişcare, ce ar sugera în acest caz o deficenţă de ordin tehnic, sau, din contră, mişcarea boltei pe cer, situaţie ce necesită expuneri de ordinul a minimum 30 minute sau mai mult pentru rezultate suficient de sugestive.

Urmează, desigur, să selectăm zona din cer asupra căreia ne vom focaliza atenţia (şi obiectivul; pentru rezultate optime, vom folosi focalizarea manuală, întrucât sistemul de detecţie pe bază de contrast al DSLR-urilor de nivel mediu şi de început de gamă este practic inutilizabil în atari situaţii). În acest sens, putem fie să selectăm o zonă cât mai densă în stele, fie să alegem o constelaţie cu o formă uşor de recunoscut - precum Carul Mare, extrem de vizibil pe timp de vară.

Pentru pasionaţi, există, desigur şi varianta consultării unei lucrări de astronomie sau a unei aplicaţii pentru smartphone - Google oferă, spre exemplu, Sky Map for Android, cu ajutorul căreia veşi şti în orice moment ce constelaţii sunt vizibile din locaţia dumneavoastră - şi veţi putea orienta aparatul în mod corespunzător. În acest mod, nu doar că veţi fotografia bolta înstelată într-un mod estetic, ci şi riguros din punct de vedere astronomic.

Un posibil factor perturbator, fiind vorba de expuneri extrem de lungi, este reprezentat de luminile urbane. Astfel, pentru a le minimiza influenţa negativă, ideal ar fi să realizaţi fotografiile când sunteţi într-o ieşire la munte, sau cel puţin dintr-un cartier plin de verdeaţă şi cu o densitate mai redusă a străzilor şi la suficientă distanţă de acestea (personal, am realizat imaginile de mai jos din cartierul clujean Andrei Mureşanu).

În schimb, a include doar cerul fără un reper terestru poate fi un lucru destul de clişeistic - caz în care ar fi preferabil să includem şi un astfel de reper, de cele mai multe ori o stâncă sau nişte ruine, care vor fi iluminate de noi, cu ajutorul unei lanterne; alternativ, putem pur şi simplu "picta cu lumină" o anumită suprafaţă, un timp dat (câteva secunde, mult mai puţin decât expunerea cerului, în caz contrar zona respectivă riscând a arăta "arsă").

În ce priveşte diafragma utilizată, vom merge de la f/16 în cazul expunerilor de 30-40 minute, deschizând-o până la un f/4, pentru expunerile de câteva zeci de secunde. Ideal este, desigur, să ţinem sensibilitatea ISO sub control, netrecând de ISO 200, pentru a evita granlulaţia, care devine cu atât mai preztentă cu cât timpul de expunere este mai lung şi, implicit, creşte temperatura senzorului de imagine.

Un alt aspect de care trebuie să ţinem cont este cel al temperaturii de culoare - implicit, reglajele pentruz lumina diurnă vor da o tentă uşor maronie imaginii, în timp ce ochiul uman va percepe cerul ca fiind de un bleumarin închis - motiv pentru care este indicat să răcim temperatura de culoare rezultată. Astfel, alegând modul Incandescent, vom obţine o culoare mult mai apropiată de ceea ce am dori, pentru o imagine de efect - evitând necesitatea unei postprocesări laborioase.

Întrucât dorim o cuprindere cât mai largă, pentru a obţine şi efectul de rotire a boltei, vom folosi focale cât mai scurte - 16 sau 18 mm, funcţie de cât ne permite obiectivul (un 16-85 fiind preferabil unui 18-105 în acest caz). Putem, desigur, apela la DSLR-ul nostru uzual, sau, pentru cei cu adevărat pasionaţi de subiect, au apărut soluţii dedicate, precum acest Canon 60Da, cu un filtru infraroşu special pentru astrofotografie.

Observaţi în cele ce urmează această imagine - în fapt, o suprapunere a 5 expuneri a jumătate de oră, realizate cu D70-ul meu, utilizând pentru declanşare Telecomanda Nikon ML-L3 - înfăţişând bolta înstelată de deasupra Clujului, pe timp de primăvară - perioadă a anului când luceafărul de seară este cel mai vizibil.

Imaginea de mai jos a fost realizată cu o expunere de 19 minute, pe care am fost nevoit să o întrerup ca urmare a apariţiei unui nor. Este important să urmăriţi ce se întâmplă pe cer şi, în cazul în care vor apărea nori în sectorul în care fotografiaţi, să întrerupeţi după maximum câteva zeci de secunde expunerea. În caz contrar, întrucât norii reflectă lumina cât de slabă de la sol, vor ruina complet efectul reprezentat de expunerea stelelor în succesiunea poziţiilor lor. Totuşi, dacă lăsaţi norii să intre în cadru un scurt răstimp, vălul format de aceştia în mişcarea lor va da un plus de savoare imaginii.

O altă problemă ce apare la expunerile prelungite - precum în cea de mai jos, de 43 minute, este cea a granulaţiei pronunţate, accentuată de încălzirea senzorului. Aceasta poate fi atenuată parţial prin convertirea imaginii în alb-negru - caz în care "zgomotul" de imagine nu va mai apărea ca puncte colorate deranjante, putându-se confunda, la o primă vedere, cu infinitul stelar - deşi, raţional privind imaginea, nu are cum fi aşa, în condiţiile în care punctele nu au traiectoria urmată de stelele surprinse în mişcare.

Cu cât ţintiţi mai sus pe cer, cu atât efectul de rotaţie va fi mai vizibil. Totuşi, în acest caz trebuie să aveţi grijă, dacă sunteţi pe o terasă, să vă apară cât mai puţin din streaşină - sau, cel puţin, să o desaturaţi încât să fie minimal deranjantă. Problema e că exact în zona superioară a imaginii efectul dat de rotirea bolţii celeste e cel mai pronunţat şi tocmai acolo riscă să apară obiectele parazite - aceasta şi deoarece vizorul aparatului, inducând un factor de micşorare, poate fi utilizat doar aproximativ pentru încadrarea imaginii. Faceţi eventual câteva cadre de test, pentru a determina unghiul optim, încât să vă apară cât mai puţin din streaşină în imagine - sau, ideal, realizaţi fotografiile din câmp deschis.

De asemenea, un element ce poate da un plus de dinamism imaginii îl constituie trecerea avioanelor - ale căror becuri de semnalizare le vor marca clar traiectoria - după cum se observă în partea superioară a ultimei imagini. Desigur că, ideal ar fi fost dacă avionul ar fi traversat cadrul pe o diagonală şi într-o zonă mai de impact, însă este un element greu predictibil - cu excepţia cazurilor în care aţi pândi avioanele ce se pregătesc de aterizare - dar care au, de regulă, traiectorii mai joase pe boltă.

Acestea fiind spuse, nu îmi rămâne decât să vă urez spor la fotografiere, cât timp sunt alături de noi nopţile frumoase de vară!

Apusul soarelui, de la pastişă la artă

Un moment al zilei deosebit de spectaculos din perspectiva coloritului cerului, dar şi a posibilităţii de a privi direct soarele - care, pe parcursul zilei, este chiar dăunător vederii şi senzorilor foto -  îl constituie apusul, cu nuanţele sale în perpetuă schimbare, de la galben-portocaliu, trecând prin roşu aprins şi până la violaceu. Subiect tratat poate excesiv de pictori şi fotografi deopotrivă,  apusul soarelui a devenit mai mult decât un clişeu - aproape exemplul standard când vine vorba de clişee fotografice. Acest lucru nu se datorează însă banalităţii sale, ci pur şi simplu faptului că este unul din cele mai abordabile subiecte fotografice: oricine se află pe înserat într-un punct de staţie cu deschidere vestică la linia orizontului îl va putea surprinde în toată splendoarea sa - sau, cum din nefericire se întămplă în majoritatea cazurilor, îl va banaliza, realizând o compoziţie lipsită de dramatism, monotonă, departe de farmecul atmosferei ai cărei martori am fost. Tocmai de aceea, este bine să cunoaştem câteva criterii compoziţionale, precum şi câteva reglaje optime pentru expunere, astfel încât să obţinem mai mult decât simple pastişe, fotografii de impact vizual maxim.

Cel mai important lucru pentru a surprinde un apus reuşit de soare este a avea un punct de staţie din care să vedem nestânjeniţi linia orizontului - orice elemente care se interpun între noi şi soare, precum coronamentul copacilor sau unele clădiri înalte riscând fie să ne compromită total imaginea, prin faptul că soarele se ascunde în spatele lor înainte de a slăbi în intensitate şi a a vea culoarea roşiatică potrivită, fie cel puţin să ne strice compoziţia, dacă vreun obiect proeminent va apărea într-unul din punctele de interes ale cadrului.

De aceea, este bine să ne alegem o zonă cunoscută, unde ştim dinainte în ce loc va apune soarele - aspect ce variază în funcţie de anotimp, pentru o aceeaşi deschidere dată: soarele va apune cu atât mai la nord-vest cu cât suntem mai aproape de solstiţiul de vară, şi cu atât mai la sud-vest, cu cât ne apropiem de solstiţiul de iarnă. Astfel, în anotimpuri diferite putem obţine fotografii cu soarele în poziţii radical diferite - existând posibilitatea ca în anumite luni să vem un apus splendid, iar în altele soarele să fie obturat de o clădire mai înaltă, sau de un copac, spre exemplu, exact în momentul în care ar fi cel mai spectaculos.

Contează de asemenea şi condiţiile meteorologice: ideal ar fi să avem o zi frumoasă, cu nebulozitate redusă şi, mai ales, cu cât mai puţine particule în suspensie - acestea fiind cel mai mare duşman al clarităţii imaginilor. Totuşi, absenţa completă a norilor nu este de dorit -  chiar dacă ar permite redarea cea mai fidelă a soarelui, imaginile ar fi prea monotone.

Este deci preferabil să existe câţiva nori, cu forme, consistenţe şi texturi diferite, care, prin iluminarea din spate, să capete un efect de aureolare aurie sau roişiatică, funcţie de intensitatea soarelui şi de grosimea norilor. O situaţie fericită, deşi rar întâlnită, este când umiditatea se concentrează în straturile superioare ale atmosferei, încât suprafeţe întinse ale cerului să fie acoperite de nori puţin denşi, alternând cu suprafeţe de cer liber, iar vântul să bată suficient de repede pentru a le da un aer diafan, mătăsos. În momentul în care soarele se va apropia de orizont, razele sale vor ilumina practic de dedesubt norii, imprimându-le o tentă roşiatic-portocalie deosebit de interesantă.

Puteţi de asemenea profita de eventualele dâre de condens ale avioanelor, şi acestea fiind mai puternic profilate de soarele serii, ale cărui raze le vor ilumina, pentru scurt timp, de dedesubt. În cazul în care aveţi teleobiectivul montat şi surprindeţi un avion în trecere la mare înălţime, acesta este unul din cele mai propice momente pentru a-l fotografia, soarele acţionând, în aceste ultime momente ale zilei, ca un gigantic reflector natural - aspect de care, ca fotografi, trebuie să profităm din plin.

Din punct de vedere tehnic, cum fotografiem în contra luminii, va trebui să folosim diafragme închise, de la f/11 la f/16 (nu are sens să folosim f/22 decât dacă dorim neapărat timpi de expunere mai lungi, la maximum de închidere a diafragmei făcându-şi apariţia difracţia) şi timpi de expunere scurţi. Totuşi, pentru ISO 200, aceştia vor varia, funcţie de cât de aproape e soarele de linia orizontului, de la un 1/800 sau chiar 1/1250 când mai este aproximativ o oră de lumină, sau când fotografiem discul solar, cu 10-15 minute înainte de a trece de lina orizontului, cu o focală lungă (acum şi la răsărit fiind singurele momente în care e recomandabil să facem acest lucru), până la 1/320 sau chiar 1/125, dacă dorim să surprindem cât mai multe detalii în lumina de crepuscul.

În ce priveşte obiectivele utilizate, depinde dacă doriţi să surprindeţi detalii cu discul solar - caz în care aveţi nevoie de focale lungi, uneori nici 300 mm nefiind deloc excesiv; un 70-300 mm montat pe senzorul crop se va dovedi un ajutor de nepreţuit, graţie factorului de multiplicare. În schimb, dacă doriţi să cuprindeţi porţiuni mai întinse ale cerului, puteţi apela cu încredere la "calul de bătaie", 18-105, care se va achita mai mult decât onorabil şi de această sarcină.

Puteţi vedea mai multe imagini de la apusul din seara solstiţiului de vară, 21 iunie 2012, pe pagina mea de Facebook. După cum se poate observa, din punctul de staţie ales - etajul superior al unui bloc din cartierul clujean Andrei Mureşanu - la solstiţiul de vară soarele trece exact pe deasupra turlei bisericii Sfântul Mihail, pentru a apune uşor la nord de hotelul Belvedere.

De asemenea, puteţi vedea mai multe imagini realizate în lumina apusului, în albumul meu omonim de pe Facebook.

Alegeţi ora optimă pentru fotografia de peisaj

Suntem în plin sezon al vacanţelor, vremea frumoasă ne îndeamnă la călătorii, iar programul mai relaxat, de vară, ne permite acest lucru. Aşa că ne facem bagajele şi purcedem la drum, către destinaţia de vacanţă mult-visată. Şi cum nicio vacanţă nu ar fi completă fără fotografiile de rigoare, este bine să înem cont de câteva recomandări esenţiale, care ne vor ajuta să obţinem imagini care nu doar să consemneze că am fost acolo, ci la care chiar persoane cărora locul respectiv nu le spune nimic să dorească să se uite. Vom aborda în postările ce urmează tema fotografiei de vacanţă şi peisaj.

Majoriotatea celor care îşi cumpără un aparat de fotografiat îşi închipuie că performanţele acestuia sunt singurul lucru care contează pentru a obţine instantanee de călătorie cât mai reuşite. Pasul următor constă în declanşarea de nenumărate ori pe zi, pentru a avea la sfârşit o colecţie de poze care consemnează călătoria întreprinsă, reperele întâlnite în cale... şi cam atât.

Imaginile obţinute vor arăta tern, culorile vor fi şterse, iar umbrele - complet nefavorabile. Deazmăgirea faţă de momentul la care ne-am bucurat de frumuseţea locurilor va fi totală. Aceasta se întâmplă însă nu ca urmare a vreunei deficienţe tehnice sau a necunoaşterii funcţiilor aparatului, cât a nealegerii momentului optim de fotografiere, în care lumina să pună în valoare subiectul, nu să acţioneze împotriva noastră.

Astfel, de multe ori sentimentul că suntem în vacanţă ne va împinge să ieşim din hotel aproape de orele amiezii, să ne entuziasmăm de orice reper mai interesant - în special dacă suntem în străinătate - şi astfel să declanşăm fără a alege momentul şi unghiul potrivit. Tocmai de aceea este important să cunoaştem orele optime de fotografiere, precum şi cele în care este mai indicat să nu facem poze: mai bine vizităm o expoziţie în acel interval.

• Ideal este să beneficiem de orele de aur ale zilei - când lumina soarelui bate la un unghi suficient de ascuţit, lăsând umbre lungi, iar nuanţele primesc o tentă caldă, galben-aurie. Vara, acest lucru se întâmplă începând cu orele 7:30 ale dimineţii, şi până pe la 09:30 maximum; după-masa, începând cu orele 18:30 şi până când există lumină suficientă, în jurul orelor 20. Deşi începe la ore mai mai târzii şi se termină mai devreme, fenomenul este mai pronunţat primăvara - cu condiţia, desigur, să beneficiem de o vreme frumoasă şi de absenţa nebulozităţii atmosferice, care strică mult din farmecul luminii calde.
• Putem totuşi fotografia cu suficient succes până în jurul orelor 10:45 ale dimineţii, sau, după-masa începând cu orele 15. Deşi lumina va fi mai albă şi mai dură la aceste ore, încă soarele nu e suficient de sus pe cer încât umbrele verticale să ne compromită total pozele; alegând direcţia optimă spre subiect, fotografiind cu soarele în spatele nostru, dinspre est înspre vest dimineaţa şi dinspre vest înspre est după-masa, obţinem rezultate cât se poate de favorabile (şi, desigur, putem încălzi o idee culorile fie utilizând un filtru warm, fie în postprocesarea fisierului Raw).
• Evitaţi pe cât posibil să faceţi poze în lumina dură şi cu razele soarelui căzând aproape vertical, pe întreaga durată a amiezii (începând cu orele 10:45-11şi cel puţin până la 13:30-14). În cazul fotografiei de peisaj, veţi observa că totul are un aspect tern, ca de film expirat, sau de poză lăsată cu anii la soare. Deaorece fotografiem obiecte situate la o distanţă mai mare, şi avem de-a face cu subiecte neînsufleţite, nu este într-atât de grav ca în cazul portretelor - unde mai bine ducem subiectele într-un petec de umbră şi folosim blitzul de umplere cu generozitate, decât să obţinem personaje cu nasuri alungite, cearcăne şi bărbii pronunţate de soarele vertical al amiezii.
• Toamna şi primăvara, intervalul în care putem face poze reuşite se lungeşte cu cca. trei sferturi de oră, ca urmare a devierii sudice a soarelui: astfel, chiar la amiază, acesta nu va cădea vertical, ci dintr-un unghi orientat dinspre sud înspre nord - fapt pe care îl putem utiliza în avantajul nostru şi să salvăm situaţia, dacă nu avem de ales şi trebuie să fotografiem la orele amiezii, cum adeseori se întâmplă în fotografia de eveniment - deşi recomandarea anterioară rămâne valabilă.
• Un alt moment de care e bine să profităm - de data aceasta pentru fotografii nocturne de efect - este aşa-numita oră albastră (ce ţine, mai exact, cca. 35-40 minute). După ce soarele a coborât sub linia orizontului şi începe să se lase întunericul, cât timp straturile superioare ale atmosferei sunt încă iluminate, acestea capătă o nuanţă de un albastru fascinant, ce dă acel plus de savoare fotografiei nocturne, ce ar dispărea odată ce cerul ar fi complet negru. În plus, faptul că subzistă încă lumina, ne permite să utilizăm diafragme mai închise chiar pentru expuneri fără telecomandă - deşi utilizarea trepiedului devine obligatorie - noi putând obţine un maixmum de detalii, spre exemplu la f/8-f/11, la expuneri de 15-20 secunde.

Acestea fiind spuse, să arumcăm în continuare o privire asupra unor imagini de test, pe care le-am realizat în diverse momente ale zilei, din primăvară până în vară, privind cartierul clujean Andrei Muresanu dinspre est înspre vest.

Fig.1: 13 martie 2012, ora 11:31. 1/100 sec., f/11, ISO 100. Observăm culorile calde, afectate însă uşor de nebulozitatea atmosferică, des întâlnită în lunile de primăvară.

 

Fig. 2: 13 martie 2012, ora 15:54. 1/40 sec., f/14, ISO 100. Repetând fotografierea în aceeaşi zi, dar la o oră la care soarele bătea direct înspre aparat, culorile sunt mai terne şi contrastul mai slab. Situaţia a fost parţial salvată de nori, care au difuzat lumina, nelsând-o să intre brutal în aparat.

 

Fig. 3: 15 martie 2012, ora 12:46. 1/80 sec., f/14, ISO 100. Observăm că, la orele amiezii, streaşinile şi hornurile aruncă umbre similare cu cele care ar strica fotografiile de portret. Totuşi, cum suntem la început de primăvară şi soarele bate uşor dinspre sud, problema luminii verticale este parţial atenuată - fenomenul fiind mai puţin deranjant decât în plină vară; din contră, dacă am fi putut alege un punct de staţie mai avantajos, sau un subiect plasat mai înspre nord, ar fi putut fi o fotografie reuşită chiar la această oră, primăvara (din raţiuni de consistenţa experimentului, am preferat să utilizez aceeaşi orientare în toate imaginile).

 

 Fig. 4. 8 august 2012, ora 7:31. 1/400 sec., f/11, ISO 200. Observăm că soarele verii, la o oră timpurie, aduce de departe cea mai favorabilă iluminare pentru subiectul nostru - pe care focala relativ lungă, de 140 mm, ne ajută să-l scoatem în evidenţă prin încadrarea mai strânsă. Putem observa că acesta a reprezentat momentul optim de fotografiere, pentru subiectul ales, de pe direcţia dată.

 

 Fig. 5. 8 august 2012, ora 19:36. 1/200 sec., f/11, ISO 200. Prin contrast, fotografierea aceluiaşi subiect 12 ore mai târziu, cu soarele bătând din spate, direct înspre aparat, reprezintă cel mai nefavorabil moment pentru redarea subiectului ales. Culorile sunt fade, contrastul e slab, imaginea arată deficitar expusă chiar dacă din aparat s-a făcut tot posibilul pentru a o expune corect, în situaţia dată. Aceasta este o situaţie vizibil de evitat. Dacă totuşi este necesar să fotografiaţi un subiect pe care nu îl veţi revedea prea curând, încercaţi să reduceţi cât puteţi din razele parazite cu ajutorul filtrului de polarizare (deşi efectul este destul de slab în lumină directă), iar pentru a prezenta imaginile, puteţi încerca o conversie în alb-negru, absenţa totală a culorii putând atenua impresia negativă dată de culorile terne.

Astfel, dacă ne uităm la Fig. 6, ce reuneşte imaginile din Fig. 4 şi 5, observăm că, lipsită total de culoare, imaginea din dreapta nu mai strigă atât de puternic "lumină prost aleasă" - deşi, chiar şi în acest caz, imaginea din stânga e net mai bună. 

 

Fig. 7. 5 august 2012, ora 20:29. 1/500 sec., f/9, ISO 200. În ultima imagine, observăm cum poate fi exploatată creativ lumina apusului - utilizând o focală strânsă de 78 mm, pentru a elimina zonele irelevante de cer, setarea balansului de alb pe Tungsten, pentru a imprima tenta albastră imaginii - încă nu suntem în fapt la ora albastră, soarele fiind încă vzibil pe cer, însă efectul acesteia a putut fi recreat suficient de bine, chiar cu razele soarelui brăzdând încă norii, înainte de apusul ce urma peste mai puţin de 10 minute.

 

Observăm din cele de mai sus că simpla realizare a reglajelor optime pentru expunere nu ne garantează şi obţinerea unor imagini reuşite, la aceasta contribuind în mod crucial cunoaşterea şi exploatarea condiţiilor optime de lumină. Avantajul major este că, cu puţină pregătire şi răbdare, puteţi obţine imagini incomparabil mai bune decât la o declanşare spontană.

Nu îmi rămâne decât să vă urez lumină bună în cadru, oriunde aţi merge!

---

Publicitate:

Clădirea Cazinoului Cluj, cu Tokina ultra-wide, 12-24

De cele mai multe ori când ne plimbăm într-un oraş străin, sau pur şi simplu admirăm ce s-a construit sau renovat în urbea noastră - cum e cazul clădirii Cazino, redeschisă publucului clujean din primăvara acestui an - am dori să imortalizăm ceea ce vedem... constatând apoi, cu dezamăgire, că în poze am putut cuprinde mult mai puţin decât am văzut, iar fragmentarea duce la pierderea atmsoferei locului - fiind astfel imposibil a realiza fotografie de călătorie, în urma eforturilor noastre rezultând nişte poze banale.

Acest lucru se întâmplă deoarece majoritatea obiectivelor nu au un unghi de încadrare suficient de larg: aşa-numitele obiective all-around sunt gândite să poată surprinde atât un plan apropiat relativ larg, cât şi subiecte mai îndepărtate - reprezentând, în consecinţă, un compromis acceptabil, dar totuşi departe de optim. Avem în vedere situaţia în care fie pur şi simplu nu ne putem îndepărta suficient de clădirea pe care dorim să o fotografiem, fie, în cazul în care ne îndepărtăm, ne-ar intra în cadru elemente perturbatoare - în genul atât de omniprezentelor cabluri.

Astfel, spre exemplu, obiectivul kit de la Nikon are un unghi de cuprindere destul de limitat, de 76 grade la focala de 18 mm, iar un all-around de clasă mai avansată, precum 16-85, f/3,5-5,6, are deja 83 grade (toate focalele sunt exprimate pentru formatul de senzor DX). Şi totuşi, se poate mai mult - chiar fără a trece în domeniul obiectivelor fish-eye, extrem de spectaculoase, dar care induc distorisiuni artistice, dar inacceptabile în fotografia de arhitectură (dar care se pot dovedi cel puţin interesante în cazul în care doriţi să vă faceţi autoportrete din mână cu DSLR-ul - cum e cazul cu acest Samyang AE 8mm f/3,5 Aspherical IF MC Fisheye).

Există în acest sens obiectivele superangulare (ultra-wide), care vă vor permite să staţi mult mai aproape de subiectul fotografiat, fără riscul că veţi tăia baza clădirii sau că va trebui să ignoraţi o anumită porţiune a acesteia în desfăşurarea orizontală. Puteţi astfel să le cuprindeţi în întregime - aspect extrem de util dacă, spre exemplu, realizaţi fotografii pentru site-urile de stock photography, unde orice eroare de încadrare e penalizată drastic.

Personal, am avut ocazia să testez pe larg un Tokina 12-24mm f/4 AT-X124 PRO DX II, un obiectiv cu o construcţie care, deşi pe alocuri dă senzaţia de plastic finisat aproximativ, e de o calitate optică exemplară - atât în ce priveşte lentilele, cât şi prezenţa celor nu mai puţin de 9 lamele de diafragmă - focalizează precis şi rapid (deşi acest lucru nu este prea dificil dat fiindu-i câmpul de profunzime extrem de extins, de la focala de 12 mm) şi, spre deosebire de obiectivele de început de gamă, dispune de montură metalică, astfel încât schimbările repetate să nu o uzeze prematur.

Puteţi vedea, în cele ce urmează, câteva imagini surprinse cu acest obiectiv de la Tokina, pe un D90. Observaţi unghiul de cuprindere generos, de 99 grade (16 grade în plus faţăd e 16-85 care, credeţi-mă, se simt când nu doreşti să tai colţurile subiectului tău, ce parcă se tolăneşte  în faţa ta), fineţea detaliilor, dar şi faptul că nu sunt induse distorsiuni decât la unghiuri "de atac" mai ascuţite; la fotografierea perpendiculară pe subiect, acestea vor fi minime.

 

 

---

Publicitate şi link exchange:

---

Dauanunturi.ro Director web Extralinks Director web gratuit
Director bloguri Blog 360 RO Blogoteque Wutzle My Blog! GooLinx

ForumDeFotografie.com te invită la concurs

La solicitarea unui coleg de promovare a fotografiei în mediul virtual, vă prezint un concurs, pe care forumul acestuia îl are în desfăşurare... nu puteam să mă dezbar de abordarea editorială, aşa că vă voi oferi o prezentare cât mai obiectivă a acestuia:

ForumDeFotografie.com, unul din cele mai promiţătoare forumuri specializate pe fotografie în limba română (lansat în martie 2012, a ajuns în prezent la 433 membri) vine acum să ne provoace cu un concurs incitant: vă este oferit un voucher F64 în valoare de 200 lei, cu care puteţi achiziţiona orice de pe site-ul f64.ro , cel mai renumit furnizor de articole foto de pe piaţa românească, dacă îndepliniţi două condiţii simple: Like&Share pe Facebook pentru concursul de pe ForumDeFotografie.com şi să explicaţi, într-o postare pe forum, cum aţi utiliza concret cei 200 lei.

Înţeleg că nu există restricţii cu privire la destinaţia voucher-ului oferit ca premiu, el putând fi utilizat fie pentru o singură achiziţie, de maximum 200 lei - caz în care potenţialul câştigător şi-ar putea achiziţiona, spre exemplu, un filtru de polarizare circulară Hoya HMC 67mm, achitând doar diferenţa de 20 lei, sau, de ce nu, să utilizeze voucher-ul ca o reducere, dacă - in extremis vorbind - lipsa acestor bani era ultimul obstacol dintre ei şi un D800E, la care poate doar Canon-iştii convinşi nu visează ;) .

Este adevărat că premiul va fi oferit prin tragere la sorţi, însă fiind dat publicul-ţintă destul de specializat - mă îndoiesc că ar concura cineva pe care un DSLR ultimul răcnet îl lasă rece pentru un voucher F64 - probabilitatea matematică de a-l câştiga este mai ridicată decât la concursurile vizând publicul larg, fie ele şi din mediul online.

Nu îmi rămâne decât să vă urez succes celor care vă veţi înscrie şi să-mi exprim speranţa că premiul va folosi cuiva pentru îmbogăţirea cunoştinţelor fotografice şi evoluţiei talentului său.

...iar în cazul în care nu sunteţi hotărâţi ce aţi face cu premiul, puteţi consulta oferta celor de la F64, pentru a vă face o idee: