Anunțat la începutul lui noiembrie sub sloganul Fotografie pură, cel mai nou aparat de clasă profesională de la Nikon a ajuns deja și pe rafturile principalilor distribuitori din țara noastră.
Am avut și eu plăcerea de a butona noul DF la Yellow Store Cluj... din păcate însă, până la organizarea unei sesiuni oficiale de testare nu mi s-a permis să introduc un card de memorie în aparat, așa că tot ce vă voi povesti se bazează pe impresiile unui prim contact cu aparatul, urmând a reveni în viitor cu imagini exemplificative. |
Nikon DF, 12999 lei în oferta F64
Prima senzație e cea a unei construcții foarte bine închegate: aparatul e compact pentru un full-frame, fără nicio protuberanță care să-i mărească în exces volumul. Design-ul e clar unul retro, fără ca acest lucru să fie ceva rău: din contră, eu unul apreciez că s-a renunțat la aspectul consumerist, de tipul "aparatul mai mare e mai bun", și că avem de-a face cu un DSLR full-frame abia cu puțin mai mare decât un D90, care va rămâne probabil în istorie drept cel mai reușit aparat pe formatul DX al tuturor timpurilor.
După primul contact cu aparatul, controversele cu privire la imposibilitatea alegerii unor timpi de expunere intermediari, altfel decât din treaptă în treaptă, se evaporă: într-adevăr, rotița din partea superioară a aparatului permite alegerea timpului de expunere într-o manieră similară cu cea de pe vechile aparate pe film, la care potriveai timpul rotind selectorul pe gradația dorită după ce armai mecanismul de declanșare. (Să nu uităm că indicativul DF a fost ales tocmai pentru a face trimitere la seria F, de aparate pe film de la Nikon, iar D-ul însemnând, evident, "digital").
Putem fie selecta timpii de pe rotiță, treapăt cu treaptă, fie o comutăm pe poziția 1/3EV, după care utilizăm, ca pe orice DSLR din ultimii ani, rotița de pe latura posterioară a aparatului. Acest lucru poate părea bizar, însă el are o utilitate majoră, în special pentru când folosim obiective manuale - fie relativ noile AF-D-uri, fie cele AI-S, sau chiar non-AI, din anii 1970: putem socoti extrem de ușor prin numărarea pe rotiță înjumătățirea timpului de expunere, astfel încât să o corelăm cu treptele de pe inelul de diafragmă.
Eu unul am constatat, folosind obiectivul de 60 mm AF-D pe un Nikon F60 că mult mai ușor calculez expunerea numărând înjumătățirea luminii ce pătrunde în aparat cu fiecare treaptă de diafragmă și alegând timpul corespunzător: f/2,8 - 4 - 5,6 - 8 - 11 - 16 -22: 1/125 sec. - 1/60 - 1/30 - 1/16 - 1/8 - 1/4 - 1/2 - 1 sec. (asta deși pe F60, unul din ultimele SLR-uri pe film, timpul e ales tot electronic, ca pe DSLR-urile ce i-au urmat). Numărând treptele, vom face aceste corelații instantaneu, plus că ni se vor întipări mult mai bine în memorie, grație reperului vizual.
Încă un lucru care ne ajută la fotografierea cu obiective manuale îl reprezintă pentaprisma foarte luminoasă, de o excelentă calitate, moștenită, la fel ca senzorul, de pe vârful de gamă, Nikon D4. E mult mai ușor să realizăm punerea la punct a imaginii când nu ne bazăm exclusiv pe confirmarea de focus a aparatului, ci și ceea ce vedem noi e la claritatea maximă.
În special dacă folosim obiective pe montura M42 cu adaptor, vom aprecia vizorul optic extrem de luminos (am detaliat procedura în articolul precedent), la care ca urmare a blocării pin-ului diafragmei vom avea imaginea din vizor mai întunecată decât de obicei (în mod uzual, aparatul ne oferă imaginea din vizor la diafragma maximă, pentru a fi cât mai luminoasă, închizând irisul la valoarea stabilită de noi doar în momentul declanșării).
Ca fapt divers, agentul din magazin a rămas siderat când i-am spus că mi-aș dori un Nikon DF tocmai pentru a-l folosi cu obiectivele vintage pe M42... însă eu unul sunt pur și simplu fascinat de latura vintage a fotografiei și, în plus, consider că, exceptând fotografia sportivă și wildlife, se poate dovedi mai bine să ai instrumente care te obligă să-ți gândești cu minuțiozitate cadrul, decât să tragi rafale în speranța că... poate, poate, îți va aduce Moș Crăciun o fotografie care să ia premiul cel mare în zece expoziții la rând...
În ce privește controlul electronic diafragmei, DF-ul nu stă însă la fel de bine: rotița din partea frontală a fost mutată complet în exterior, ea trebuind rotită în plan vertical, nu orizontal cum eram obișnuiți de pe DSLR-uri. Acest lucru va necesita fără îndoială o scurtă perioadă de obișnuință... însă dacă nu folosim obiective din seria G, ci D, sau cele pur manuale, scăpăm și de acest minor neajuns, putând folosi direct inelul de pe obiectiv :).
Mi-a plăcut de asemenea prezența rotiței pentru compensarea expunerii - mult mai intuitivă decât prezența EV Compensation într-un meniu. Aceasta e plasată concentric cu rotița pentru sensibilitatea ISO - care preia din design-ul aparatelor pe film și care, la fel ca pe acestea, ne va aminti în permanență ce sensibilitate am ales.
În plus, a apărut din nou levierul pentru selectarea modului de declanșare, similar cu cel de pe D3100: Single-Shot, Cadence Low, Cadenge High, Timer (și, în plus față de modelul pentru amatori, Remote - la telecomandă). Probabil pentru că primul meu aparat a fost un D3100, acest levier mi se pare mai intuitiv decât combinația buton+rotiță de pe D90 și aparatele ulterior apărute.
Intrarea în Live View se face însă ca pe D90, prin apăsarea unui buton, nu prin acționarea unui levier. În rest, plasarea butoanelor este similară cu cea a DSLR-urilor lansate în ultimii ani, D3200 sau D7100 - ușor permutate față de D90/D7000, însă pe care orice nikonist le va găsi cu ușurință.
Fără să fiu cârcotaș, am găsit totuși și un dezavantaj major al Nikon DF-ului: absența unei ușițe separate pentru compartimentul card-ului de memorie (și prezența unui singur slot, ar putea adăuga posesorii de D7100/D610). Pentru a schimba card-ul, trebuie să deschidem compartimentul acumulatorului, la fel ca pe... Canon 1100D.
Nu că bateria n-ar avea și un element suplimentar de fixare, dar scoatem card-ul mult mai des decât schimbăm acumulatorul, astfel că are loc o uzură prematură a mecanismului. Din fericire însă, spre deosebire de DSLR-urile entry-level, pe un aparat de prețul lui DF, mecanismul ușiței e construit integralmente din metal.
Concluzia mea este că, în pofida primelor comentarii negative de pe forumuri/blog-uri ce au însoțit lansarea DF-ului, acesta e un aparat pe care eu unul mi l-aș dori, cel puțin într-un viitor în care să coboare ca preț, spre nivelul aparatelor pentru entuziaști. Să lăsăm fotografilor de sport și de nuntă aparatele cele mai mari și grele și să ne bucurăm de plăcerea fotografiei pure, realizată din dragoste pentru artă, cu un Nikon DF.
După primul contact cu aparatul, controversele cu privire la imposibilitatea alegerii unor timpi de expunere intermediari, altfel decât din treaptă în treaptă, se evaporă: într-adevăr, rotița din partea superioară a aparatului permite alegerea timpului de expunere într-o manieră similară cu cea de pe vechile aparate pe film, la care potriveai timpul rotind selectorul pe gradația dorită după ce armai mecanismul de declanșare. (Să nu uităm că indicativul DF a fost ales tocmai pentru a face trimitere la seria F, de aparate pe film de la Nikon, iar D-ul însemnând, evident, "digital").
Putem fie selecta timpii de pe rotiță, treapăt cu treaptă, fie o comutăm pe poziția 1/3EV, după care utilizăm, ca pe orice DSLR din ultimii ani, rotița de pe latura posterioară a aparatului. Acest lucru poate părea bizar, însă el are o utilitate majoră, în special pentru când folosim obiective manuale - fie relativ noile AF-D-uri, fie cele AI-S, sau chiar non-AI, din anii 1970: putem socoti extrem de ușor prin numărarea pe rotiță înjumătățirea timpului de expunere, astfel încât să o corelăm cu treptele de pe inelul de diafragmă.
Eu unul am constatat, folosind obiectivul de 60 mm AF-D pe un Nikon F60 că mult mai ușor calculez expunerea numărând înjumătățirea luminii ce pătrunde în aparat cu fiecare treaptă de diafragmă și alegând timpul corespunzător: f/2,8 - 4 - 5,6 - 8 - 11 - 16 -22: 1/125 sec. - 1/60 - 1/30 - 1/16 - 1/8 - 1/4 - 1/2 - 1 sec. (asta deși pe F60, unul din ultimele SLR-uri pe film, timpul e ales tot electronic, ca pe DSLR-urile ce i-au urmat). Numărând treptele, vom face aceste corelații instantaneu, plus că ni se vor întipări mult mai bine în memorie, grație reperului vizual.
Încă un lucru care ne ajută la fotografierea cu obiective manuale îl reprezintă pentaprisma foarte luminoasă, de o excelentă calitate, moștenită, la fel ca senzorul, de pe vârful de gamă, Nikon D4. E mult mai ușor să realizăm punerea la punct a imaginii când nu ne bazăm exclusiv pe confirmarea de focus a aparatului, ci și ceea ce vedem noi e la claritatea maximă.
În special dacă folosim obiective pe montura M42 cu adaptor, vom aprecia vizorul optic extrem de luminos (am detaliat procedura în articolul precedent), la care ca urmare a blocării pin-ului diafragmei vom avea imaginea din vizor mai întunecată decât de obicei (în mod uzual, aparatul ne oferă imaginea din vizor la diafragma maximă, pentru a fi cât mai luminoasă, închizând irisul la valoarea stabilită de noi doar în momentul declanșării).
Ca fapt divers, agentul din magazin a rămas siderat când i-am spus că mi-aș dori un Nikon DF tocmai pentru a-l folosi cu obiectivele vintage pe M42... însă eu unul sunt pur și simplu fascinat de latura vintage a fotografiei și, în plus, consider că, exceptând fotografia sportivă și wildlife, se poate dovedi mai bine să ai instrumente care te obligă să-ți gândești cu minuțiozitate cadrul, decât să tragi rafale în speranța că... poate, poate, îți va aduce Moș Crăciun o fotografie care să ia premiul cel mare în zece expoziții la rând...
În ce privește controlul electronic diafragmei, DF-ul nu stă însă la fel de bine: rotița din partea frontală a fost mutată complet în exterior, ea trebuind rotită în plan vertical, nu orizontal cum eram obișnuiți de pe DSLR-uri. Acest lucru va necesita fără îndoială o scurtă perioadă de obișnuință... însă dacă nu folosim obiective din seria G, ci D, sau cele pur manuale, scăpăm și de acest minor neajuns, putând folosi direct inelul de pe obiectiv :).
Mi-a plăcut de asemenea prezența rotiței pentru compensarea expunerii - mult mai intuitivă decât prezența EV Compensation într-un meniu. Aceasta e plasată concentric cu rotița pentru sensibilitatea ISO - care preia din design-ul aparatelor pe film și care, la fel ca pe acestea, ne va aminti în permanență ce sensibilitate am ales.
În plus, a apărut din nou levierul pentru selectarea modului de declanșare, similar cu cel de pe D3100: Single-Shot, Cadence Low, Cadenge High, Timer (și, în plus față de modelul pentru amatori, Remote - la telecomandă). Probabil pentru că primul meu aparat a fost un D3100, acest levier mi se pare mai intuitiv decât combinația buton+rotiță de pe D90 și aparatele ulterior apărute.
Intrarea în Live View se face însă ca pe D90, prin apăsarea unui buton, nu prin acționarea unui levier. În rest, plasarea butoanelor este similară cu cea a DSLR-urilor lansate în ultimii ani, D3200 sau D7100 - ușor permutate față de D90/D7000, însă pe care orice nikonist le va găsi cu ușurință.
Fără să fiu cârcotaș, am găsit totuși și un dezavantaj major al Nikon DF-ului: absența unei ușițe separate pentru compartimentul card-ului de memorie (și prezența unui singur slot, ar putea adăuga posesorii de D7100/D610). Pentru a schimba card-ul, trebuie să deschidem compartimentul acumulatorului, la fel ca pe... Canon 1100D.
Nu că bateria n-ar avea și un element suplimentar de fixare, dar scoatem card-ul mult mai des decât schimbăm acumulatorul, astfel că are loc o uzură prematură a mecanismului. Din fericire însă, spre deosebire de DSLR-urile entry-level, pe un aparat de prețul lui DF, mecanismul ușiței e construit integralmente din metal.
Concluzia mea este că, în pofida primelor comentarii negative de pe forumuri/blog-uri ce au însoțit lansarea DF-ului, acesta e un aparat pe care eu unul mi l-aș dori, cel puțin într-un viitor în care să coboare ca preț, spre nivelul aparatelor pentru entuziaști. Să lăsăm fotografilor de sport și de nuntă aparatele cele mai mari și grele și să ne bucurăm de plăcerea fotografiei pure, realizată din dragoste pentru artă, cu un Nikon DF.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu
Orice comentarii, sugestii şi exprimări de opinii sunt binevenite, cât timp sunt relevante, nu conţin limbaj care să instige la ură sau discriminare etnică, rasială sau de altă natură, la fapte antisociale sau ilegale, precum şi mesajele de tip spam.
Întreg conţinutul este proprietatea intelectuală a FotografieCluj, cu excepţia comentariilor, care aparţin creatorilor lor, a conţinuturilor semnalate ca atare, precum şi a mărcilor înregistrate şi a denumirilor comerciale, care sunt proprietatea deţinătorilor lor.