FotografieCluj.BlogSpot.RO

joi, 18 aprilie 2013

O perspectiva superangulara asupra celei de-a XIV-a editii a Targului de Carte Gaudeamus Cluj

În perioada 17-21 aprilie, are loc în cortul de 500 mp instalat în Piața Unirii din Cluj cea de-a XIV-a ediție a Târgului de Carte Gaudeamus.

Reunind un număr de 89 expozanți, târgul se adresează pasionaților de lectură - indiferent că vorbim de carte academică, beletristică sau pentru copii - dar și melomanilor, care vor găsi câteva standuri ticsite de CD-uri acoperind cele mai rafinate gusturi în materie.

În prima zi de târg număru vizitatorilor, deși destul de ridicat, nu a fost într-atât de mare încât spațiul să devină neîncăpător. Am putut astfel fotografia nestingherit, astfel încât să vă pot prezenta atmosfera de la Gaudeamus 2013 Cluj-Napoca.

Pentru a reda o perspectivă cât mai naturală într-un spațiu relativ îngust, am fotografiat utilizând o lentilă convertoare de unghi larg (cu filet de 52 mm), montată pe obiectivul 18-55 mm, aparatul folosit fiind Nikon D90.

Am putut astfel sta suficient de aproape de standuri încât să nu am în cadru persoane aflate în trecere, dar în același timp să redau atmosfera locului - a unui spațiu generos, dar aglomerat  și, evident, ticsit cu cărți.

Este întotdeauna o plăcere a petrece timpul într-un spațiu dedicat cărții, unde aproape inevitabil vom găsi câte ceva pe gustul nostru... fiind și mai plăcut faptul că, pe durata târgului, editurile se întrec în oferte promoționale (un lucru absolut normal, dacă ne gândim la faptul că, în fond, din circuitul parcurs de o carte, de la redactarea textului de către autor și până la comercializarea în librării, cel mai mare adaos - de până la 60% - este înregistrat în această din urmă etapă. Astfel, în cazurile în care editurile își distribuie direct titlurile publicate, își pot permite să ofere reduceri semnificative - și spun aceasta din perspectiva cunoscătorului, în condițiile în care am lansat până în prezent trei titluri pe piață, disponibile pe Amazon.com).

Singurul lucru mai dificil în astfel de situații este de a rezista tentației de a nu cumpăra, sub impulsul momentului, mai multe cărți decât timpul disponibil lecturării lor, sau decât spațiul disponibil pentru a le stoca (aceasta în condițiile în care dețin, doar în propriul dormitor, o bibiliotecă de cca. 600 titluri. Am constatat însă, pe parcursul studiilor doctorale, că orice carte avută la îndemână se va dovedi utilă mai devreme sau mai târziu, putând servi fie ea însăși drept material bibliografic, fie ne putem servi de lista ei de referințe bibliografice pentru a ne documenta mai în detaliu despre un anumit subiect - adagiul lui Nicolae Iorga, "Cărțile din cărți se fac", fiind pe deplin aplicabil).

Pot astfel spune că am fost "cumpătat" ieri, achiziționând o singură carte, deși numeroase altele mi-au suscitat interesul... doar că D90-ul aproape că îmi monopoliza spațiul disponibil în geantă. Există însă desigur posibilitatea să revin la târg și în zilele următoare, până pe 21 aprilie fiind timp suficient. Iar dacă voi lăsa aparatul foto acasă, cu siguranță constrângerea bagajului avut asupra mea nu va mai acționa ca o frână în calea achiziției de carte.

Din punct de vedere fotografic, am apreciat faptul că, fiind o zi însorită, secțiunile de folie translucidă din care era confecționat cortul au servit excelent drept panouri de difuzie, creând în interior o lumină blândă, moale. Nu doar că am putut astfel evita apariția umbrelor indezirabile, dar am menținut sensibilitatea ISO la minimul de 200, fotografiind la timpi scurți de expunere - evitând astfel atât granulația, cât și apariția neclarității de mișcare.

Dacă însă aș fi fotografiat exclusiv după indicațiile exponometrului aparatului, ar fi rezultat imagini excesiv de întunecate, aparatul tinzând să se ghideze după lumina incidentă, nu într-atât după cea reflectată de subiectele dorite - și cea care, în fond, duce la formarea imaginii pe durata expunerii. Am ales astfel să supraexpun o idee, fotografiind exclusiv în modul manual (de altfel, cea mai fericită abordare, evaluarea rezultatului fiind calea cea mai sigură de a stabili dacă am expus corect - cât timp nu suntem în plin soare și nu avem dificultăți la vizualizarea LCD-ului, desigur).

Vă prezint în continuare câteva din imaginile realizate cu ocazia vizitării târgului.








  


 ...și, să nu uităm, săptămâna aceasta Clujul va mai fi gazda unui eveniment cultural important, Festivalul Internațional de Scurt Metraj Cluj Shorts (19-20 aprilie 2013, Cinema Victoria). Vă voi ține la curent cu desfășurarea acestuia, din perspectiva de fotograf acreditat al festivalului. 


 Și, desigur, vă invit la film :) . 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.

Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.